Profesorul de limba română Gheorghe Mihailescu a predat numai 14 ani și jumătate la Liceul „Petru Rareș”, însă a lăsat urme adânci, care nu vor dispărea niciodată din acest loc. Donator mărinimos, în subscripţii mărunte ca şi în lucruri mari, cum este biroul sculptat în stil românesc, pe care-l puteți admira și astăzi în biblioteca școlii, profesorul Mihailescu a fost o distinsă personalitate, un pedagog înnăscut, un prieten generos, un iubitor al cărții și un excelent tovarăş de excursie.
În parcul Cozla, pentru iubitorii de natură, a construit o bancă de piatră care a „dăinuit” până aproape de vremurile noastre. „La Mihailescu învățam de drag, de plăcere și de rușine. Se crease în liceu un fel de zid de respect și de dragoste în jurul lui”, mărturisea unul dintre foștii săi elevi.
S-a născut la 12 ianuarie 1870, la București. A venit la „Petru Rareș” la 1 septembrie 1919 și a ieșit la pensie la 1 februarie 1934, fiind sărbătorit „în cadrul școalei, într-un program artistic și cultural”.
„Sărbătorile acestea pe care liceul le repetă cam prea des, de o bucată de vreme”, spunea directorul Vasile Ghițescu, la ieșirea la pensie a ilustrului profesor, „sunt un prilej de dezolantă nostalgie, dar sunt şi un reconfortant moral. Lăsând la o parte melancolia ce ni se stârneşte în suflete, văzând cum, rând pe rând, se duc pionii acestei vechi instituţii de cultură, care este Liceul „Petru Rareş”, sărbătorile acestea sunt un prilej de cuviincioasă şi înălţătoare răsplată pentru cei ce şi-au irosit viaţa, zi cu zi, ceas cu ceas, ciocănind migălos la formarea caracterului şi a educaţiei generaţiilor de copii ce le-au trecut, o viaţă, pe dinainte”.
Profesorul Mihăilescu a luminat manifestarea
50 de prieteni şi elevii săi dragi au asistat la desfăşurarea serbării. La 64 de ani, profesorul Gh. Mihailescu, cu sufletul tânăr și plin de viaţă, a luminat manifestarea răspândind „efluvii de sănătoasă şi solidă concepţie asupra vieţii pământene căpătată în lunga-i carieră: 38 ani profesor în învăţământul public şi 4 ani în învăţământul particular”.
Vasile Ghițescu a mai spus că profesorul Mihailescu a avut o carieră grea „dacă ne gândim că munca dascălului se desfăşoară în aer închis, şi de multe ori viciat, că el are de-a face cu fel de fel de temperamente de copii, cu elemente mai mult sau mai puţin înzestrate de natură, cu firi stăpânite de felurite apucături şi că trebuie să armonizeze totul, să stăpânească pe cei mai aprinşi, să stimuleze pe cei mai domoli, să aducă la drumul adevărat pe cei care apucă razna… Până să ajungă la liceul nostru, profesorul Gh. Mihailescu a funcţionat încă la alte 10-12 licee din ţară. Ceea ce l-a fixat, aici, zice conferenţiarul, a fost desigur şi influenţa d-nei Mihailescu, originară din acest oraş. Om de o bunătate cum rar se vede şi cu cei mari şi cu cei mici, de o nobleţă de suflet neîntrecută, de o delicateţă aproape femenină – un contrast isbitor faţă de făptura lui atletică, de un calm şi o stăpânire de sine deosebită. Odată nu l-am văzut iritat sau isbucnind de mânie. Toate acestea, dacă erau în sufletul său, i le bănuiai numai, după surâsu-i învăluit de o umbră de amărăciune. Generos în toate împrejurările. Când era vorba de o subscripţie, de un ajutor pentru alinarea unei suferinţe, sau pentru o faptă bună, el era cel dintâiu, el da cel mai mult, fără nici o precupeţire. Mare iubitor de natură şi mare excursionist. A vizitat nu numai ţări străine, dar mai ales țara noastră, ca nimeni altul. În fiecare vară, în fiecare săptămână, în altă direcţie, admirabil organizat şi pregătit, pentru ca nimic să nu le lipsească lui şi tovarăşilor. Mare iubitor al cărţii, organizator al bibliotecii liceului, pe care a condus-o încă de când a venit aici. Conferenţiar plăcut, variat documentat, coleg bun şi profesor eminent, excepţional pedagog. Pentru toate aceste excepţionale calităţi sufleteşti, îl rugăm să primiască în dar din partea colegilor şi a Comitetului şcolar „Statueta recunoştinţei” şi un tablou din partea prof. V. Niculescu”.
Donație de 5.000 de lei pentru achiziționare de cărți
Gheorghe Mihăilescu și-a luat la revedere de la școală donând 5.000 lei pentru cumpărarea unei colecţii a celor mai bune cărţi din literatura contemporană pentru mult iubita lui bibliotecă. „Gh. Mihailescu este un om extraordinar! Gestul său este nemaipomenit. Nimeni nu a mai făcut ca el. Să pleci dela o instituţie şi în loc să aştepţi să fii răsplătit pentru munca de o vieaţă, să-i faci tu daruri din mijloacele tale reduse, este cu adevărat ceva ce se ridică mai presus de puterea noastră de înţelegere, în aceste vremuri critice. Gh. Mihailescu pleacă răsplătind el şcoala şi instituţia”, a declamat emoționat directorul Ghițescu.
„Scumpa mea bibliotecă m-a salvat!”
Gheorghe Mihailescu a mulțumit asistenței și a spus că se desparte de o carieră care i-a intrat în sânge dar mai cu seamă se îndepărtează de scumpa sa bibliotecă, unde, în afară de mângâierea slujbei pe care și-o îndeplinea cu îndrumarea lecturii tineretului, a simţit întotdeauna un viguros reconfort moral pentru chinuita sa viață.
„Dacă e să ne socotim vieaţa după o lozincă aproape curentă în limba noastră:„Românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar şi moare pensionar”, apoi eu am ajuns la ultima din cele trei etape, am ajuns să-mi trăiesc restul zilelor ca pensionar, deşi nu pot spune, numaidecât, că am trecut pragul bătrâneţelor. Urcând treptele acestei tribune, mă simt adânc emoţionat şi sguduit sufleteşte. De câte ori, dezolat de boala care-mi distrugea unul din cele mai preţioase simţuri – auzul, m-a îndemnat gândul, în desele mele plimbări, prin parc şi prin munţii vecini, să-mi găsesc o creangă de copac vânjos care să mă legene ca într-un vis şi să mă treacă dincolo în limanul cel fără de suferinţă, de atâtea ori scumpa mea bibliotecă m-a salvat. În ea am găsit un balsam, un efluviu de viaţă nouă. Rafturile cu cărţi m-au înveselit. Lectura lor are o putere de viaţă nebănuită. Cultura ne învaţă să preţuim frumosul, adevărul şi binele, să preţuim trecutul, care ne aduce înseninare şi balsam”.
Violeta MOȘU
„Dacă este cineva care n-a jignit pe nimeni, care n-a păgubit pe nimeni şi care n-a făcut niciodată nici un rău, apoi acela e Gh. Mihailescu”. (Prof. P. Popovici)
„Gh. Mihailescu este un profesor care a lăsat brazde adânci în sufletul copiilor ce i-au trecut pe dinainte. Liceul suferă o pierdere prin plecarea prof. Mihailescu din cadrul activ, dar îşi înscrie, ca şi anul trecut, încă o pagină glorioasă în trecutul său”. (Prof. Eugenia Popovici)
„Prof. Mihailescu a vorbit la sărbătorirea lui Ion Ciucă astfel: „Un filosof englez spunea că adevărată fericire a omului, pe pământ, este să întemeieze o căsnicie, să-şi facă o casă şi să aibă cel puţin un copil”. Probabil că dl. Mihailescu s-a condus în vieaţă şi după acest precept, căci îndeplineşte strict cele trei condiţiuni. Rog pe Dumnezeu să-i dăruiască încă mulţi ani de vieaţă. Golul pe care îl lasă la liceu, este ireparabil. Nu văd cine ar putea să aibă autoritatea, prestigiul şi armonia sufletească a profesorului Mihailescu”. ( Prof. Gr. Capşa)
„Profesorul Mihailescu înmănunchiază echilibrul sufletesc al munteanului cu bunătatea moldoveanului. Nu voiu uita niciodată cu ce delicateţă m-a primit întâia dată în biblioteca liceului. Constat că, pentru un astfel de suflet, serbarea aceasta este prea umilă. Pentru o mai bună educaţie a tineretului, oamenii aceştia buni, ar trebui mult mai generos răsplătiţi”. (Prof. C. Dobrescu)
„Sărbătoarea de azi nu este o linguşare. Este un act de adâncă recunoştinţă pentru un om drept, cult, pătruns de multă nobleţă sufletească, un exemplu de bun creştin şi român. Profesorul Mihailescu este un om excepţional. Nimeni nu are a se plânge de el din nici un punct de vedere. Mă voiu servi de domnia sa ca exemplu în lecţiile mele de morală”. (Preotul Vasiliu)
„Pe dl. Mihailescu îl revendică nu numai şcoala ci şi societatea căci e un demn model pentru tânăra generaţie. Într-adevăr, dacă dl. Mihailescu iubeşte atâta cât s-a spus natura, atunci iubeşte tot atâta şi pe Dumnezeu. Vieaţa sa este o vieaţă a faptei, a simţirii și a înălţării”. (Preotul C. Matasă)
„Sufletul profesorului Mihailescu are ceva din parfumul florilor orientale, din parfumul cireşilor şi caişilor Japoniei. Sufletul său este delicat ca o floare”. (Prof. Aurel Rotundu)
