Proiectul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ a continuat în judeţul Neamţ cu prima întâlnire consemnată la o unitate de învăţământ din mediul rural. S-a întâmplat vineri, 9 martie 2018, la Şcoala Gimnazială din comuna Bodeşti. Elevii a trei clase – a VII-a, I şi a V-a – au poposit în sala de sport pentru a învăţa din poveştile lui Eusebiu Popa, antrenor de rugby, profesor de educație fizică și sport cu specializare rugby şi fondator al primul club de rugby feminin din România – Venus Piatra Neamţ, club înfiinţat în 1996.
Ora de sport s-a transformat destul de repede într-una în care elevii au pus întrebări. Iar finalul a fost al celor care până atunci aflaseră lucruri noi.
„Rămân la ideea că nu numai în sport este nevoie de ambiţie şi determinare“, a spus o fată care se gândeşte că a fi avocat este o opţiune pentru viaţa ei. După care un alt puşti, Alexandru Constantin, a afirmat: „Deşi sportul este un domeniu mai puţin agreat, este clar că îţi poate oferi variante“. Întrebat de ce consideră că sportul este un domeniu mai puţin agreat, elevul de clasa a VII-a a răspuns franc şi, în acelaşi timp, tăios: „Eu nu-l consider, dar cei leneşi da“.
Pe parcursul discuţiei, cei aproape 70 de copii au fost provocaţi să facă referire la sporturi şi sportivi foarte cunoscuţi. După ce au aflat de Eusebiu Popa că disciplinele sportive se împart în cele de iarnă şi cele de vară, pentru a putea avea şi reprezentare la Jocurile Olimpice, copiii au rostit nume faimoase din sport. Dintre vedetele autohtone actuale au ştiut de Simona Halep, şi-au adus aminte de Cristina Neagu, iar unul dintre ei s-a dus spre trecutul îndepărtat cu „Nadia Comăneci“. Dar cum lista de modele din România s-a oprit la Neagu, una dintre posibilele explicaţii pentru lispă de cunoştinţe din acest domeniu a fost rostită de un băiat: „Pentru că nu ne informăm“.
Eusebiu Popa le-a evidenţiat elevilor calităţile unui sportiv de performanţă. A început cu respect şi disciplină. A recunoscut în faţa tuturor că lipsa de disciplină a dus la despărţirea de multe jucătoare şi jucători. „Dacă nu îţi respecţi colegii, atunci nu poţi forma o echipă. Dacă într-un joc o «rotiţă» nu merge, atunci colegii şi muncesc mai mult decât trebuie şi echipa poate pierde. La echipa noastră cei care au fost indisciplinaţi au fost excluşi şi de grup. Dar şi cine a respectat totul, cine a fost serios, cine a fost atent şi ambiţios, cine a fost disciplinat a ajuns la loturile naţionale“, a spus profesorul.
Eusebiu Popa a făcut referire la Irina Hîrjete şi Loredana Juncanariu, jucătoare care au purtat banderola de căpitan de echipă naţională de rugby în 7 la senioare şi, respectiv, junioare. În prezent, cele două, dar şi târg-nemţeanca Georgiana Gabor, fac parte din lotul tricolor de senioare. „Concluzia este că se poate“, a spus un copil din sală.
Eusebiu Popa selecţionează «mâţele negre»
Eusebiu Popa le este cunoscut unora dintre elevii de la Şcoala Bodeşti. Antrenorul circulă mult prin judeţ pentru a face selecţie de fete în mod special, care mai apoi să formeze echipa de junioare a clubului Venus-Rifil Piatra Neamţ, ce participă în cadrul competiţiilor federaţiei de specialitate.
„Le-am spus «mâţele negre» acestor fete pentru că sunt o echipă arţăgoasă. Au echipament personalizat cu această emblemă şi sunt mândre de porecla lor. Le place să muncească şi să câştige, dar se şi bucură de faptul că fac parte dintr-un grup aparte“, a specificat Eusebiu Popa. Iar fetele din Bodeşti care sunt la Venus-Rifil nu s-au sfiit să spună că le place ideea de a face sport şi de a visa că, poate, la vară, se vor găsi bani pentru a participa şi la competiţii internaţionale, având în vedere că invitaţii există deja din Austria, Italia şi Franţa. Eusebiu Popa are experienţa participărilor la nivel internaţional, mai ales că a fost selecţionarul lotului de senioare participant la Campionatul European, grupa valorică B, turneu câştigat de România în 2006.
Odată cu această întâlnire micii elevi de la Şcoala din Bodeşti au aflat şi că profesorul lor de sport este unul cu realizări în domeniu. Andrei Roman este arbitru de fotbal, iar în prezent este component al lotului de Liga a II-a, având delegări la meciuri în acest eşalon fotbalistic, în cele inferioare, dar şi speranţe că poate promova spre prima divizie. Copiii s-au bucurat de noutatea aflată, şi-au privit cu simpatie profesorul şi au aplaudat reuşita acestuia.
(www.campioniiromaniei.com; Text şi foto: Marcel Mihalcea – DJST Neamţ)