Elevi ai Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, coordonați de prof. dr. Luminița Moscalu, au participat, miercuri, 8 mai 2019, la o lecție de istorie, desfășurată la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu”, în Sala „Tezaur”.
Prof. dr. Luminița Moscalu, împreună cu bibliotecara Cristina Catană, a oferit elevilor din clasa a X-a Muzică posibilitatea dezbaterii importanței semnificației zilei de 9 Mai.
„Inedita lecție de istorie a fost interactivă fiind legată de tema Independenței de Stat, participarea României la Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Evenimentul a fost interesant, elevii însușindu-și o nouă perspectivă referitoare la secvențe importante ale istoriei românilor”, a subliniat prof. dr. Luminița Moscalu.
„Cu argumentele istorice pe masă, s-a încercat risipirea unei confuzii ce, din păcate, persistă, rezidual, în retorica legată de această dată de 9 Mai, ce are într-adevăr reale valențe istorice, dar care este neîndreptățită să pună în umbră datele autentice la care evenimentele propriu-zise s-au desfășurat”, a precizat bibliotecara Cristina Catană.
Eleva Miriam Obadă a spus că activitatea i-a plăcut foarte mult. „Mă bucur că am putut participa activ la discuția despre Independență și Uniunea Europeană. Sper ca pe viitor să se mai organizeze astfel de activități”.
(Dor de Neamț)