În această vară, s-au împlinit 95 de ani de la nașterea lui Nicolae Ciobanu (n. 4 august 1931 – d. 27 noiembrie 1987), critic și istoric literar originar din județul Neamț, care și-a dedicat existența cercetării, interpretării și promovării literaturii române.
Născut în satul Băluşeşti, comuna Girov (astăzi, comuna Dochia), a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, în perioada 1952–1957, iar în 1971 a obținut titlul de doctor în filologie la aceeași universitate.
Aparținând generației șaizeciste, s-a afirmat ca un cercetător atent al fenomenului literar, preocupat în special de evoluția prozei scurte românești pe care a analizat-o pe larg în scrierile sale.
Un loc aparte în activitatea sa l-a ocupat cercetarea operei lui Ionel Teodoreanu. Prin monografia Ionel Teodoreanu. Viața și opera (1970) și volumul Cum am scris Medelenii (1978), care conține însemnările lui Ionel Teodoreanu, Nicolae Ciobanu a contribuit la reevaluarea creației unui scriitor cunoscut mai ales pentru universul sensibil și liric din romanele sale.
A activat la revista „Luceafărul”, unde a condus secția de critică literară, într-un mediu editorial marcat de dezbateri și tensiuni specifice epocii, iar în 1985 a devenit director al Muzeului Literaturii Române, implicându-se în activitatea de conservare și valorificare a patrimoniului literar.
Emil Manu (critic, istoric literar, poet), în textul „Pentru adevăr și frumos” (România literară, nr. 49, 3 decembrie 1987, p.8), îl înfățișează ca pe un critic și istoric literar de mare competență, care și-a dedicat întreaga activitate studiului, promovării și înțelegerii literaturii române.
„La Muzeul Literaturii Române a continuat (împreună cu excelentul colectiv al acestei instituţii) munca de cercetare iniţiată cândva de Perpessicius, accentuând studiul relaţiilor interdisciplinare, organizând simpozioane dedicate, printre altele, interferenţelor dintre literatură şi muzică (…).
Fie ca lector la Universitatea din Timişoara, fie ca redactor (la Televiziune sau la revista Luceafărul), fie ca director al Muzeului Literaturii Române, Nicolae Ciobanu, a cărui dispariţie devine incredibilă, a stat în primele rânduri ale vieţii literare, militând pentru adevăr și frumos”.
La rândul său, criticul și istoricul literar Fănuș Băileșteanu, în evocarea „Prețuirea valorilor” (Luceafărul, nr. 49, 5 decembrie 1987, p.6), a subliniat implicarea lui Nicolae Ciobanu în activitatea Muzeului Literaturii Române, unde s-a preocupat de conservarea și valorificarea patrimoniului literar, de publicarea revistei Manuscriptum și de organizarea activităților culturale.
Dincolo de realizările profesionale, Fănuș Băileșteanu a mai scos în evidență modestia, discreția, blândețea și profunda omenie a criticului, surprinzând, totodată, durerea provocată de dispariția sa prematură.
„Avea, ca om, o modestie, o discreţie, un tact, o blândeţe — calităţi înnăscute, cred, moştenite de la părinţii şi strămoşii săi moldoveni — şi cultivate şi prin locurile pe unde trecuse —, avea, aşadar, o modestie, o blândeţe, un tact şi o discreţie care ne-au făcut ca — iată ! — nici în ultimul ceas să nu ştim exact de ce…
(M-a sunat, la telefon, acum circa zece zile, — de fapt cu trei zile înainte de dispariţia-i—, acasă, să-mi spună că nu mai poate scrie mult promisa-i şi dorita-i prefaţă la o carte de Mircea Eliade. Cu o voce stinsă, abia perceptibilă, nu mi-a zis nimic despre chinurile sale. M-a întrebat, în schimb, surprinzător, ce-mi fac copiii… Cum să-ţi dai seama că era o voce de… lebădă?!).
