Concertul s-a încheiat. Muzica mai stăruie însă în amintirea împletită strâns cu cuvântul. Poate că sună patetic, dar, pentru mine, ochii dirijorului de cor răspândesc pe scenă lumina și pacea sufletului său. Din această categorie face parte și Ildikó Kalló, conferențiar universitar doctor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț. Surâzătoare și plină de vioiciune, domnia sa spune că auditorul va găsi în arta corală o oază de liniște și împlinire sufletească, deoarece vocile umane rezonează cel mai bine cu sufletul omului.
– Sunteți de acord să începem cu puțină istorie personală?
– Da. Traseul meu profesional începe în 1977, când, după moartea mamei mele, în 1976, tatăl meu m-a înscris la Liceul de Muzică, actualmente Colegiul Național de Muzică „Sigismund Toduță”. Am urmat 12 ani de muzică la specialitatea vioară, unde mi-am însușit noțiunile muzicale de bază, ani în care, locurile fiind limitate, m-am „măsurat” de două ori cu cei mai buni dintre cei buni, în examenele de admitere susținute la finele claselor a VIII-a, respectiv a X-a. Apoi, după o scurtă perioadă „în câmpul muncii”, la Fabrica de țesătorie „România Muncitoare” din Cluj-Napoca, între anii 1990-1991, am decis să dau admitere la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, instituție care m-a fascinat încă din copilărie. Licențele le-am obținut după cum urmează: în 1996 la specializarea Pedagogie Muzicală, în 1998 la Dirijat cor academic, în 2013 la Canto clasic. Mi-am completat studiile urmând cursuri de studii aprofundate de Stilistică dirijorală, susținând lucrarea de disertație în 1999. Între anii 2003-2006 au urmat studiile doctorale, finalizate cu teza intitulată „Arta corală din Transilvania-etape, stiluri, personalități”, coordonator prof. univ. dr. Ștefan Angi. Din anul 1998 sunt angajata Extensiei din Piatra-Neamț a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, instituție care, de-a lungul celor douăzeci de ani de existență, și-a schimbat de trei ori numele. Am obținut pe rând titlul de asistent universitar (1999), lector (2004), conferențiar (2008), la Facultatea Teoretică, predând de-a lungul anilor douăsprezece discipline, dintre care cele mai importante sunt: Ansamblu cor, Dirijat cor, Sisteme de educație muzicală, Repertoriu vocal și practică instrumentală didactică, Practică pedagogică. Între anii 2003-2006 am fost dirijorul corului și orchestrei Bisericii „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca, iar din 2015 sunt dirijorul grupului coral „Extensio” din Piatra-Neamț și dirijorul corului Bisericii reformate „Törökvágási református templom” din Cluj-Napoca.
– Cum trebuie înțeleasă muzica din perspectiva dirijorului de cor?
– Partitura, adică documentul scris, poate fi însuflețită de dirijor numai cu ajutorul ansamblului pe care îl conduce; în acest sens, dirijorul nu poate exista fără ansamblu, deoarece el este mediatorul care zămislește opera de artă, tălmăcind intențiile compozitorului conform pregătirii profesionale pe care o are. De aceea, mai întâi, dirijorul trebuie să fie un bun psiholog și pedagog desăvârșit, dar, deopotrivă, și un foarte bun muzician.
– Dar din perspectiva coristului?
– Coristul privește partitura cu ochii muzicianului, din perspectiva înălțimii, a ritmului, a dinamicii, a textului. Dar toate stările sufletești, emoțiile pe care aceasta le transmite îi sunt dezvăluite de către dirijor. Dirijorul este acel interpret care poate recrea partitura după cunoștințele și trăirile sale lăuntrice din momentul concertului. Coristul îl urmărește cu atenție, și se adaptează la viziunea interpretativă a conducătorului. Desigur, toate acestea sunt precedate de un lung șir de repetiții, în care coristul și dirijorul își pun de acord concepția interpretativă. Cu cât dirijorul are o bogată și profundă practică corală, cu atât mai ușor va mânui și va comunica cu ansamblul, va înțelege mai bine nevoile și trăirile coristului.
– Cum se creează legătura dintre dirijor și cor?
– Cred că între acești doi participanți în actul artistic este o legătură ombilicală. Coristul, oricât de bun cunoscător al muzicii și implicit al partiturii ar fi, nu poate făuri opera de artă fără intermedierea dirijorului. Iar acesta, la rândul său, nu își poate pune în valoare trăirile artistice fără implicarea eficientă și participarea directă și avizată a coristului. Legătura dintre aceștia este ca o osmoză, niciunul nu poate exista fără celălalt, interdependența este termenul care caracterizează cel mai bine legătura dintre cei doi.
– Se poate descoperi ușor talentul în arta corală?
– Depinde din ce perspectivă privim această întrebare: talentul dirijorului, al compozitorului, al coristului? Putem avea răspunsuri din toate punctele de vedere. Talentul dirijorului se poate măsura în capacitatea sa de adaptare la diversele situații interpretative: cor bun – lucrare grea; cor bun – lucrare ușoară; cor mediocru sau slab -lucrare grea; cor mediocru sau slab – lucrare ușoară. Iată câteva situații pe care un dirijor le întâlnește de-a lungul carierei sale. Capacitatea dirijorului de a crea muzică de bună calitate în orice condiții, ne arată talentul sau lipsa acestuia. Adaptabilitatea, simțul echilibrului în ceea ce privește abordarea diferitelor tipuri de repertoriu denotă, de asemenea, talentul sau lipsa acestuia la un dirijor. Compozitorul, la rândul său, este principalul actor al actului artistic, deoarece de la el pornește opera de artă. Modul de concepere a partiturii, gradul de dificultate, mesajul artistic și estetic al partiturii create, toate aceste fac parte din talentului muzical pe care un compozitor îl posedă sau nu. Coristul, pe care îl lăsăm de obicei la urmă, este actorul fără de care nu poate prinde viață lucrarea corală. Acesta trebuie să fie sensibil, receptiv, ordonat și dispus să urmeze dirijorul într-un mod necontenit, subjugându-și câteodată propriul ego și propriul mod de a se manifesta cerințelor dirijorului. Coristul este mereu un actor colectiv, el își asumă acest rol și se identifică cu el. Talentul coristului, după opinia mea, constă în puterea de a se mula pe cerințele dirijorului, de a-și nega propriile dorințe în încercarea de a îndeplini dorințele dirijorului. Desigur, de cele mai multe ori acestea converg într-o interpretare a lucrărilor muzicale agreate de ambele părți.
– Ce vă menține entuziasmul de a face muzică zi de zi?
– Este o întrebare foarte dificilă și în același timp ușoară. Aș întreba: ce mă determină să respir? Muzicianul face muzică așa cum omul inspiră și expiră. În cei 12 ani de liceu de muzică ne-am format deprinderile de a studia în mod regulat, apoi la facultate ni s-a confirmat că a face muzică înseamnă a repeta zi de zi. Pentru noi, muzicienii, faptul că lucrăm, că studiem, reprezintă normalul, cotidianul; este ca și respirația, nu îi dăm importanță și nu o conștientizăm până în momentul golului de aer.
– Ce reprezintă pentru dvs. arta dirijorală?
– Dirijatul l-am descoperit în facultate. Sunt o fire exhibiționistă, îmi place să mă arăt publicului. Ca violonist nu am avut foarte multe ocazii să demonstrez acest lucru. În 1993, la primul meu concert public în calitate de dirijor, am simțit pentru prima dată acea emoție pe care publicul ți-o oferă fără să îl privești în ochi. Arta dirijorală, pe de altă parte, este ca o magie. Tu, dirijor, poți converti un întreg ansamblu să îți fie partener, să te simtă, să îți urmărească cele mai fine și rafinate mișcări, chiar și gânduri. Actul dirijoral bine făcut este magic. Ambele părți implicate, atât dirijorul, cât și coristul, sunt fermecate de opera de artă pe care o înfăptuiesc și cu care delectează și cuceresc publicul auditor.
