Artista Carmen Cărăușu a revenit pe simeze cu o expoziție complexă. Creatoarea conferă picturii sale atribute valorice indiscutabile, atât prin varietatea tehnicilor, cât și diversitatea stilistică. Reuniunea plastică este găzduită de Sala Cupola și de spațiul expozițional de la parterul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț. Vernisajul a avut loc marți, 18 iulie, în prezența unui numeros public iubitor de artă, care a apreciat valoarea și frumusețea lucrărilor.
Introducerea în atmosfera creației sale a fost făcută de scriitorul Vasile Baghiu: „Impresionantă evoluția artistei Carmen Cărăușu în arta picturii! De la căutări ezitante în timp la identificarea cu teme, motive și manieră cu accente personale de azi, drumul ei a căpătat, pas cu pas, claritate și este rezultatul încrederii în propriul talent și al perseverenței. Încântat că sunt martor la acest exemplu de trăire în numele unei chemări și al unui ideal de împlinire prin artă. Carmen Cărăușu simte că are ceva de spus lumii și face eforturi în această direcție, iar ceea ce spune ea este interesant, pentru că filtrează ideile, planurile, gândurile ei prin experiențele artistice din ultimul secol. Este o artistă care încearcă să-și găsească profilul, identitatea, conștientă fiind de întreaga serie de momente din istoria artei”.
„Mi se pare important ca un artist să polemizeze cu tot ce s-a făcut înaintea lui. Ce face artista? Ia un chip, un portret arhicunoscut și reușește să-l transforme în mască. Portretul este piatra de încercare a unui pictor. Asistăm la o transfigurare, la un dialog, până la urmă, cu mari artiști ai lumii. În spațiul expozițional de la parter e o grădină botanică formidabilă, trebuie să admirați lucrările în voie. Sunt flori bogate, orgolioase, cărnoase, flori care trebuie să-și fie suficiente sieși”, a menționat dr. Lucian Strochi, critic de artă.
Născută la 8 martie 1964, la Piatra-Neamț, Carmen Cărăușu este de profesie inginer energetician. „Această expoziție este o sumă de căutări în spațiul coloristic, dar și răspunsul multor provocări pe care școala, dar și curiozitatea mi le-au oferit și pe care mă bucur că le împărtășesc cu dumneavoastră. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să ajung aici, celor care au crezut în mine când nici chiar eu nu eram sigură că pentru mine pictura va fi un drum, nu doar un hobby. Îi mulțumesc în mod special soțului meu, profesorilor mei de ieri și de astăzi care mi-au ridicat ștachete și de la care am învățat că în pictură nimic nu este la întâmplare”, a spus artista.
Expoziția poate fi vizitată până vineri, 28 iulie. Următoarea reuniune plastică de la Biblioteca Județeană, programată între 31 iulie și 15 august, va cuprinde lucrările studenților de la specializarea Arte Textile – Design Textil din cadrul Facultății de Arte Vizuale Iași, coordonați de conf. univ. dr. Ecaterina Mărghidan.
Violeta Moșu