Iubea pătimaş literatura şi pe creatorii ei. Şi, deopotrivă, viaţa, cu mai ales, bucuriile ei. Acesta a fost — şi a rămas cel puţin pentru noi, cel puţin pentru mine —, NICOLAE CIOBANU, un om de carte, un specialist, un prieten. Un spirit de aleasă omenie”.
O mărturie semnificativă despre personalitatea lui Nicolae Ciobanu, exprimată mai recent, îi aparține lui Christian Moraru, profesor de literatură americană și teorie critică la University of North Carolina, Greensboro. Acesta a fost angajat de Nicolae Ciobanu la Muzeul Literaturii Române, după încheierea stagiului obligatoriu în mediul rural. Într-un interviu publicat în revista Observator cultural, nr. 830 din 6 iulie 2016, Moraru evocă intenția lui Ciobanu de a înnoi instituția și de a atrage în cadrul acesteia și alte personalități ale criticii literare, între care Ion Bogdan Lefter. „El m-a angajat după terminarea stagiului la ţară – mi-am dat seama că eu eram parte dintr-un plan pe care el îl avea şi care ar fi adus şi un suflu nou instituţiei. Din păcate, a murit imediat după venirea mea, pentru că, altfel, l-ar fi adus şi pe Ion Bogdan Lefter. Formele erau ca şi făcute, dar Nicolae Ciobanu a murit înainte de a obţine decizia finală de angajare pentru Ion Bogdan Lefter. După aceea, fără Ciobanu, au urmat, pentru mine, ani de coşmar la acea instituţie”.
Rememorând circumstanțele plecării lui Nicolae Ciobanu de la revista Luceafărul și ale venirii sale la Muzeul Literaturii Române, Christian Moraru conturează portretul unui om care căuta un spațiu profesional mai puțin supus presiunilor politice. „Nicolae Ciobanu tocmai plecase de la revista Luceafărul, unde fusese un fel de şef al secţiei de critică. Acolo, el şi-a dat seama că nu mai avea nici un fel de influenţă la revistă, pentru că alţii făceau jocurile. Nu mă refer doar la conducătorii revistei, Nicolae Dan Fruntelată şi Mihai Ungheanu, ci mă refer şi la Arthur Silvestri, care era omul Securităţii şi care scria acel infamant serial împotriva Europei Libere. Ciobanu a plecat de la Luceafărul şi a venit la Muzeul Literaturii Române cu gândul de a lucra într-un spaţiu mai puţin contaminat de propaganda comunistă”.
Activitatea critică a lui Nicolae Ciobanu s-a concretizat într-o serie de volume de referință pentru istoria literară de la noi: Nuvela și povestirea contemporană (1967), Panoramic (1972), Critica în primă instanță (1974), Incursiuni critice (1975), Însemne ale modernității (I–II, 1977–1979), Întâlnirea cu opera (1982), Între imaginar și fantastic în proza românească (1987).
A mai prefaţat o ediţie de Balade vesele şi triste şi alte poezii de G. Topîrceanu (Editura pentru literatură, 1961; ediţie reluată şi adăugită în seria Biblioteca Pentru Toți, 1966), romanul Jocul cu moartea de Zaharia Stancu (ediţie de Nicolae Scurtu, cuvânt înainte de Nicolae Ciobanu, Editura Militară, 1984), volumul Poezii de Şt. O. Iosif (Editura Eminescu, 1971), romanul Velerim şi Veler Doamne de Victor Ion Popa (Editura Minerva, 1970). În 1979 a scos, la Editura Minerva, în colecţia Biblioteca Pentru Toți, o Antologie de proză scurtă românească, de la Constantin Negruzzi la Pavel Dan, în patru volume.
Moartea prematură a lui Nicolae Ciobanu, survenită la 27 noiembrie 1987, la numai 56 de ani, a întrerupt o activitate intelectuală deosebită. Memoria sa continuă să fie cinstită în satul natal, Dochia, unde biblioteca care-i poartă numele păstrează vie amintirea personalității și a contribuției sale culturale.
Violeta MOȘU
