Prof. univ. dr. Cristian N. Ungureanu (n. 1972, Iași), prorector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, și-a pus talentul, pasiunea și capacitatea creatoare în slujba studenților, dovedind o serioasă preocupare pentru cultura artelor vizuale. Membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (CIRET) din Paris, Cristian N. Ungureanu le este recunoscător profesorilor Corneliu Ionescu și Virgiliu Parghel, care i-au sădit dragostea pentru pictură și curiozitatea pentru explorarea extinsă a artelor vizuale
– Arta e atotcuprinzătoare, mare, bogată. Cum e să faceți parte din ea?
– E un fapt de destin pentru care mulțumesc Providenței. Vă mărturisesc că, în anii ’90, trebuia să mă fac inginer, dar a venit Revoluția și părinții, dragii de ei, au zis că e viața mea, e destinul meu, dacă vreau să fiu artist. Mi se întâmplă foarte des să mă întreb dacă merit atât de multă bucurie, pentru că aici nu-i vorba numai de artistul plastic, că sunt absolvent de pictură și sunt artist profesionist, cu activitate plastică, ci și de profesorul artist, cel care lucrează cu destine, și responsabilitatea e mult mai mare. Spunea un prieten drag, profesorul univ. dr. Neculai Eugen Seghedin, prorectorul didactic al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”: „Universitatea, dincolo de specializările în sine, învață tinerii să gândească profund, articulat în datele realității mereu mai complexe și complicate în care trăim”. Că absolvenții își urmează apoi profesiunea și au ales conform vocației și-s fericiți, ne bucură, dar noi trebuie să-i învățăm pe studenți să gândească într-un mod complex, aceasta-i datoria noastră.
– Cum sunt actualele generații de studenții?
– În mod cert, ele sunt diferite de generația mea. Sunt născut în anul 1972 și m-am școlit în anii ’80 – ’90. Actuala generație e nativă digital, pur nativă digital. Normal că sunt diferențe, dar au niște atribute, niște calități de sinteză, de judecare, de procesare a datelor care sunt mult mai augumentate față de ce am avut noi. E adevărat, citesc mai puțin și aici este datoria noastră să le explicăm ce înseamnă lectura, scrisul de mână, ce înseamnă o gândire complexă și ce înseamnă efortul, munca, privirea în perspectivă, ce înseamnă un plan, ce înseamnă managementul artistic și uman. Fără planuri coerente, articulate și pe care să le îndeplinim apoi în etape, nu se poate.
– Câți studenții învață în prezent la UNAGE?
– La Facultatea de Arte Vizuale și Design din Iași studiază în jur de 800 de studenți, ceva mai puțini avem la muzică și la teatru. Bazinul nostru istoric e zona Moldovei, dar ne vin studenți și din alte zone geografice. La nivel național, suntem mai puțin tributari vreunei mode artistice. Nu cultivăm un anume fel de a vedea artistic lumea sau de a picta, de a desena ș.a.m.d., ci mizăm foarte mult pe informare și pe capacitatea de sinteză a datelor. Călătorim, avem un circuit Erasmus, aceasta este miza noastră, să cunoaștem cât mai mult lumea și în special lumea artelor. Deja, unii dintre artiștii plastici nemțeni au donat câte o lucrare în noua pinacotecă a Universității noastre, inaugurată în anul 2020. În fiecare an adăugăm câte o lucrare care numără perioada care a trecut de la înființarea noastră din 1860. În momentul de față avem 163 de pânze care pot fi admirate la sediul Universității noastre.
– Recent, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț, ați participat la vernisajul expoziției studentei dumneavoastră Irina Maria Moldovan.
– Irina Maria Moldovan mi-a demonstrat că are o uriașă pasiune, o inteligență foarte vie, foarte fină, formată cu siguranță și de meseria de bază, cea de avocat, dar și o mare sensibilitate, vorba lui Blaga: „Eu nu-mi am inima în cap, nici creieri n-am în inimă”. Cred că are un viitor foarte frumos în față ca artist. Și Viorica Ciucanu mi-a fost studentă. Nu i-am fost coordonator direct, dar am avut cursuri cu domnia sa. Este o persoană care și-a descoperit vocația în perioada maturității, a înfloririi personalității depline. La fel, îi prevăd frumoase perspective de dezvoltare artistică.
– De obicei, creația presupune reguli de la care nu trebuie să te abați?
– Absolut, în sensul profesionist, în sensul serios așa cum nu putem face raliu până nu ne luăm carnetul. Așa-i și-n artele vizuale, și în toate artele. Mai apare câte o excepție, mai știu eu ce copil-minune. Dar, în general, arta este complicată, arta este o știință, o spunea Leonardo da Vinci, în secolul al XIV-lea, „e un lucru intelectual”. Deci, e o știință a alegerii subiectului, a formatului pe care lucrăm, a compoziției, a gamei cromatice, a tehnologiei picturale propriu-zise și, mai ales, a captării spiritului epocii în care trăim, pentru că sunt foarte mulți artiști care-s anacronici și nu-și dau seama și plac, pentru că, în general, publicul este focalizat cu vreo 100, 150 de ani în urmă cu preferințele. Toată planeta acum este foarte îndrăgostită de impresionism, în schimb are reticență sau blocaje vis-a-vis de experimentele plastice specifice timpului nostru. În prezent, avem o artă hibridă, contaminată cu influențe din toate domeniile, în primul rând din zona digitalului și a comunicării, a realității augmentate. Până la urmă, sunt date ale timpului nostru.
– Realitatea vă stingherește, vă inhibă?
– Absolut deloc. Slujesc cu pasiune și credință artele vizuale. Este vorba despre idealul vieții mele. Nu-mi doresc altceva. Eu sunt un fiu rătăcitor întors acasă după 7 ani de stat în Italia și sunt extrem de fericit de alegerea pe care am făcut-o în urmă cu 21 de ani. Am fost invitat să fiu profesor la facultatea pe care am absolvit-o și a fost o mare bucurie. Îmi place foarte mult să predau. Mulțumesc Creatorului, eu sunt transdisciplinar, pentru că dezvolt, în egală măsură, și perspectiva teologică și cea filosofică. Perspectivele artistice și științifice sunt clar meseria mea de bază. În calitate de prorector pe imagine universitară, relații internaționale și probleme studențești, mă ocup de promovarea imaginii Universității, a ofertei educaționale, a planului de dezvoltare, a extensiilor internaționale pe care le avem: circuitul Erasmus și alte tipuri de colaborări internaționale și tot ceea ce ține de problematica studențească.
– Care sunt problemele omului cult, chinuit de greutățile zilei de astăzi?
– Eu merg pe ideea că exact așa cum ne așternem, așa dormim. Greutăți putem avea indiferent că suntem culți sau nu, cu atât mai mult dacă suntem persoane care studiază și cultural realitatea. Cred că pot fi găsite soluții încât să o ducem bine și să nu suferim.
– Adesea, întâlnirea fericită dintre un student care acționează cu pasiune și un profesor dăruit duce la rezultate excepționale. Cui datorați formarea dumneavoastră artistică și pedagogică?
– Maestrul Corneliu Ionescu a fost coordonatorul meu, dar foarte mult m-a influențat și asistentul universitar, la vremea aceea, Virgiliu Parghel. Domniile lor mi-au sădit dragostea pentru pictură și curiozitatea pentru explorarea extinsă a artelor vizuale. Domnul Virgiliu Parghel mi-a dat o definiție în care cred în continuare și o spun și studenților mei: „Pictura e ca o femeie foarte frumoasă, extraordinar de frumoasă căreia trebuie să-i acorzi tot: timp, energie, atenție, bani, orice fel de resursă ai trebuie să-i dai pentru că ți le va întoarce înzecit înapoi”. Mie, personal, pictura mi-a întors totul, dincolo de așteptările mele. Mi-am zis că am să mă străduiesc să ofer studenților informații, condiții, conjuncturi favorabile, tabere, excursii, lecturi obligatorii – acesta-i un dar pe care-l dau în fiecare semestru, exact ce mi s-a oferit și mie. Am învățat lucruri extrem de profunde pentru care sunt recunoscător.
A consemnat Violeta MOȘU
