Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a împodobit bradul, în Sala Cupola, așteptând, conform tradiției, Sărbătorile de Iarnă. Pentru a împărtăși bucuria, sub acest brad sunt așteptate cadouri din partea nemțenilor cu suflet mare pentru copiii din mediul rural care vor veni să colinde la Bibliotecă.
„Vrem ca toată comunitate, și mai ales copiii, să se bucure de el. Mulțumim Direcției Silvice pentru acest minunat cadou!“, a spus Mihaela Mereuță, directorul-manager al instituției beneficiare.
Pomul de Crăciun sub care sunt așteptate cadourile este un brad natural, donat de Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, Direcția Silvică Neamț.
În această perioadă, Romsilva derulează o campanie de promovare a brazilor care pot fi replantați după sărbători.
„Campania «Salvați Brăduțul de Crăciun», realizată în fiecare an de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva, include și un program educațional, realizat pe tot parcursul anului în școli și grădinițe de către colegii noștri, silvicultori pasionați, dedicați meseriei lor, prinsă de la înaintași și învățată pe băncile școlii“, precizează dr. ing. Oana Gheorghiu de la Ocolul Silvic Gârcina, loc de unde pot fi achiziționați pomi de Crăciun la ghiveci.
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a avut o colaborare fructuoasă cu Direcția Silvică Neamț pe tot parcursul anului care urmează să se încheie curând.
În această vară, Direcția Silvică Neamț, prin dr. ing. Oana Gheorghiu și ing. Ioan Racariu, a susținut în cadrul Proiectului „Biblioteca de vacanță“ ateliere de plantare și apicultură („De la sămânță la arbore“ și, respectiv, „De la floare la miere“) la care au participat 100 de copii cu vârste între 6 și 14 ani.
Direcția Silvică Neamț s-a implicat, prin realizarea unor frumoase aranjamente florale, și în vizita oficială a Excelenței Sale Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, la inaugurarea „Raftul American“ de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, care a avut loc luni, 26 martie.
(Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț)