vineri, septembrie 13, 2024
AcasăActualitateRăzvan Burleanu s-a întâlnit cu profesorii de fotbal de la LPS Piatra-Neamț

Răzvan Burleanu s-a întâlnit cu profesorii de fotbal de la LPS Piatra-Neamț

Prezent la Piatra-Neamț, la meciurile echipei naționale de futsal care luptă pentru calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, din Lituania, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, s-a întâlnit joi, 24 octombrie, cu specialiștii catedrei de fotbal a Liceului cu Program Sportiv din Piatra-Neamț.

La invitația prof. Ovidiu Țoc jr., directorul instituției, și a profesoarei Anca Livia Radu, noul inspector de educaţie fizică şi sport din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, Răzvan Burleanu a vizitat terenurile de joc și vestiarele liceului.

S-a purtat un dialog deschis despre starea terenurilor, a vestiarelor și a problemelor cu care se confruntă profesorii şi copiii. Totodată, s-au adus în discuţie și rezultatele meritorii obţinute de-a lungul timpului de fotbalul juvenil pietrean, precum și unele aspecte privind regulamentele în vigoare”, a declarat prof. Ovidiu Țoc junior, directorul Liceului cu Program Sportiv din Piatra-Neamț.

Noi ne-am manifestat dorința de a menține tradiția și de a pregăti și a susține cât mai mulți copii care își doresc să facă fotbal, dar nu este ușor, deoarece trebuie să asigurăm resursa umană și cea financiară, astfel încât să putem continua activitatea în condiții optime. Suntem fericiţi să anunţăm că, prin adresa Companiei Naţionale de Investiţii nr. 9276/05.06.2019, Clubul Sportiv Şcolar – L.P.S. Piatra-Neamţ a fost selectat, în baza adresei 8866M/08.05.2019 a Ministerului Educaţiei Naţionale, în vederea construirii unei Baze Sportive de tip II, în valoare de 400 mii Euro, condiţie asumată de Guvernul României, prin dosarul de candidatură depus la sediul UEFA în 26.04.2014, drept pentru care aducem mulţumiri atât domnului Răzvan Burleanu şi echipei manageriale din cadrul F.R.F., cât şi reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ”, a mai completat prof. Ovidiu Țoc junior.

(Dor de Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments