Alexandru Mâzgăreanu a fost nominalizat la Premiile UNITER 2020, la categoria Cea mai bună regie, pentru spectacolul „Steaua fără nume” de la Teatrul Tineretului. O nouă reprezentație a acestui spectacol puteți urmări duminică, 1 martie, cu începere de la ora 19:00.
Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2019.
Pentru a XXVIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari.
În dialog cu Alexandru Mâzgăreanu (Interviu realizat în noiembrie 2017)
– Ca regizor poți alcătui distribuții ideale?
E ideal acest fapt. O distribuție adecvată înseamnă o premisă foarte bună pentru reușita unui spectacol. Fac tot posibilul ca întotdeauna să aleg cea mai bună distribuție. Nu întotdeauna îmi reușește, dar în cele mai multe cazuri cred că am fost inspirat.
– Există actorul ideal?
Fiecare actor este diferit în felul său și fiecare este ideal în funcție de partitură, spectacol.
– Sunteți exigent cu dumneavoastră?
Da. Încerc să fiu cât mai exigent cu mine și cu ce fac.
– Mai sunt actorii „oglinda vremii lor”, după cum spunea marele Shakespeare?
Actorul, în sine, e o chestiune relativ abstractă. Actorii devin oglinda vremurilor lor în funcție de spectacolele în care joacă.
– Un actor trebuie să aibă putința să joace orice?
Nu. Cred că fiecare actor are o plajă de roluri pe care poate să le facă foarte bine. Există actori care pot fi senzaționali în unele roluri, în altele sunt doar buni, în altele slabi. Nu cred că un actor poate să joace orice.
– Dorința de autodepășire este foarte necesară în teatru?
E ceva care ține de fiecare persoană în parte. Fiecare artist cred că vrea să se autodepășească.
– Între dumneavoastră și actor există întotdeauna un permanent dialog de creație?
Cred foarte mult în acest dialog. Mai exact într-un conflict de natură creativă. Regizorul Peter Brook spunea că atunci când actorii au sută la sută încredere într-un regizor, adică îl urmează orbește, șansele ca spectacolul să iasă prost sunt foarte, foarte mari. Și atunci eu cred foarte mult între viul care este actorul și ochiul din afară care este regizorul și care creează o formă în care trebuie să existe viață. În momentul în care un actor simte un anumit disconfort, încerc să fiu atent și să-mi dau seama dacă-i vorba despre ceva ce eu am spus că este greșit sau e vorba, pur și simplu, de o chestiune personală a actorului cum ar fi: delăsare, lene, teamă… Când e vorba de opțiuni, care sunt poate mai bune decât cele pe care le-am dat eu, sunt deschis, pentru că spectacolul de teatru trebuie să fie un element viu, iar elementul viu sunt actorii.
Violeta MOȘU
