Profesorul Gheorghe Dumitreasa, cel care, după patriarhul Constantin Borş, şeful şcolii pietrene de matematică, are şi în prezent cel mai rezistent renume în branşă, se deosebea oarecum de ceilalţi aşi.
Sincer, direct, fără de complicaţii protocolare sau sentimentale, lăudând cu parcimonie şi spunând net părerile sale despre putinţele elevilor, i-a impresionat de la început pe adolescenţii care preferă sinceritatea, chiar şi cea care ustură.
Lecţiile lui Ghiţă (Aşa-i ziceam între prieteni.) nu erau spectaculoase, ca ale lui Iani Zenembisis, nici pline de meandre psiho-pedagogice, precum cele ale lui Duţu Avădanei, ci se întrupau într-o succesiune neîntreruptă de demonstraţii logice, ale profesorului şi ale elevilor săi, dominantă fiind realitatea matematică.
Neuitata zicere „bleambă”, subiectivă şi prezentă din când în când ca agrement didactic, nu era o insultă în lexicul intra muros al matematicianului, ci o constatare de părinte sever şi deziluzionat. Şi nici un „bleambă” premiant nu a luat vorba arhaică drept o jignire. Au fost momente când a simţit că un elev sau altul tindea să-şi depăşească magistrul în inventivitate. Bucuros că mai descoperise un viitor om de ştiinţă, Ghiţă îi mărturisea fără spaimă adolescentului că se simte provocat la încercare. Şi punea din nou mâna pe carte, şi făcea nopţi albe, şi lupta cu sine, pentru a nu-şi dezamăgi ucenicul.
Aşa a câştigat respectul elevilor şi sentimente chiar mult mai puternice din partea celor care vedeau în profesorul lor un model de trudă intelectuală şi de luptă cu limitele dificile ale provocărilor din matematică. În semn de preţuire, gospodarii din satul natal, Girov, au atribuit numele său şcolii gimnaziale de centru şi unei străzi. Asta înseamnă mai mult decât toate distincţiile primite de-a lungul vieţii.
Pentru mine, deşi cred că nu a ştiut-o niciodată, profesorul Gheorghe Dumitreasa a fost un incitant subiect de studiu în ceea ce priveşte trăsăturile definitorii ale omului de la catedră. Dincolo de relaţiile noastre de-o viaţă, am convingerea fermă că întreaga sa carieră de dascăl poate fi un excelent exemplu de profesionalism, în primul rând prin muncă, responsabilitate şi consecvenţă!
Mi-a fost coleg de clasă în gimnaziu şi coleg de cancelarie la „Rareş”.
Dumnezeu să-i lumineze cu dărnicie infinita cale a veşniciei!
Prof. Mihai-Emilian Mancaș