duminică, octombrie 6, 2024
AcasăActualitateMiniportret Victorița Dinu, Premiul I, secțiunea pictură, la Concursul „Nicolae Milord”

Miniportret Victorița Dinu, Premiul I, secțiunea pictură, la Concursul „Nicolae Milord”

Premiul I al secţiunii pictură din cadrul Concursului naţional de artă plastică „Nicolae Milord”, ediţia a treia, a revenit Victoriţei Dinu.

Reprezentanta Şcolii Populare din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi are 43 de ani, este căsătorită. Îşi desfăşoară activitatea profesională ca administrator al unei societăţi private. Cochetează cu desenul şi cu pictura încă din copilărie. Practică această artă la nivel de hobby.

Visam ca în viitor să devin un designer vestimentar bun sau o pictoriţă apreciată. Neîncrederea în mine, timiditatea şi alţi factori au făcut ca anii să treacă şi abia acum doi ani să pot porni pe drumul îndeplinirii unuia dintre visuri.

La îndemnul celor dragi, care au avut încredere în talentul meu, m-am înscris la cursul de pictură de la Centrul Cultural «Dunărea de Jos». Coordonatoarea acestei clase este doamna profesoară Olimpia Ştefan, pe care o apreciez foarte mult şi care, cu talent, răbdare şi mult profesionalism, ne împărtăşeşte din tainele acestei arte. Atunci când sunt la curs, mă detaşez de tot ce e în jur şi profit la maximum de timpul petrecut în atelier. Mai am multe de învăţat şi aştept cu nerăbdare fiecare oră de studiu, bucuroasă atunci când mai învăţ o tehnică nouă de lucru”.

Nu se află la primul concurs de anvergură naţională, dar premiul obţinut la Piatra-Neamţ este primul în cariera ei.

Este primul concurs la care am dobândit un premiu important. Am visat mult la acest moment. Succesul de acum îl datorez în mare parte şi doamnei profesoare Olimpia Ştefan. Consider că prin mult exerciţiu, prin studiu şi perseverenţă pot să îmi îndeplinesc visul, acela de a deveni designer vestimentar”.

Despre experienţa trăită la vernisajul expoziţiei în care este inclusă şi lucrarea sa, intitulată „Artă mixtă”, mărturiseşte: „emoţiile şi trăirile simţite la premierea de la Piatra-Neamţ mă motivează să merg mai departe şi să devin mai bună”.

Noi îi dorim mult succes!

(Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments