luni, septembrie 9, 2024
AcasăActualitateRecital folk dedicat Zilei Internaționale a Femeii, la Biblioteca Județeană

Recital folk dedicat Zilei Internaționale a Femeii, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț oferă un mărțișor muzical tuturor doritorilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, găzduind recitalul folk al cantautorului Nicanor Casandruc, în Sala Cupola, joi, 7 martie 2019, începând cu ora 11:30.

Manifestarea va fi însoțită de lansarea celor patru volume de versuri semnate de Casandruc: „Gânduri“, „Omului de rând“, „Veșnic te iubesc“ și „Lacrimi părintești“, precum și a celor două compact-discuri audio ale cantautorului: „Cântece din mintea mea“ și „Folk… și-atât“.

Nicanor Casandruc este poet, cantautor și locuiește în localitatea Coțușca, județul Botoșani. Cântă simultan vocal, la chitară, solz de pește, tobă și muzicuță.

Recitalul cantautorului Nicanor Casandruc face parte din Proiectul „Alternativă la însingurare“, derulat în parteneriat cu Fundația „Crizantema“ Piatra-Neamț, și este dedicat persoanelor de vârsta a III-a, cu prilejul zilei de 8 Martie. (Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments