luni, septembrie 9, 2024
AcasăActualitateCelebre retrageri din sportul pietrean (II): Fotbalistul Ioan Mironaș

Celebre retrageri din sportul pietrean (II): Fotbalistul Ioan Mironaș

Gloria sportivă este trecătoare, însă poți rămâne în conștiința spectatorilor toată viața, dacă ai reușit să le aduci o clipă de bucurie. Anii au trecut, vremea retragerii din sport a sosit repede și totul a devenit istorie. O frumoasă istorie.

Ioan Mironaș s-a retras din activitatea de jucător, în 1992, cu un an înainte ca galben-negrii să ajungă, pentru prima dată, în elita fotbalului intern. Festivitatea de retragere a avut loc sâmbătă, 3 octombrie 1992, în pauza meciului FC Ceahlăul – Flacăra Moreni.

Ioan Mironaș a activat timp de peste 15 ani, la același club, Ceahlăul Piatra-Neamț. „A luptat ca nimeni altul pentru culorile echipei sale, jucând aproape pe toate posturile, de la atacant la libero, ducând de multe ori pe ai săi la victorie prin golurile lui spectaculoase și prin travaliul său necontenit din teren. Spre sfârșitul carierei, apărător de nădejde și coordonator de finețe al echipei, a devenit și un temut executant al loviturilor de la 11 metri, cum n-a mai avut Ceahlăul până atunci. „Am avut mulți coechipieri de valoare în cei 15 ani câți am jucat la Ceahlăul, dar cel mai mult m-au impresionat Gherghina, Mustață, Berceanu, Niță și Amarghioalei”. Multe succese de neuitat sunt legate de evoluțiile și realizările sale. A avut deseori posibilitatea să plece la echipe mai mari (Poli Iași, UTA, Petrolul Ploiești) dar n-a putut s-o facă, pentru că iubea prea mult echipa și suporterii care l-au prețuit și l-au încurajat cu atâta simpatie”. (Gelu Crăcană, Radu Irimescu, File din istoria de aur a Ceahlăului)

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments