Cristina-Nicoleta Şoitu a absolvit studiile de licenţă, masterat şi doctorat ale Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În cadrul acesteia a urmat cursurile Facultăţii de Interpretare Muzicală, specializarea pian la clasa conf. univ. dr. Csíky Boldizsár; în cadrul şcolii doctorale „Sigismund Toduţă” l-a avut coordonator ştiinţific pe prof. univ. dr. Gabriel Banciu, sub îndrumarea căruia a susţinut, în anul 2015, teza de doctorat cu titlul „Sonata pentru vioară şi pian în creaţia românească a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX”. Pe parcursul anilor de studiu a participat la cursuri de măiestrie cu Mihaela Ursuleasa, Franck van den Laar, Adriana Bera, Ninuca Pop-Oşanu, Walter Krafft şi la cursuri de muzică de cameră cu Diana Ligeti, Ellen Rose, Vladimir Lakatos, Anke Schittenhelm şi cvartetul Voces.
Şi-a început activitatea profesională la Şcoala Internaţională Cluj, unde a predat între anii 2006-2008; între 2008-2018 a fost profesor la Şcoala de Muzică „Augustin Bena”, Cluj-Napoca. În 2014 devine colaborator al Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, în 2015 asistent universitar iar în 2018 lector universitar. (Gianina BURUIANĂ)
– Prin ce meandre ale destinului aţi ajuns cadru didactic la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Extensia Piatra-Neamţ?
– Colaborarea cu Extensia Piatra-Neamţ a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” a început în timpul studiilor mele de doctorat. Îmi doream o colaborare cu o instituţie de învăţământ superior, deşi iubeam ceea ce făceam la Şcoala de Muzică „Augustin Bena” din Cluj-Napoca, unde eram angajată. În 2014 am înlocuit-o pe una din colegele noastre în timpul concediului de maternitate, apoi, în 2015, am avut şansa să pot participa la concurs pentru un post la Extensia Piatra-Neamţ şi m-am bucurat să fiu acceptată, fiindcă îmi place ceea ce fac şi colegii mei sunt oameni de la care învăţ şi pe care i-am simţit prietenoşi de la început.
– Unde vă simţiţi cu adevărat acasă?
– Se spune că „acolo unde îţi este inima”, eşti acasă și creştinismul ne întăreşte această credinţă: „unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”. Pentru mine acasă nu este doar un loc de naştere, fiindcă am locuit doar doi ani în oraşul în care m-am născut. Resimt ca acasă localitatea Baciu din judeţul Cluj, unde locuiesc din 2005 şi unde am efectiv sentimentul comunităţii. E un loc unde mă întorc cu drag de la muncă, studiez, petrec timp cu familia şi mă bucur de linişte. Însă acasă e şi România, ca ţară şi cultură.
– Dacă ați compara activitatea didactică cu cea interpretativă, concertistică, pe care aţi prefera-o?
– Ambele sunt şi dificile, şi frumoase, dar fiecare are caracteristici proprii. Cred că firea mea este potrivită pentru o carieră didactică. Faptul că trebuie să exprim şi prin cuvinte ceea ce îmi transmite muzica mă ajută să înţeleg mai bine anumite aspecte ale partiturii şi sper să transmit aceasta și celor pe care îi îndrum. Partea frumoasă este aceea că împărtăşeşti, atât în predare, cât şi în interpretare, cunoștințele tale, stările tale, ceea ce şi tu însuţi devii, iar partea dificilă constă în perseverenţă. Ca dascăl la Facultatea de Interpretare, cred că este important și să apari în faţa publicului, să cunoşti repertorii noi în care să găseşti soluţii prin documentare, dar şi prin creativitate. Atunci când timpul îmi permite, încerc să particip la diferite recitaluri sau proiecte în care să cânt, completând astfel munca mea cu studenţii.
– Mi-aţi mărturisit că aţi participat la cursuri de măiestrie cu regretatul profesor Walter Krafft, un bun prieten al oraşului nostru. Încercați, vă rog, să faceţi o scurtă evocare a personalităţii domniei sale.
– Am admirat nu numai cultura domnului Walter Krafft, ci şi modestia lui. Am învăţat de la el lucruri foarte importante, precum modul în care se memorizează temeinic o partitură, felul în care trebuie înțeleasă structura unei lucrări. De asemenea am învăţat să aduc în echilibru anumite lucruri de tehnică pianistică cu anumite cerinţe de expresivitate, astfel ca nici una din aceste laturi să nu piardă din rolul ei sau să și-l exagereze. Cred că profesorul Krafft era un om care a atins o pace sufletească, un om căruia îi plăcea să fie ordonat şi am simţit că a transmis aceste valori celor care au făcut cursuri cu el. Eu am perceput timpul meu pentru studiu mai bine organizat, după doar câteva lecţii împreună.
– Dacă ar fi să caracterizaţi în câteva propoziţii activitatea dvs. de cercetare în cadrul doctoratului, care ar fi acelea?
– Mi-am dorit să aleg un repertoriu de muzică de cameră pe care să îl cânt şi să îl analizez în timpul doctoratului. Îndrumătorul meu, domnul prof. univ. dr. Gabriel Banciu, a adus în lumina unei posibile analize şi repertoriul românesc al secolului al XX-lea, iar după ce am făcut nişte liste cu lucrări, am decis împreună că tema cercetării s-ar concentra pe sonatele pentru vioară şi pian scrise de compozitorii autohtoni în a doua jumătate a acestui secol. Prin aceste piese am cunoscut anumite posibilităţi şi tehnici muzicale diferite de cele ale secolelor anterioare şi cu o expresivitate neaşteptată. La final, am avut un sentiment intens de bucurie, pe care l-am considerat o confirmare că acest drum mi-a dăruit nu doar o zestre de informaţii, ci şi de conştientizare a culturii noastre, şi aşa m-a adus, ca într-un basm românesc, acasă, spre muzica noastră. Îi mulţumesc îndrumătorului meu pentru această idee, care a determinat o cercetare cu rost identitar. Și mi-am dat seama că avem o cultură cu valori unice, cu înţelepciune şi profunzime a creaţiilor, pe care ar trebui să o iubim mai mult, iar analiza pe care am făcut-o aş vrea să fie un mic semn de mulţumire pentru această apartenenţă minunată.
– Nu v-a tentat niciodată mirajul străinătăţii, aşa cum se întâmplă cu mulţi muzicieni tineri?
– Am avut şansa să cunosc anumiţi profesori din străinătate, prin mobilităţile Erasmus de formare a cadrelor didactice universitare, care mi-au permis să asist la cursurile unor instituţii ca Royal Birmingham Conservatoire din Anglia sau Academia de Muzică „Krzysztof Penderecki” din Cracovia, Polonia. M-am bucurat să constat nivelul lor foarte bun şi să observ pe ce se pune accentul la disciplinele specializării mele, dar totodată m-am bucurat că o comparaţie între ceea ce se întâmplă în ţară şi în afara ei nu reflectă o discrepanţă. Avem în România oameni de valoare printre profesori, în intelectualitate, dar şi printre tinerii care se educă acum. Cred că trebuie să apreciem mai mult ceea ce avem deja şi de la aceasta să încercăm să construim ceva în plus. Fiecare cultură are ceva aparte, o moştenire care ar fi bine să fie îmbrăţişată, pentru că ne dă încredere să ne formăm o identitate.
– Cred că publicarea tezei dvs. de doctorat în anul 2018 a fost un vis împlinit. Ce trăiri cu valoare de amintire v-au rămas de la lansarea cărţii?
– Este adevărat, a fost „un vis împlinit”. M-am bucurat de ajutorul şi prezenţa unor oameni cu suflet luminos în acest proiect. Le mulțumesc celor de la Editura Risoprint, artistei Daniela Muşat Toma, care a semnat imaginea de pe coperta cărţii, şi desigur profesorilor care au participat la lansarea cărţii în martie 2019, la biblioteca „G. T. Kirileanu” din Piatra-Neamţ: prof. univ. dr. Cristian Misievici, conf. univ. dr. Kalló Ildikó, moderatorul întâlnirii, şi conf. univ. dr. Anastasia Buruian, alături de care am prezentat publicului câteva lieduri româneşti. Faptul că domnul Misievici a citit cartea şi a acceptat să vorbească despre ea a fost o binecuvântare şi păstrez amintirea aceasta ca pe un medalion dăruit de cineva drag, pe care îl porţi mereu. Am remarcat nobleţea, inteligenţa şi generozitatea lui şi consider că prof. Cristian Misievici, un om sensibil, cu smerenie şi cu lumină, rămâne un model, un „mentor” adevărat care a înţeles că viaţa şi muzica sunt un dar care nu se poate împlini decât prin generozitate: „dar din dar se face Rai”.
– Cum vedeţi portretul studentului de astăzi la studii muzicale?
– Tinerii care doresc să se înscrie la facultățile de muzică au diferite niveluri de pregătire, dar cum am mai amintit, sunt şi unii foarte harnici şi bine pregătiți. Însă cred că majoritatea doresc să asimileze tot ceea ce școala le poate da şi că trebuie să răspundem acestei deschideri, la rândul nostru, cu generozitate, competență și dăruire.
– În afară de muzică, ce alte domenii vă mai îmbogățesc sufletul?
– Îmi place să citesc, să încerc să mă regăsesc în oglinzi pe care le sper paralele. Adevărul, simbolurile şi profunzimea textelor mă ajută să înțeleg muzica în armonie cu ceea ce trăiesc eu și, nădăjduiesc, alți oameni.
– Ce-şi doreşte Cristina-Nicoleta Şoitu pentru anul 2023?
– Aş vrea să nu îmi pierd credința în lucrurile bune, să mă bucur în continuare de ceea ce este mirific – în oameni, muzică, natură -, pace pentru mine și întregul Univers.
A consemnat Gianina BURUIANĂ
