Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează înscrieri pentru „Biblioteca de vacanță”. Activitățile se vor desfășura în cadrul unor ateliere alcătuite pe serii și pe două grupe de vârstă, 10-13 ani și 6-9 ani, în perioada 1 iulie – 29 august 2019. Înscrierile se fac la Secția de carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“, în limita locurilor disponibile.
Sunt alături de Biblioteca Județeană în acest proiect partenerii tradiționali: Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, Palatul Copiilor, Direcția Silvică Neamț, Asociația Arte.Ro, Asociația Juvenala, Asociația „Valea Bistriței“.
Voluntarii care doresc să participe la proiect se pot înscrie la Centrul de Informare Comunitară.
Vă invităm să vă alăturați atelierelor de povești, precum și celor de experimente și știință – Ora să ȘTIM. Bineînțeles, nu va lipsi joaca, pentru că printre activitățile Bibliotecii de vacanță se vor afla jocuri logico-educative, jocuri de societate, jocuri de creativitate, pictură pe față, dar și ateliere de confecționare artizanală, de desen, de limbi străine, „ABC de nutriție“, „Să cunoaștem și să respectăm drepturile copilului“, atelier de educație rutieră, club de lectură, club de bune maniere, biblioteca animată – proiecții cinematografice, ora poveștilor, poveștile copilăriei, copacul verde, teatru de umbre, mari invenții care au schimbat lumea.
Totodată, începând cu 1 iulie și până pe 6 septembrie 2019, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț trece la programul estival. Astfel, programul cu publicul va fi între orele 9:00 – 17:00 la secțiile de la sediul instituției, iar la filialele „Vasile Conta“ Mărăței, „Dumitru Almaș“ Dărmănești și Filiala de carte străină programul cu publicul va fi între orele 11:00 – 18:00 în zilele de luni, miercuri și vineri și între orele 9:00 – 16:00 în zilele de marți și joi. Programul Punctului de lectură Speranța rămâne același: luni și joi între orele 12:00 – 17:00.
(Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț)