Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția de grafică a artistului plastic Emil Ungureanu, în perioada 1-15 martie 2023, în Sala Cupola și spațiul expozițional de la parterul corpului A.
Vernisajul va avea loc joi, 2 martie, de la ora 17:00, iar prezentarea va fi făcută de Emil Nicolae. Evenimentul va fi presărat cu momente muzicale la pian, susținute de George Țăranu, elev în clasa a IX-a la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, care o are ca profesoară îndrumătoare pe Mariana Anghel. Acesta va interpreta Preludiu și Fuga nr. 14 de J.S. Bach și Balada nr. 3 de Fr. Chopin.
Emil Ungureanu s-a născut la 30 octombrie 1959, în satul Izvorul Alb din județul Neamț. A urmat opt clase în Bicaz, unde l-a avut profesor de desen pe Traian Stanciu, iar apoi Liceul de Artă „Octav Băncilă“ Iași, pe care l-a terminat la specialitatea Sculptură, clasa profesorului Buzdugan.
„Activitatea mea artistică ulterioară a continuat cu pictură bisericească. Concomitent am lucrat ca profesor la Casa Pionierilor. Îmi amintesc și acum că la prima expoziție, pe care am avut-o la Muzeul din Bicaz (portret și sculptură mică), critic de artă la vernisaj a fost Valentin Ciucă, pe atunci director al Muzeului de Artă Piatra-Neamț. Din cuvântul lui mi-a rămas în memorie «cel mai bun portret al artistului este fata acestuia».
În 1990 am plecat în Franța cu o expoziție la Paris. Cum numărul tablourilor cu care m-am deplasat era prea mic pentru sala ce-mi fusese pusă la dispoziție, deși aveam viză de doar o lună, am rămas tot anul 1991 să pictez și, la sfârșitul anului, s-a întâmplat: am expus la Paris.
Sunt sute de lucrări care au făcut obiectul unor expoziții – în locuri neconvenționale și probabil nu neapărat adecvate. O să enumăr doar câteva localități: Riquewihr, Ammerschwihr, Colmar, Strasbourg, Epinal, Taon les Vosges, Argelès sur Mer, Buhalnița, Piatra-Neamț.
Mii de lucrări se află în colecții particulare începând cu România, Italia, Franța, Luxemburg, Austria, Germania, Belgia, Ungaria, Rusia, Israel, America, Spania, Portugalia“, precizează Emil Ungureanu.
(Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț)