luni, aprilie 29, 2024
AcasăActualitateCentenar Iulia Hălăucescu - o sărbătoare a spiritului și a cetății

Centenar Iulia Hălăucescu – o sărbătoare a spiritului și a cetății

Iulia Hălăucescu face parte dintre acei artiști a căror reîntâlnire într-o expoziție permite reluarea firului unei emoții mai demult știute, dar acum în înfățisări proaspete, necunoscute – Amelia Pavel.

Acuarelistă cu subtile intuiții, ca o condiție a talentului exersat în infinite studii – Valentin Ciucă.

Iulia Hălăucescu gândeşte în artă – George Popa.

Iulia Hălăucescu e, înainte de toate, un cronicar al timpului său – Aurel Leon. 

(Foto: 1978 – Clement Pompiliu, Dan Hatmanu, Iulia Hălăucescu și Aurel Leon)

Expoziția retrospectivă prin care este marcată trecerea unui veac de la nașterea pictoriței Iulia Hălăucescu (Verșescu), creatoare a unui stil original în arta contemporană, s-a deschis astăzi (duminică, 31 martie), la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț. Vernisajul s-a desfășurat sub semnul marii prețuiri a memoriei Iuliei Hălăucescu, a rodnicei și valoroasei sale creații. Fondatoare a Muzeului de Artă, alături de soțul său, Lucian Petronius Hălăucescu, plasticiana a marcat printr-o contribuție originală istoria acuarelei românești din ultima jumătate a secolului XX și din primul deceniu al veacului al XXI-lea.

Cuvintele noastre, vremelnice ofrande depuse întru pios omagiu pe altarul recunoștinței, îndreptate spre Doamna care s-a numărat printre fondatorii acestei instituții, se cuvine să împlinească omenul elogios și de apreciere intrinsecă a unor valori neprețuite, peste 400 de lucrări (acuarele, desene, uleiuri), majoritatea donate muzeului nostru, de către Iulia Hălăucescu, cea care a coordonat activitatea artistică nemțeană mai mult de 20 de ani. (…) Față de cea care a zămislit aceste splendori întâlnite pe simezele lumii, gândurile noastre de mulțumire la adresa domniei sale nu reușesc să exprime cu adevărată măsură gratitudinea și prețuirea pe care i le adresăm”, a afirmat dr. Ciprian-Dorin Nicola, manager-director al Complexului Muzeal Național Neamț.

Am avut dorința ca tot ceea ce am creat de valoare să fie oferit tuturor iubitorilor de artă și numai ajungând într-un muzeu sunt puse la dispoziția tuturor. Am credința că astfel se realizează o desăvârșită comunicare cu semenii, mai bine decât prin oricât de meșteșugite cuvinte, îi mărturisea Iulia Hălăucescu distinsei profesoare Coralia Letiția Bunghez în convorbirile publicate în anul 2007. La împlinirea a 100 de ani de la nașterea artistei, emblemă culturală a orașului Piatra-Neamț, desăvârșita comunicare, iată, este posibilă prin intermediul acestei expoziții. Expoziția pe care instituția muzeală nemțeană o dedică memoriei unei artiste a cărei notorietate din timpul vieții se prelungește și după plecarea din această lume, constituie o metamorfozare, pentru că Iulia Hălăucescu, ne spune criticul de artă Amelia Pavel, face parte dintre acești artiști a căror reîntâlnire într-o expoziție permite reluarea firului unei emoții mai demult știute, dar acum în înfățișări proaspete, necunoscute”, a subliniat dr. Mihaela-Cristina Verzea, directorul adjunct științific al Complexului Muzeal Național Neamț.

Cele 130 de acuarele și uleiuri care compun actuala Retrospectivă (Tarcăul, portrete și autoportrete, Orașul vechi și nou: Piatra-Neamț, Bicazul, călătoriile artistei în țară și în străinătate, flori, naturi statice, compoziții), sunt realizate între anii 1946 și 2002. Lucrările provin din colecțiile Muzeului de Artă Piatra-Neamț, Muzeului de Artă „Iulia Hălăucescu” Tarcău, Muzeului de Artă Iași din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și din colecția particulară Octav Olaru. Invitații speciali ai manifestării au fost scriitorii Grigore Ilisei și Emil Nicolae.

Iulia Hălăucescu a înnobilat cu opera ei de însemnătate națională patrimoniul spiritual al Pietrei-Neamț și al județului Neamț. A ctitorit instituții, precum Muzeul de Artă, și a urzit dăinuitor plasma mișcării plastice de la Piatra-Neamț, percepută azi în termeni admirativi în tot cuprinsul românesc. A fost suflet din sufletul locurilor acestea de poveste. E demn de subliniat că cetatea ei nu a uitat-o. Expoziția aceasta, la centenarul nașterii sale, este semnul cinstirii binemeritate. Concepută în respectul memoriei, Retrospectiva dă seama de creația Iuliei Hălăucescu în ceea ce aceasta a avut definitoriu. (…) E reverența firească a Muzeului de Artă, a concitadinilor ei, față de un creator de stirpe aleasă și se constituie un omagiu adus ctitorului instituției. Urcată în urmă cu aproape 17 ani la ceruri, Iulia Hălăucescu viază printr-un asemenea gest de prețuire în eternitatea cetății pietrene”, a spus scriitorul Grigore Ilisei.

Întotdeauna în casa Iuliei Hălăucescu a domnit un ridicat nivel intelectual care transpare și în lucrări. Toate declanșează probleme, preocupări de natură intelectuală. Mulți critici au scris despre Iulia Hălăucescu, când s-au dumirit că au de-a face cu un artist excepțional. Aș vrea să-l citez pe Ion Frunzetti: Iulia Hălăucescu a avut o obsesie și anume stilul. Adică a ținut tot timpul să aibă o amprentă proprie în tot ce a lucrat. Aș dori să amintesc eforturile pictoriței și muzeografei Violeta Dinu, mai ales că astăzi este ziua ei de naștere. A lucrat ani buni împreună cu Iulia Hălăucescu și s-a ocupat de fondul pe care-l are acum Muzeul de Artă „Iulia Hălăucescu” din Tarcău. Dacă reconstituim istoria și vedem partea de timp în care Iulia Hălăucescu și-a realizat opera și a ajuns la consacrare și o așezăm în contextul social, ne dăm seama că nu a fost foarte simplu. Cum să ai un stil când se poartă șapca? Cum să ai un stil când se poartă basca? Un artist cum a fost Iulia Hălăucescu a intuit că poate să aibă stil, poate să se remarce, poate să fie ea cum vrea în domeniul artei”, a declarat scriitorul Emil Nicolae.

În cadrul evenimentului, a fost lansat și catalogul care însoțește această expoziție (curatori, Mihaela-Cristina Verzea, Florentina Buzenschi), deschisă publicului până la sfârșitul lunii august. La eveniment a participat și Vifor Corneliu Verșescu, fiul lui Ștefan Verșeșcu, fratele Doamnei Acuarelei Românești. Iulia Hălăucescu a părăsit această lume la 18 decembrie 2007, la vârsta de 83 de ani.

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments