luni, octombrie 14, 2024
AcasăActualitateProfunzimi ale experienței creatoare

Profunzimi ale experienței creatoare

Doina Mihăilescu (pictură, grafică) și Radu Feldiorean (sculptură), artiști plastici contemporani de mare profunzime și sensibilitate, cu o bogată carieră în domeniu, sunt autorii expoziției „O rană deschisă”, prima organizată în acest an la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț.

Cărțile de vizită ale invitaților noștri sunt la fel de impresionante ca și lucrările pe care le prezintă. Bucuria pe care au reușit să o fixeze pe pânzele și sculpturile domniilor lor, cu siguranță, se află acum în sufletele noastre. Expoziția „O rană deschisă” închide perfect un cerc. Nu am ales întâmplător ziua de 7 februarie 2023 ca dată de desfășurare a vernisajului, pentru că astăzi se împlinesc 91 de ani de la nașterea criticului de artă Dan Hăulică, pe care l-am omagiat în urmă cu trei luni la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț. Este o expoziție cu un subiect eminamente religios, o expoziție prin care artiștii fac o artă mărturisitoare”, a spus dr. Mihaela-Cristina Verzea, directorul adjunct ştiinţific al Complexului Muzeal Național Neamț.

„O rană deschisă” este a treia expoziție pe care o curatoriază criticul de artă Oliv Mircea la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț, după „Ziua a opta fără sfârșit pogorându-se acum, potirul se aprinde” (martie – aprilie 2022) și „Adevăr și Frumusețe” (3 noiembrie 2022 – 31 ianuarie 2023).

Doina Mihăilescu își îndreaptă căutările artistice, de mulți ani, către un univers spiritual cu scopul de a trezi în privitor un sens teologic. În felul acesta, ea este dispusă să își dezvăluie profunzimea experienței creatoare și, mai ales, să pună în operă profunzimea izvorului veșnic creator. Ea știe că, pe termen lung, luarea aminte mai profundă a ceea ce este ascuns în privitor are drept efect luminarea în plus a conștiinței lui morale și estetice. La Radu Feldiorean, suita de lucrări pe care le vedem se prezintă în așa fel încât să te convingă prin faptul că în ele se află un sens explicit și noetic prin care poți clasa cu ușurință formele sculpturale în seria de forme care compun iconosfera de sorginte și de expresivitate sacrală evidentă”, a menționat Oliv Mircea.

Doina Mihăilescu a mai expus la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț în perioada septembrie-octombrie 2020. Atunci, prin expoziția „Felurite cireșe (În cer și pe pământ)”, artista a propus o încercare conștientă de a se integra în tradiție. Profesor universitar doctor la Facultatea de Artă din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Doina Mihăilescu a câștigat, în anul 2016, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru restaurare și pictură religioasă.

Noi vă dăruim cu bucurie expoziția noastră a cărei discurs plastic pornește de la spusele marelui Vasili Kandinski, și anume că „arta este o vibrație a sufletului”. Încadrându-ne lucrările în zona aceasta de autentică vibrație sufletească, aducem mulțumiri conducerii și muzeografilor Complexului Muzeal Național Neamț și criticului de artă Oliv Mircea. Mulțumirile noastre sunt prinse în duhul bucuriei și pentru faptul că totul a fost organizat cu deosebită atenție și foarte multă pricepere profesională. Tot ce vedeți nu s-a făcut ușor, în spatele acestor lucrări au stat foarte multe întâlniri, foarte multe discuții care au rodit”.  

Spre deosebire de Doina Mihăilescu, sculptorul Radu Feldiorean (Bistrița-Năsăud) expune pentru prima dată la Piatra-Neamț. „Doresc ca oamenii să se bucure de lucrările mele. Bucuria lor va fi și bucuria mea. N-am mai expus niciodată la Piatra-Neamț. În general, artiștii sunt foarte pasionați de arta lor. Sper să dovedesc că pasiunea mea e de folos tuturor celor care-mi admiră sculpturile”.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 7 februarie – 8 aprilie 2023.

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments