Revederea foștilor elevi ai promoției 1967, de la Școala Medie nr. 2, a fost emoționantă și entuziastă, în același timp. Ca fapt demn de reținut, această promoție a fost ultima care a absolvit cu 11 clase liceul (7 clase elementare plus 4 clase de liceu). Întâlnirea a însemnat nu doar o revedere, ci şi o manifestare a respectului, admirației și recunoștinței față de minunații profesori, mari personalități ale învățământului nemțean: Constantin Borș, Emil Leahu, Evelina Ceaușu, Adriana Dumitreasa, Eugenia Livezeanu, Xenia Zare, Ana Baciu, Veronica Vicol, Jana Orza, Neculai Darie, Mihai Zămoșteanu, Ana Catzaiti, Ruxandra Ciocan, Olga Ionescu, Adriana Burghelea, Susana Bozac. Au fost prezenți 16 absolvenți: Alexandra Bontaș (Pop), Liliana Dobrea (Clotzer), Elisabeta Vacariu (Beta), de la a XI-a A, Ioan Dumitreasa, Vasile Agafiței, Vladimir Feer, de la a XI-a B, Angela Baltag (Chirilă), Tanța Alistar (Mihai), Nina Ciobanu (Șurubaru), Petru Munteanu, de la a XI-a D, Nicoleta Bud (Buleu), Noretta Rodica Corcodel (Coconatu), Ana Asavei (Popoaia), Călin (Bocăneț) Veronica, de la a XI-a E, Rodica Feer (Ionescu) și Neculai Pantalon, de la a XI-a F. Din această generație de referință a Școlii Medii nr. 2 a făcut parte și Etgard Bitel, apreciat scriitor și jurnalist, dispărut dintre noi la începutul anului 2023.
Tanța Alistar (Mihai), de profesie inginer proiectant, apreciază că multe lucruri frumoase şi pline de înţelepciune învățate pe băncile liceului, cu bucuriile şi visele de atunci, întru împlinirea cărora şi-a urmat fiecare destinul, i-au fost de folos în viață. Fiica sa, Sabina Ștefania Alistar, olimpică a Colegiului Național „Petru Rareș”, este licenţiată în chimie a Universităţii Stanford (SUA), doctor al aceleiaşi instituţii în 2012, apreciat specialist în profilaxia şi terapia HIV. „Am intrat în clasa a VIII-a la liceu, am fost șase clase în promoție, patru la profilul Real și două la profilul Uman. Noi, cei de la D, am avut-o dirigintă pe minunea de om care se chema Evelina Ceaușu. Pe vremea noastră, nu era o corvoadă să înveți. Totul venea de la sine. Aveai timp pentru toate. Profesorii erau dăruiți cărții și școlii. Am învățat de drag și cu drag. Am fost o promoție excepțională, deoarece mulți dintre noi au urmat cursuri de învățământ superior. La limba și literatura română am avut-o profesoară pe doamna Ana Baciu, îl adora pe Eminescu. Și culmea, la Bacalaureat, ne-au căzut două subiecte la alegere: lirica în opera eminesciană și viața satului în opera sadoveniană. Cei care l-au avut profesor pe domnul Emil Leahu erau îndrăgostiți de Sadoveanu, noi, care am studiat cu romantica noastră profesoară Baciu, am ales Eminescu. Când am terminat clasa a VII-a, doamna dirigintă de la Școala nr. 4 ne-a întrebat ce vrem să ne facem și eu am răspuns: constructor. Când s-a făcut Blocul Viitorului, mergeam cu copiii de la noi de pe stradă, am locuit pe strada Bistriței, și ne uitam cum prinde contur acest bloc. Am urmat Facultatea de Construcții la Iași, îndrumător de an ne era un profesor de geometrie descriptivă și desen, eram as la desen, și m-a îndrăgit foarte mult. Am primit repartiție în 1973, la Secția județeană de proiectări în construcții Neamț. Primul nostru sediu a fost în clădirea care acum găzduiește Primăria Piatra-Neamț. Regretatul inginer Ioan Lazăr, căruia îi port o aleasă prețuire, a fost șeful meu direct. Domnia sa a proiectat Hotelul Central”.
Alexandra Bontaș (Pop) a terminat cei patru ani de liceu cu media generală 10, fiind șefă de promoție. Datorită profesorului Constantin Borș, a ales să urmeze Facultatea de Matematică-Mecanică la Iași, încheind și aici studiile cu notă maximă. „Suntem o generație de colegi foarte apropiați, prieteni. Din clasa a V-a, cu mici excepții, am fost împreună până în clasa a XI-a. Toți am făcut dansuri, gimnastică sau handbal, toți am fost foarte apropiați pentru că, atât în școală, cât și în afara școlii, întotdeauna eram împreună. Ne leagă, în mod special, plăcerea de a trăi și respectul pentru viață. Am învățat să prețuim viața în plenitudinea ei. Dirigintele nostru a fost minunatul profesor Emil Leahu. Suntem mulți ingineri, profesori și, mai mult decât atât, avem în grup mulți părinți fericiți. Eu mă consider o mare admiratoare a grupului nostru, pentru că sunt oameni vrednici, în înțelesul profund al cuvântului. Avem copii, nepoți, oameni împliniți în țară și străinătate. Împreună cu sora mea, este mai mică decât mine cu doi ani, ea a terminat la Petru Rareș, am organizat timp de 15 ani un sprijin româno-francez prin care am adus foarte multe lucruri de valoare aici. Am dus 40 de copii în Franța, în repetate rânduri, și opt dintre ei sunt astăzi oameni de frunte în țara franceză. Chiar astăzi, împreună cu Lili Dobrea, mi-am adus aminte de costumul nostru plisat, cu fustă roșie, bluză albă și bonetă roșie pe care-l purtam la gimnastică. La Iași, eu am făcut Matematică-Mecanică datorită minunatului profesor Constantin Borș. M-au întrebat cu cine am făcut matematica la Piatra-Neamț și când am spus numele profesorului Borș întreg amfiteatrul s-a ridicat în picioare. Domnul Borș a făcut cele mai minunate lucruri pentru noi. Ne motiva în felul următor: tu ai un bilet la teatru pentru realizările de astăzi și ție îți dau un bilet la cinema… iar trântorului de acolo… îi pun nota 2. Nu venea niciodată cu catalogul și eu trebuia să scriu notele pe o hârtie. Am lucrat 22 de ani la UFS Săvinești și 10 ani la Camera de Comerț și Industrie Neamț. Am ieșit la pensie mai devreme, la 1 iunie 2000. Am hotărât să ajut antreprenorii pe care-i stimez în mod deosebit și, de atunci, lucrez pentru ei făcând sisteme de management”.
Ioan Dumitreasa a făcut parte din colectivul clasei a XI-a B, având-o dirigintă pe profesoara de chimie Jana Orza. Spune că trecerea timpului încarcă în frumusețe aceste revederi. „De fiecare dată, bucuria unei noi revederi este mare. Anii de liceu au fost cei mai frumoși. Atunci, selecția era foarte riguroasă, trebuia să știi carte. Noi am avut un mare respect față de profesori noștri, care, cu dăruire și pasiune, ne-au condus pe acest frumos drum al cunoașterii: Constantin Borș, la matematică, Mihai Zămoșteanu, la istorie, Emil Leahu, la limba română, Ruxandra Ciocan, la limba franceză…”.
