duminică, decembrie 1, 2024
AcasăActualitateActrița Isabela Neamțu prezintă Citadela

Actrița Isabela Neamțu prezintă Citadela

Doctor’s Studio și Unteatru organizează, în perioada 28 august – 2 septembrie 2018, proiectul itinerant co-finanțat de AFCN intitulat Citadela.

Gândită ca o instalație performativă, Citadela are ca punct de pornire monodrama Grounded de George Brant interpretată de actrița Isabela Neamțu, originară din Piatra-Neamț. Aceasta va fi prezentată în câteva dintre cele mai importante cetăți ale României: Curtea Domnească Târgoviște (28 august), Cetatea Neamțului (31 august) și Cetatea de Scaun a Sucevei (2 septembrie). Evenimentul va avea loc cu începere de la ora 21.00.

Instalația audio-vizuală Citadela spune povestea femeilor pilot din România: de la Elena Caragiani (prima femeie aviator), la Escadrila Albă şi ajungând la femeile de azi, cele care pilotează MIG21. În anul dedicat Centenarului, spațiul încărcat de istorie al celor trei cetăți (Târgoviște, Neamț și Suceava) reprezintă locul ideal pentru a scoate la lumină viața, dedicarea și curajul unor femei pe nedrept uitate, dar care au avut un rol important în timpul Primului Război Mondial.

Într-un decor creat prin intermediul video mapping-ului, pe un fundal sonor format din sunet ambiental și muzică compusă special pentru acest proiect, cu imagini transmise live de camere video și drone, Citadela extinde povestea războiului tehnologic din Grounded, documentează conflictele purtate pe calea aerului și se întoarce în trecut pentru a omagia curajul primelor femei pilot din România.

„Rolul pe care l-a avut femeia în Primul Război Mondial pare un subiect depăsit de un altul, și anume în ce măsură această participare a determinat sau nu o modificare a statutului femeii în societatea epocii. Cu alte cuvinte, Marele Razboi a constituit sau nu o cauză a accentuării procesului de emancipare feminină? Punctele de vedere sunt împărțite”. Alin Ciupala, Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial

Ce se întâmplă atunci când resursa umană este înlocuită de noile tehnologii? Care au fost schimbările produse în aviația militară atunci când avioanele de luptă au fost înlocuite de drone? Care sunt lucrurile cu care trebuie să se confrunte o femeie într-un sistem aproape exclusiv masculin și care sunt lucrurile la care ea este nevoită să renunțe pentru a putea fi în prima linie? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care le ridică Citadela – o instalație performativă dedicată anului Centenar. (Citadela PR)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments