Ziua cea mai lungă din an, 21 iunie – solstițiul de vară, pentru noi zi de sărbătoare, deoarece traducem în fapt hotărârea de a ne întâlni după 60 ani de la absolvirea cursurilor de pregătire generală. Urma să parcurgem, apoi, etapa de pregătire specială profesională spre a ne integra social.
Suntem generația copiilor născuți în anii 1941-1942, în plin război mondial, apăruți în lume, de regula „acasă”, asistați de o „moașă” autocalificată…
Suntem generația copiilor care nu au avut jucării proprii, hăinuțe proprii (se transmiteau de la mare la mic) și care am cunoscut, din plin, sărăcia, durerile și jalea instaurate după război.
În conflagrația mondială toată populația a fost profund afectată material și sentimental. În toate casele erau mari lipsuri materiale, răniți, decedați pe front, prizonieri, boli în general, și „boli speciale”, dobândite, precum: scabia, poliomelita, tifosul, afecțiuni venerice, TBC etc.
Suplimentar, țara, distrusă economic și redusă teritorial, a fost obligată la plata unor „despăgubiri de război” covârșitoare.
Redresarea a început de la baza societății, stabilindu-se rânduiala în famiile parțial întregite, unde, de la mic la mare, toți aveau sarcini și obligații pentru asigurarea celor necesare existenței.
Privind retrospectiv, în localitățile copilăriei și adolescenței noastre, cu utilaje și unelte rudimentare se cultiva orice lot de teren, se creșteau multe animale, iar în gospodării proprii și în ateliere de lemnărie, fierărie, croitorie, pielărie etc. se realizau toate bunurile pentru dotare și consum, prin prelucrarea materialelor de construcție locale (lut, piatră, lemn, a lânei, inului, cânepei, borangicului, pieilor, blănurilor, penelor etc.). Toți învățau să fie utili, învățau tâlcurile și rosturile unor activități și înțelegeau că meseria este „brățară de aur”.
Dăinuia formularea „bun de școală, bun de meserie!”.
După Al Doilea Război Mondial, țara rămânând în sfera estică, a fost supusă reformelor subscrise „transformării socialiste a țării”, absolut în toate domeniile: politic, economic, social.
Regretatul prof. universitar și istoric Gh. Buzatu, în lucrarea „Românii în Arhivele Americii”, dă publicității un text, strict secret, elaborat la Moscova la 02.06.1947, numit „Strategia exportului de comunism”, care cuprinde 45 de prevederi, menite să anihileze orice opoziție la instaurarea noului regim politic în „sfera estică”.
Eram prea mici ca să înțelegem, atunci, ce a însemnat naționalizarea, expropierea, lupta de clasă… adică transformările de început ale domeniului politic și economic. Am fost, în schimb, „beneficiarii” transformărilor din învățământ și cultură.
Prevederea 35 stipula: „Din toate școlile, la orice nivel, să fie înlăturați specialiștii competenți și cu popularitate. Să nu se mai învețe limba latină, limba greacă. Din manualele de istorie să dispară domnitorii apărători de țară, să se insiste pe mișelia regilor, iar la școlile profesionale să se urmărească specializarea proastă și îngustă”.
Prevederea 45: „La facultăți să ajungă, cu prioritate, proveniții din cele mai joase categorii sociale, neinteresați de studii, interesați doar de diplome”.
A apărut, astfel, Legea de Reforma a Învățământului la 03.08.1948, iar ministrul Mihai Florescu (Iancu Avram din Roman) a reorganizat învățământul, distrugând buna și eficienta organizare, instruire și educare din reforma lui Spiru Haret.
Astfel, învățământ preșcolar nu era ci doar învățământ primar cu clase I-IV, cu examen de absolvire, învățământ elementar, facultativ, cu clase V-VII, cu examen de absolvire. Cei interesați puteau, prin examene de admitere, să continuie să învețe la școli profesionale cu durată scurtă, la școli medii cu clase VIII-X și la școli normale. Nici învățământul primar nu era obligatoriu, iar gratuit (?!) era până la clasa a IV-a.
Manualele și rechizitele se cumpărau, la toate nivelurile, dar nu erau suficiente. Anul școlar se desfășura în pătrare, sistemul de notare fiind de la 1 la 5. Se studiau, obligatoriu, limba rusă, istoria și geografia U.R.S.S. Toate cadrele didactice și-au pierdut titularizările, iar gradele didactice li s-au anulat.
Concomitent, sub ministeriatul lui I. Ștefănescu (soțul Ninei Cassian), revoluția culturală a eliminat, din biblioteci, tot ceea ce ar fi putut fi „nociv” pentru cultura maselor. Eliminarea s-a făcut, de regulă, prin ardere.
S-au pierdut valori științifice și cultural-estetice inestimabile! În Piatra-Neamț au rămas Școala Medie nr. 1 (băieți) și Școala Medie nr. 2 (fete), iar Școlile Normale (foarte necesare pentru lipsa de cadre de după război) au fost transformate, în anul 1954, în Case de Copii pentru orfani și pentru copiii proveniți din medii cu boli incurabile (TBC, poliomelita etc.).
Generația noastră a început clasa întâi, în anul 1948, în localuri improprii (școlile fuseseră rechiziționate, dărăpănate, ruinate prin bombardamente), anul 1948 fiind anul foametei și al sărăciei generale. Era o lipsă acută și de cadre calificate corespunzător (morți pe front, prizonieri, răniți grav), iar alte cadre eliminate pe bază de „dosar de cadre”. Indiferent de mărimea greutăților prin care am trecut „școala”, de toate nivelurile, a rămas „sfântă” pentru interesații de învățătură.
Pe atunci noi nu „umblam” la școală. Învățam individual, fără preparatori speciali. Profesorii, de regulă, fără continuitate la clasă, nu ne dădăceau, nu intrau în clase însoțiți de camera T.V., nu corectau pe baza de subpunctaje etc., dar nimeni nu punea la îndoială corectitudinea aprecierilor! Nu se instalase „instituția suspiciunii și a contestației”, devenită în prezent permanentă.
Am absolvit Școala Medie, în anul 1959, în ultima promoție demixtată, în prima promoție cu 11 ani, cu Examen de Maturitate la 6 obiecte, cu 8 probe – 2 teze și 6 (șase) examene orale susținute în aceeași zi, comisia având în componență profesori din toată regiunea Bacău și președinte un cadru universitar.
Pentru noi, școala de toate nivelurile, cu toate ostilitățile și restricțiile la care a fost supusă, a rămas o adevărată instituție de cultură și educație pentru formarea de orizont cultural, de convingeri, de comportamente, de atitudini pentru aspirații profesionale pe „măsură”. De asemenea, școala era o „mare familie”, în care se respectau, cu sfințenie, regulamentele de toți: profesori, personal didactic ajutător și administrativ, elevi. Deci, responsabilitate și demnitate aveau toți cei implicați în învățământ. Nu nominalizăm nici cadre, nici elevi, pentru a nu nedreptăți, dar am cunoscut drept educatori-formatori, apoi colaboratori în activitate, nume celebre, personalități imaculate profesional și moral de modestie sacră.
Nu am fost o generație cu visuri absurde, am fost mult mai practici și implicați. Așa se explică faptul că toți absolvenții promoției 1959 și-au continuat învățătura pentru profesie, în etape post școala medie, și au devenit specialiști de valoare, absolut, în toate domeniile de activitate, pe tot teritoriul țării. Deși am fost supuși la ingratitudini din cauza „dosarului familial sau a originii sociale” am rămas oameni onești și discreți, buni și responsabili profesioniști, care iubim țara și neamul și dorim să dăinuie, în prosperitate, România.
Nu ne erijam în a toate cunoscători, dar putem aprecia, după o viață de muncă și experiență, că Familia este cu adevărat Sfântă, că Patria este una singură și numai în patrie este „acasă” și că fericirea și mulțumirea nu sunt determinate doar de situația materială. Ne cerem scuze, dar ne permitem să subliniem pentru diriguitori, că tot ce ține de cultură, de civilizația, de evoluția materială și spirituală se formează, se consolidează în școală și se continuă, prin autopregătire, toată viața. Numai așa vom dăinui ca NEAM, urmașii vor avea rădăcini și patrie și nu vor fi „apreciați și acceptați”, doar ca nomazi și forță de muncă ieftină, în lume.
Absolvent, Ana Catzaiti – Școala Medie nr. 2 Piatra-Neamț (Colegiul Național „Calistrat Hogaș)