– Cum e truda cu studenții?
– Eu cred că majoritatea studenților înțeleg mesajul nostru și încearcă să se identifice cu cerințele școlii noastre. Feedback-ul se vede la inspecțiile de gradul I, cel mai înalt grad didactic din învățământ. Cea mai mare satisfacție o avem atunci când vedem că discipolii școlii noastre își fac meseria cu profesionalismul și devotamentul cu care noi am încercat să îi înarmăm de-a lungul studiilor de licență și master.
– Are și părți mai puțin plăcute profesia dvs.?
– Desigur, ca orice meserie, și aceasta își are limitele ei inferioare. Una dintre acestea este neputința profesională a coriștilor raportată la exigențele mele artistice. Câteodată abordez lucrări aparținând compozitorilor de seamă ai istoriei muzicale universale și autohtone, dar, deseori, întâmpin obstacole de ordin comprehensiv și o neputință tehnică a coriștilor în a executa partitura, ce vin din lipsa unei instruiri muzicale de bază. Altă dată studenții vin cu o pregătire foarte lacunară și suntem puși în situația de a ne întoarce până la bazele scris-cititului muzical, dar acest lucru nu ne-a împiedicat niciodată să le oferim o educație temeinică, caracteristică școlii clujene.
– Când ați simțit că v-ar plăcea să vă îndreptați spre acest gen de muzică?
– Dacă vă referiți la muzica corală, aceasta este o „cucerire” a anilor de facultate. Fiind instrumentistă, până la începerea studiilor de Pedagogie Muzicală, nu am avut ocazia, decât foarte răzleț, să mă apropii de arta corală. Dar, la această specializare, având două ore de dirijat și trei ore de ansamblu cor în fiecare săptămână, am cunoscut și am aprofundat marile capodopere ale genului. Apoi a urmat înscrierea la specializarea Dirijat cor academic, unde am cunoscut un însemnat repertoriu coral, vocal-simfonic și de operă. În afară de pregătirea de bază, în perioada 1992-1998 am beneficiat de cursurile Academiei Bach, un stagiu anual de câte o săptămână, oferit de docenți din Germania, de la Academia Bach din Stuttgart, ocazie cu care mi-am lărgit orizontul privind muzica barocă și, în special, cea vocal-simfonică; apoi a urmat practica corală efectivă în ansambluri corale bisericești, dar și ani buni în Corul „Antifonia”, dirijat de prof. univ. dr. Constantin Rîpă, și Corul „Kós Károly”, cor studențesc dirijat de compozitoarea Magyari Zita. În aceste formații am învățat tehnica corală, mi-am format auzul și deprinderile muncii colective, dar am avut parte și de relaxarea oferită de turneele pe care le-am realizat în țară și peste hotare.
– Există perfecțiune în muzică?
– Cineva a spus foarte bine că muzica este arta care se poate savura la diverse grade de performanță. Desigur, există perfecțiune în muzică; ea este oferită de cele mai mari nume ale interpretării muzicale, dar, alături de performanțele acestora, atunci când o interpretare a atins sufletul auditoriului căruia i-a fost destinat, aceasta a atins perfecțiunea. De exemplu, studentul care a reușit să cânte curat o operă muzicală fără să aibă studii de specialitate prealabile, dar pentru care performanța înseamnă însăși deslușirea partiturii, realizează un pas foarte mare, o mică perfecțiune în muzică de fiecare dată când concertează cu succes. De asemenea, un cor bisericesc dacă a reușit prin cântul său să aducă atmosfera de rugăciune și meditație în liturghie, atunci putem spune că a atins perfecțiunea. În acest sens totul este relativ. Câteodată nici cei mai mari nu reușesc să ajungă la sufletul auditorului, iar altă dată un ansamblu cu posibilități mai modeste entuziasmează publicul în foarte mare măsură.
– Cum concepeți rolul muzicianului în societate?
– Muzicianul zilelor noastre trebuie să depășească condiția de animator al vieții culturale. El are menirea de a fi formator al gustului artistic, deoarece el transmite mesajul artistic al operelor muzicale, atât ale celor din trecut, cât și ale celor din epoca contemporană. De aceea, rolul său în societate este unul foarte important, având în vedere faptul că producțiile artistice sunt prezente, nu numai în sălile de concert, ci și în mediul virtual.
– Ce posibilități de afirmare au astăzi tinerii muzicieni?
– Muzicianul de azi are o paletă foarte diversificată de afirmare. În general, absolvenții instituției noastre sunt la bază profesori de educație muzicală sau de instrument/canto, dar sunt destui care cântă în ansamblurile filarmonicilor sau ale operelor, sau sunt liber profesioniști și cântă la diverse evenimente, se asociază în formații. Avem studenți care participă la show-uri televizate, alții cântă muzică populară, deci posibilități există, dar fiecare dintre ei trebuie să se autoevalueze în mod corect și să își găsească locul în genul muzical ce îl reprezintă cel mai bine, și unde performanțele lui sunt la cote maxime.
– Pe cine recunoașteți ca mentor?
– Mentorul meu, cel care m-a format și m-a încurajat în această meserie, este și va rămâne maestrul Florentin Mihăescu, un dirijor și un om deosebit. Dar alături de domnia sa ar trebui să enumăr întreaga pleiadă de profesori ai școlii clujene care m-au format ca muzician și ca dirijor. Lista ar fi foarte lungă, dar nu pot să nu îi menționez pe cei care au avut influență directă asupra evoluției carierei mele de dirijor și dascăl: prof. univ. dr. Ștefan Angi, îndrumătorul meu de doctorat, prof. univ. dr. Gheorghe Victor Dumănescu și prof. univ. dr. Cornel Groza, profesorii mei de dirijat, prof. univ. dr. Cristian Misievici, fondatorul instituției noastre, care a avut încredere în mine și m-a cooptat în echipa de debut a instituției.
– Care-i în opinia dvs. compozitorul care va rămâne mereu un punct de referință pentru arta corală?
-Arta corală nu se poate limita la un nume de compozitor, deoarece a existat o perioadă a istoriei muzicale numită „Polifonia vocală a renașterii”, unde sute de compozitori au creat nestemate ale literaturii corale, apoi romantismul și muzica secolelor XX-XXI, care abundă de creații corale cu o valoare inestimabilă. Pentru mine vor rămâne de referință doi compozitori români, poate pentru că i-am cunoscut și am avut o relație sufletească specială cu ei: Tudor Jarda și Vasile Spătărelu.
– Ce dăruiește cel mai mult arta corală oamenilor?
– Este greu de răspuns la această întrebare, deoarece trebuie să stabilim cine sunt acei oameni pe care îi atinge arta corală. Pentru corist, arta corală, cântatul în cor, este un mod de viață, este locul unde se simte „acasă”, este colectivul căruia îi aparține, este satisfacția oferită de partiturile studiate, este sentimentul de împlinire sau de dezamăgire în urma concertelor susținute. Auditorul va găsi în arta corală o oază de liniște și împlinire sufletească, deoarece vocile umane rezonează cel mai bine cu sufletul omului, iar arta corală, lucrând cu vocea, câteodată reușește să îi dezvăluie cele mai rafinate sentimente lăuntrice care sunt transmise către auditor și receptate de acesta.
A consemnat Violeta MOȘU
Notă: Marți, 28 mai, Corul „Extensio” al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, va susține un concert în Sala Studio „Theodor Macarie” a Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamț.