Și plasticiana Călin (Bocăneț) Veronica este absolventă a acestei promoții. Întreaga carieră didactică a profesat la catedra de pictură a Palatului Copiilor din Bacău. Este autoare a două cărți de poezii (Itinerarii lirice, Starea de grație a cuvântului), și a numeroase expoziții de pictură și artă textilă. „Îmi face o deosebită plăcere să vin la revederile noastre, pentru că eu sunt născută la Tg. Neamț, dar am locuit foarte mulți ani la Piatra-Neamț. Acest oraș, pentru mine, este casa de acasă. La vârsta de 60 de ani, am început să scriu poezie și toate lucrurile pe care le-am învățat în liceu de la domnul profesor Emil Leahu, pentru mine, în timp, au avut o mare importanță. Recent, am editat al doilea volum de poezie și sunt bucuroasă pentru asta, pentru că zona mea de abordare este o zonă lirică și astăzi, lirismul nu prea se mai poartă, pentru că lumea a devenit pragmatică, ancorată într-o altă realitate. Pe doamna profesoară Veronica Vicol, diriginta noastră, am îndrăgit-o foarte mult, la fel, și pe doamna profesoară de matematică Leahu, care avea o îngăduință extraordinară față de lipsa mea de iubire pentru matematică. Datorită doamnei profesoare Ruxandra Ciocan, am învățat limba franceză cu mare drag și mi-a fost de mare folos în călătoriile mele. Era foarte tânără și frumoasă și de o eleganță, rafinament extraordinare. Cu profesorul Nicolae Milord am făcut studiu după bust din gips aici, la Piatra-Neamț, am studiat și cu profesorul Ștefan Hotnog, avea niște ore la Casa de Cultură, și apoi mi-a fost profesor la Iași. Mai venea la domnul Ștefan Hotnog și Brândușa Irimescu, care s-a prăpădit foarte tânără, scria și ea poezii, pe mine m-a marcat profund moartea ei. Și la Clement Pompiliu mergeam în atelier, băiatul său, Dan Pompiliu, a fost trompetist la Filarmonica Mihail Jora din Bacău, a murit recent, iar soția lui, Cornelia Ichim Pompiliu, profesoară de limba română la Bacău, este prietenă cu mine și acum, pe 11 martie, o să plecăm într-o călătorie în Japonia”.
Ani buni director al Școlii Gimnaziale nr. 1 din Dochia, profesorul de educație fizică și sport Neculai Pantalon așteaptă cu nerăbdare aceste întâlniri periodice ale promoției. Spune că prestigiul acestei școli de bună tradiție a fost îmbogățit, mai ales în acei ani, prin implicarea totală a unor exemplari profesori care trăiau și se bucurau pentru succesele elevilor. „Dintr-o promoție ca a noastră, să zicem că 10 nu reușeau la facultate. Profesorii noștri se considerau vinovați pentru noi, dacă nu intram la facultate. Fenomenul de învățare era unul deosebit, adică în primul rând te gândeai că îți faci de râs profesorii, părinții. Cine se mai gândește la asta în ziua de astăzi? Era greu, dar se învăța. Nu poți uita niciodată niște profesori ca doamna Veronica Vicol, la limba latină, doamna Eugenia Livezeanu, la limba română, doamna Xenia Zare, la istorie… Percepția mea asupra doamnei Eugenia Livezeanu este influențată și de faptul că mi-a fost dirigintă. Îmi plăcea că era calmă, blândă la vorbă și stăpânea materia, chiar am luat o notă de 10 pentru niște analize literare. Țin minte că la un moment dat, când eram mai spre coada liceului, îl studiam pe Garabet Ibrăileanu și, ascultându-ne a doua, a treia oră, i s-a părut ei că nu suna bine ceva și ne-a zis să scoatem o foaie de hârtie și să scriem doar atât: Garabet Ibrăileanu. Doi inși din clasă l-au scris cum trebuie, ceilalți nu au știut. Mama m-a vrut student la Medicină, dar eu m-am dus la Educație fizică și Sport la Iași. Mi-a plăcut la culme, de asta m-am și dedicat profesiei, am făcut facultatea din plăcere și pentru bucuria de a lucra cu elevii”.
Violeta MOȘU
