Reușitele de până acum ale Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău ar fi de neimaginat fără contribuția directorului artistic și prim-dirijorului Mihail Agafița, Artist al Poporului. S-a născut în anul 1973 în Republica Moldova, iar în activitatea sa prodigioasă de conducător de orchestră cele 1.000 de concerte au fost apreciate într-un important număr de țări.
– Interpretând renumita lucrare „Carmina Burana” de Carl Orff, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, sub bagheta dumneavoastră, a susținut extraordinarul concert de deschidere…
– Pentru noi, reprezintă o mare sărbătoare să cântăm la Vacanțele Muzicale. În acest an, cu atât mai mult, deoarece este a 50-a ediție. Spiritul acestui loc înnobilează puterea artei sunetelor, iar cu publicul, cu organizatorii vibrăm pe aceeași lungime de undă. Mă simt onorat și fericit că am fost invitați. Felicitări tuturor celor care sunt atât de receptivi la frumusețea muzicii.
„De la maestrul Dumitru Goia am luat tot ce era mai bun în lume”
– În ce împrejurări ați optat pentru arta dirijorală?
– Inițial, a fost pură întâmplare. Eu am urmat cursurile a două instituții de învățământ muzical superior și această materie, arta dirijorală, la prima facultate, era obligatorie doi ani, după care se făcea o selecție și o parte mai mică dintre colegi a rămas să studieze două meserii, instrumentul în sine și dirijatul, iar cealaltă parte, mai numeroasă, a optat doar pentru specializarea interpretare instrumentală. La început, a fost vorba despre dirijatul de jazz. După ce am finalizat prima facultate la Chișinău, de 5 ani, Institutul de Stat al Artelor, am mers la București, de această dată a fost o alegere conștientă, să fac dirijat simfonic și am mai studiat 5 ani la Universitatea Națională de Muzică cu maestrul Dumitru Goia. La București cred că am luat tot ce era mai bun în lume. Însumați, am 17 de ani de studii superioare: două facultăți cu durata de câte 5 ani, un masterat de un an și un doctorat care a durat 6 ani, deși trebuia să fie de patru, dar s-a suprapus peste toate activitățile mele care, slavă Domnului, au fost multe.

– Cum s-a intitulat teza de doctorat?
– „Chitara în creația muzicală cultă. Istorie și contemporaneitate”, conducător științific fiind conferențiarul cercetător Victor Ghilaș, doctor habilitat în studiul artelor. Este o lucrare de o mare cuprindere pe care am susținut-o în octombrie 2024 la Școala Doctorală Științe Umaniste și ale Educației a Universității de Stat din Moldova.

„Casa noastră devine conservator”
– Chitara a fost inițial marea dvs. pasiune?
– Acum este a doua, cândva, a fost prima. Cânt și într-o formație de cvartet-cvintet împreună cu soția mea și abordăm niște stiluri destul de interesante: muzică balcanică, latino, orientală, etno, clasic stilizat, mai puțin muzică clasică. Fiica noastră este studentă în anul III la Universitatea Națională de Muzică din București, studiază vioara cu maestrul Gabriel Croitoru, iar fiul nostru are 14 ani și studiază tot vioara la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău. Când suntem cu toții acasă și studiem fiecare în câte o cameră, casa noastră devine conservator.
– Dacă ar trebui să faceți în câteva fraze autoportretul dumneavoastră, ce ați sublinia?
– Sunt recunoscător lui Dumnezeu, pentru că am primit o educație aleasă, pentru că, datorită profesorilor mei, în special maestrului Dumitru Goia, am urmat o valoroasă școală dirijorală. Lumea mai spune că știu să mă organizez și să-i organizez și pe alții, lucru care nu este la îndemâna fiecărui artist, unii fiind mai boemi din fire.

– Cu cine vă asemănați ca stil dintre marii dirijori ai lumii?
– Nu mi-am pus problema.
– Niciodată?
– Cred că mi-am construit un stil propriu. Titanii din arta dirijorală merită toată admirația noastră. Apreciez la dirijori nu doar calitățile care sunt legate direct de tehnică, dar și muzicalitatea lor, ideile care creează un moment muzical de lumină și impun un etalon artistic, ceea ce poate servi drept model.
– Cum se formează o mare orchestră?
– Se formează din personalități, asta trebuie remarcat în primul rând, Muzicienii, fiecare în parte, sunt personalități formate deja de când sunt copii. Și acești artiști, în afară că au această parte de individualitate foarte bine dezvoltată, trebuie să știe să se integreze în colectiv, să lucreze în armonie unii cu ceilalți, să facă o echipă, lucru care nu este ușor. Deci, dacă partea de orgoliu predomină, nu-i ușor să cânți în ansamblu, și atunci este destul de complicat să formezi o mare orchestră, dar cu tenacitate și cu multă muncă se poate.
A consemnat Violeta MOȘU

