Tenorul Andrei Fermeșanu, managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, s-a născut la 29 iunie 1984, la Piatra-Neamţ. Aflat, pentru al doilea an consecutiv, în juriul Concursului Național „Elena Botez”, consideră că următoarea generație de interpreți are potențial, iar lirica românească va fi în continuare la înălțime. Repertoriul său include roluri principale în opere celebre precum: Bărbierul din Sevilla (Rossini), Elixirul dragostei (Donizetti), Don Giovanni (Mozart), Evgheni Oneghin (Ceaikovski), Rigoletto (Verdi) ori Carmina Burana (Carl Orff). Andrei Fermeșanu a concertat la Piatra-Neamț, la mijlocul acestei luni, în cadrul Turneului Național „Trei tenori ieșeni”, alături de Florin Guzgă și Andrei Apreotesei.
– Căutați locurile copilăriei când veniți la Piatra-Neamț?
– Mă încearcă mari emoții de câte ori revin acasă, chiar dacă nu mai locuiesc aici de 20 de ani. Retrăiesc toate clipele copilăriei, adolescenței, fiecare stradă îmi aduce aminte de o anumită etapă din viața mea. De fapt, m-am născut la Agârcia, și, din clasa a V-a și până în a VIII-a, am făcut naveta la Piatra-Neamț, mergeam pe jos până la Bistrița și de acolo mă deplasam cu autobuzul până la Școala Generală nr. 4. Dirigintele meu a fost profesorul de matematică Anton Gheorghiu. Am urmat cursuri de vioară cu profesorul Mâșlea și am făcut parte și din formația corală a școlii. În clasa a V-a nu mă vedeam nici tenor, nici managerul celei mai mari instituții de spectacole din Moldova. Oricum, toate au avut un scop și un sens. Îi încurajez pe copii să studieze un instrument, deoarece este o activitate care ține de o cultură generală, de o cultură stilistică. Un om care a învățat muzică este un om educat, un om echilibrat, este un om cu o mai mare aplecare spre cultură. Ulterior, am absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” din Botoşani (2004) și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, secţia Teologie-Pastorală, din Iași. În 2007, pe când eram student la Teologie, am devenit tenor prim, în cadrul Corului Operei Naţionale Române din Iaşi. Mai apoi, am urmat și cursurile Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, secţia Muzicologie, la Universitatea de Arte „George Enescu”, pe care am absolvit-o în anul 2011. Înainte de a primi funcția de manager interimar al Operei ieșene, am fost, timp de 11 luni, directorul artistic al instituției.
-Găsiți corespunzătoare pregătirea tinerilor interpreți?
– Am acceptat cu încântare să fac parte, pentru al doilea an consecutiv, din juriul Concursului Național de Interpretare Vocală „Elena Botez”. Alături de sopranele Cellia Caterina Costea și Veronica Anușca am descoperit voci frumoase si bine conduse, iar viitorul are toate șansele să sune foarte bine. Știți că există o meteahnă, fiecare interpret crede că generația lui e cea mai bună și ceea ce vine din urmă este cumva sub așteptări. Noi suntem încredințați că următoarea generație are potențial și lirica românească va fi în continuare la înălțime. Ceea ce caută un juriu, dincolo de intonație, de ritm, de o anumită postură, de o eleganță, este stilistica, modul acesta de a te adecva fiecărui compozitor, fiecărei perioade în parte. Dorind identificarea și promovarea artiștilor foarte tineri, dar ale căror evoluții anticipează performanța, am acordat în numele Operei Naționale Române din Iași două premii de excelență: unul pentru elevii de liceu – Daria Luisa Giurgilă, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași și un altul pentru studenți – Adriana Ioana Iacob, studentă în anul III la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, constând într-o colaborare în cadrul stagiunii 2023-2024. Premiul nu ne definește ireversibil, însă atestă un nivel al pregătirii din prezent, important pentru întâlnirile viitoare cu marele juriu, acela care contează toată viața și pentru care artistul vibrează: Publicul! Noemi Onucu, câștigătoarea de anul trecut, a cântat în deschiderea stagiunii 2022-2023, devenind, la 17 ani, cea mai tânără colaboratoare a Operei. Iată, talentul nu are vârstă, el înflorește acolo unde dorește.
– Considerați că menirea unui artist liric este aceea de a pune în lumină muzica, indiferent de perioada în care a fost scrisă?
– Este un exercițiu al unei smerenii, al unei modestii. Ne întrebăm adesea: „Eu, ca interpret, nu contez? Eu sunt doar un instrument?” Da, de asta arta interpretativă este atât de generoasă. Dacă își faci bine treaba, dacă ești sincer și autentic cu muzica, muzica te înalță. Atunci când un interpret este doar vas de comunicare a mesajului, el însuși devine cunoscut și recunoscut în timp. Așa s-a întâmplat cu nume care au devenit legendare: Maria Callas, Luciano Pavarotti, Franco Corelli ș.a.m.d., este o listă foarte lungă.
– Sunteți mulțumit de modul în care publicul reacţionează la repertoriul pe care-l propune Opera Națională Română din Iași?
– Avem un public care vine la spectacolele noastre în mod constant. Oamenii iubesc opera. Avem câte 1.500 de spectatori plătitori de bilete, în două seri consecutive. Prețul biletelor pleacă de la 50 de lei și ajunge și la 180 de lei, la lojă. Nu este un preț mare, dar nici mic, ne străduim, și până acum am reușit să venim în fața publicului cu producții de calitate. Ne bucurăm când spectatorii spun că le-am adus clipe de fericire.
–Arta interpretativă românească se află la un nivel competitiv pe plan internaţional ?
– Cântăreții noștri care fac carieră peste hotare sunt la un nivel ridicat. Din păcate, la nivelul teatrelor de operă din România nu reușim să ne înscriem într-un circuit al impresariatului. În companiile mari, fie că vorbim de Scala din Milano, Covent Garden, Royal Opera House ori Staatsoper Berlin, aceste chestiuni care țin de o dinamică a impresariatului sunt rezolvate, sunt foarte bine puse la punct. Să nu uităm, spectacolul de operă este cel mai costisitor spectacol din toată zona culturală. Dacă la teatru uneori poți face lucrurile cu resurse mai mici, la operă nu se poate. Un spectacol de operă, vorbim de unul mediu, nu foarte mare, trebuie să cuprindă 50 de instrumentiști în fosă, un cor de cel puțin 50 de persoane, o distribuție de șase soliști și 20-30 de tehnicieni. La un calcul scurt, este nevoie de 130 de oameni.
– Cum trăiți seara de premieră?
– Înainte de a începe spectacolul e o întreagă forfotă, o emoție adunată și toată lumea resimte presiunea. La final, după ce toate lucrurile merg bine, simți o descătușare, un moment de eliberare. Încă de pe vremea lui Verdi, Donizetti, Rossini, seara premierei era una de așteptare înfrigurată, pentru că nu poți anticipa exact care va fi reacția publicului. Oricum, până la urmă, spectatorii decid succesul sau insuccesul unei producții.
– A trecut un an și jumătate de când sunteți managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi. Cum caracterizați această perioadă?
– E o adevărată provocare pentru că o instituție atât de mare, cu peste 260 de angajați și 100 de colaboratori, necesită o atenție sporită pe mai multe planuri, necesită energie. N-aș vrea să par subiectiv, dar consider că suntem pe o direcție bună. Am reușit, într-un an și jumătate, să punem în scenă opt noi titluri fie de operă, operetă, balet sau music-hall. Și așa cum am mai spus, în primul rând, lucrul aceasta se vede în fluxul de public care frecventează sala Operei. Muncim, suntem dedicați, suntem alături de colegii noștri, venim din mijlocul lor, poate că și asta contează, că suntem cântăreți. Vorbim aceeași limbă și rezolvăm problemele așa cum am face-o pentru noi.
– Ați declarat că în toate distribuțiile Operei ați încercat să aveți diversitate calitativă, începând cu valul tânăr de interpreți și până la nume sonore, pentru că, până la urmă, asta este rețeta succesului.
– Scopul nostru principal este de a forma un gust muzical și de a veni cu noutăți în fața publicului. Un solist care a interpretat 20 de ani un rol, sigur, poate veni cu elemente de noutate, dar va fi cu mult mai interesant să vedem și următoarea generație, să ascultăm vocile noi, vocile proaspete. Noutatea vine din interpretarea fiecărui solist. Fiecare voce are un timbru, un registru vocal, o frecvență și o intensitate, lucruri care-i dau unicitate. Invitații noștri, Cellia Caterina Costea, Ștefan Pop, Bogdan Baciu, Ramona Zaharia, Irakli Kakhidze, Ionuț Pascu, David Crescenzi, sunt nume sonore care dau o dimensiune europeană activității Operei Naționale Române din Iași.
A consemnat Violeta MOȘU; Foto: motionARThoughts (Brândușa Balan)
