A plecat dintre noi, cu o zi înainte de a împlini 78 de ani, profesorul Ilie Popescu, antrenor emerit de atletism, unul dintre cei mai apreciați tehnicieni de copii, juniori și tineret din istoria atletismului pietrean. Marile rezultate ale acestei discipline sportive sunt strâns legate de numele său. A insuflat fiecărui elev pe care l-a pregătit dragostea sa nemărginită pentru atletism. Plecarea sa lasă un gol imens în inimile tuturor celor care l-au cunoscut.
Trupul neînsuflețit este depus la Capela Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din cartierul Dărmănești. Slujba de înmormântare va avea loc joi, 20 iulie 2023, cu începere de la la ora 11:30.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei! (Violeta MOȘU)
„Modestie proverbială, bine armată de ambiție, plus un stil de a se dărui până la epuizare și sacrificiu recordului, rămând în bucuria anonimatului. Credo-ul în carieră, insuflat și elevilor săi: Dorește mult, speră puțin, nu cere nimic!” – scriitorul Cristian Livescu.
„Ilie Popescu este un nume al atletismului nemțean, așa cum în urmă cu ani a fost regretatul O. Constatinescu-Nehoi. Sub ochii lui ageri și sub atenta lui supraveghere s-au dezvoltat mari talente, s-au șlefuit caractere, au apărut adevărați campioni. Omul este un împătimit al profesiunii sale, o fire dinamică, un veritabil meseriaș…” – Radu Irimescu, Ceahlăul, 25 aprilie 1992.
Ilie Popescu, născut la 19 iulie 1945, la Piatra-Neamț.
Școala nr. 6 din Piatra-Neamț (1952-1956), gimnaziul și Liceul „Petru Rareș”, promoția 1963, Facultatea de Educație Fizică și Sport din Bacău, promoția 1969. Între anii 1969 și 1976, profesor la Școala nr. 14 din Piatra-Neamț și antrenor de atletism la Clubul Sportiv Ceahlăul. Din ianuarie 1976 a activat ca profesor gradul I la Clubul Sportiv Școlar nr. 1, devenit Liceul cu Program Sportiv din Piatra-Neamț.
Având model pe profesorii Vladimir Lașcu și Constantin Săvinescu, a acumulat, cu modestie și tenacitate, o bogată galerie de rezultate remarcabile, însumând peste 100 de medalii, dintre care 60 de titluri de campion și 42 de recorduri naționale școlare, de juniori și tineret, în probele de semifond-fond și cros, bilanțul cel mai complex, în rândul antrenorilor nemțeni de profil. Între anii 1970 și 1980, la C.S. Ceahlăul, obține 10 titluri naționale, 9 vicecampioni naționali și 3 locuri III, 10 recorduri naționale de juniori și școlari, având 3 atleți în loturile naționale cu participări în echipa României la Crosul Balcanic și Concursul Internațional „Speranțele Olimpice”: Emil Adămoaie, Vasile Genes și Coculeana Bucătaru.
Ulterior, numit antrenor de semifond-fond la lotul național de juniori. În 1976, „producția” de talente și medalii sporește la C.S.Ș nr 1, unde formează secția de 3 grupe, cu 45 de copii, lansând noi campioni de semifond-fond: Costel Constantin, Iulia Ionescu și Iulia Negură. La a XXVII-a ediție a Crosului Balcanic, din 14 martie 1982, desfășurată la Atena, lotul de juniori al României, cu Iulia Ionescu și Costel Constantin în componență, a cucerit laurii victoriei. Între anii 1980 și 1980, produce noi performeri: Daniel Grigoraș, Beatrice Erhan, Renato Pienescu, Clement Hagimă, Cristian Rus, Petrică Mocanu, Carmen Moșneagu.
Trei atleți pe care i-a lansat pe calea înaltei performanțe, Iulia Ionescu, Iulia Negură, Carmen Moșneagu, obțin titlul de maestru al sportului. Profesor evidențiat, 1979. Antrenor emerit din 1994.
(Cristian Livescu, Dicționarul performanței sportive din județul Neamț (1902 -2002), Editura Crigarux, 2002, pp.107-108).