Carmen Bayer, doctor în arte vizuale, expune pentru a treia oară în spațiul Sestri Art Gallery situat în str. Borzogheanu, la nr. 4. Expoziția de acuarelă se intitulează „Simeza cu maci”. Carmen Bayer a absolvit cursurile Facultății de Arte și Design din Timișoara, lucrarea sa de doctorat având titlul „Poezia feminității, un dialog estetico-plastic”. Primele două expoziții ale sale de la Piatra-Neamț s-au intitulat „Figuration Féminine” (2014) și „Perspective cromatice” (2016).
„Bine ați poposit în sufletu-mi deschis către voi, unde adierea liniștitoare a macilor primăvăratici, transmisă prin mâna ființei mele, să o lăsați să vă cuprindă, cu lumina, ochii gândului. Aceasta expoziție de acuarela este despre mireasma liniștirii, a zorilor, a neînceputului, a speranței, a tâlcului ascuns, este cântecul lin al gândului trecut prin frumos. Conturez petalele, esența frumuseții, adiind culoarea, trecând dincolo de clipă. Lucrările mele invită privitorul la un dialog, însă nu este nevoie de cuvinte, se naște o explozie de sentimente ce te învăluie, ce te cheamă aici, în culoare, simți ceva zvâcnind în miezul florii și devii nerostitul foșnet al firii”, a declarat Carmen Bayer.
„Cercetătorii britanici au descoperit că frecventarea galeriilor de artă, a teatrului, a bibliotecilor vă garantează o prelungire a vieții cu 31% față de șansa pe care o aveți. Sunteți aici pentru noi, dar și pentru dumneavoastră. Este o expoziție provocatoare prin cromatică. Cromatica este o poveste care ține de simțurile noastre. Vedem, și aici e paradoxul și magia teoriei, doar culorile respinse. Macii pictați sunt culorile refuzate de suport. Vedem ceea ce obiectul artistic respinge”, a spus, în prefața critică, scriitorul Emil Nicolae.
„Culorile sunt sentimentele cu care pictorul rezonează la momentul respectiv. În cazul meu, culorile curg singure, ele se ivesc, ele se nasc sub pensulă. Toate lucrările sunt spontane, tehnica este de cele mai multe ori ud pe ud, culoarea alunecă pe albul hârtiei. Fiecare culoare se ivește mai puternică, mai timidă, în funcție de ceea ce eu, printr-un dar divin, am încercat atunci să mărturisesc pe hârtie”, a mai adăugat Carmen Bayer.
Expoziția este cu vânzare, banii obținuți din prima lucrare vândută fiind donați în sprijinul copilului Matei Chiperi.
Violeta MOȘU