luni, octombrie 12, 2026
AcasăActualitateExpoziția „Primăvara Artelor”, la Galeriile „Lascăr Vorel”

Expoziția „Primăvara Artelor”, la Galeriile „Lascăr Vorel”

Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Neamț, și Complexul Muzeal Național Neamț vă invită la vernisajul expoziției de grup „Primăvara Artelor”, programat, joi, 19 martie 2026, cu începere de la ora 17:00, la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț.

Evenimentul aduce în atenția publicului o selecție reprezentativă de lucrări semnate de artiști plastici contemporani, membri ai filialei Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Expoziția propune un dialog vizual dinamic, în care diversitatea stilistică și tematică reflectă vitalitatea și maturitatea artei plastice nemțene.

„Prin pictură, grafică și alte forme de expresie vizuală, artiștii explorează teme ale reînnoirii, luminii și transformării – repere simbolice ale primăverii – oferind publicului o experiență estetică intensă și autentică. Vă așteptăm să celebrăm împreună primăvara prin artă”, a spus prof. Ștefan Potop, președintele U.A.P., Filiala Neamț, și curatorul expoziției.

Expun: Ștefan Potop, Mircea Titus Romanescu, Laurențiu Dimișcă, Ștefan Roșu, Lucian Gogu-Craiu, Ștefan Ioan Diaconu, Narcisa Stejeran, Oana Gavriliu, Dumitru Bostan jr., Lucian Tudorache, Carmen Bayer, Oana Doru, Maria Luiza Bălan, Valentina Chirvase, Cristian Bistriceanu, Viorica Ciucanu, Carmen Cărbunariu, Dumitru Bezem, Irina Maria Moldovan, Radu Cristian Macavei, Mihai Agape, Petru Diaconu, George Romila și Gheorghe Pintilie.

Expoziția va putea fi vizitată la Galeria „Lascăr Vorel”, în perioada 16-31 martie, de luni până sâmbăta, în intervalul orar 10:00-18:00.

(Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments