Magistrul Leon Mrejeriu

Alături de familia sa (1923) - Complexul Muzeal Național Neamț
  • Cultura transformă sufletul, lărgește orizontul moral, dă exemple de imitat, înviorează voința, creează țeluri morale, pregătește pentru viață în cadrul alcătuirii statului, al societății…O școală bună, activă, educativă (…) pregătește elemente pentru toate ramurile de activitate: da, cu alte cuvinte, este cheia cu care se pot descuia toate încuietorile. Moralitatea, ordinea, igiena, alimentația, o bună stare economică, meșteșugurile, comerțul, științele, literele, artele din toate întreprinderile practice sunt ajutate de cultură. Drumul și scopul lor se luminează, iar activitatea pentru realizări se intensifică și se sistematizează prin școală. (Leon Mrejeriu)

Învățătorul Leon Mrejeriu a fost întâiul în toate. Și-a format o personalitate care întrunea calitățile cele mai nobile. Toată viața sa a muncit mult întru învățătura și sprijinul oamenilor. Neînchipuit de bun, integru, demn de orice împrejurare, combativ, era, potrivit celor care l-au cunoscut, asemenea mării în veșnica ei mișcare. Mult apreciat de Regele Carol I[1], de Ministrul Școalelor Spiru Haret (Fie ca munca rodnică de până acum să fie din plin și pe viitor[2]) și de Ministrul Instrucțiunii Publice dr. Constantin I. Angelescu (A  fost cel mai mare constructor de localuri de școli din România interbelică[3]), Leon Mrejeriu s-a fixat în conștiința publică prin chiar modul său exemplar de existență.

De statură potrivită, uscățiv, dar vânjos, puțin adus de spate – ceea ce denotă originea lui de muntean – cu ochi de vultur, pe cari-i rotește ca pe doi cărbuni aprinși, zâmbind și salutând cu multă plecăciune în dreapta și în stânga, dând din mâini și gonind pașii ca la un atac, fluturându-și ritmic poalele albe și înflorate ale curatei  lui cămăși naționale, pe care o poartă cu multă mândrie, Leon Mrejeriu îți face impresia unui vas care clocotește, a unui motor care se mișcă împins de o puternică presiune. Numaidecât ghicești că ai în față un om distins, o personalitatea aleasă.(…)

Înzestrat cu o inteligență vie și scăpărătoare; cu o judecată dreaptă și neînfluențată; stăpân pe o frumoasă cultură profesională și generală; posedând un puternic talent oratoric, cu care știe să cucerească și să miște și pe cel mai pretențios auditoriu, de o cinste imaculată și de o conștiinciozitate dusă până la sacrificiu; energic, entuziast și muncitor până la istovire; caracter de bronz, necunoscând compromisuri și șovăiri; temperament de luptător, de multe ori cu atitudini de erou; hotărât și tenace, bravând orice atac, n-a cunoscut decât succese; foarte ambițios, dar de o ambiție nobilă: ține și caută să strălucească, să nu fie întrecut de nimeni, să cucerească întâiul loc și să-l dețină; îi place să facă cerc în juru-i, dar să-l și stăpânească; fin observator și ironist, plin de duh și glumeț ca un Creangă, societatea lui este plăcută și căutată[4].

Leon Mrejeriu s-a născut la 10 februarie 1879, în satul Cotrângași, comuna Broșteni. La Gimnaziul de la Fălticeni a fost coleg de clasă cu Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu și Ion Dragoslav. De altfel, cu Mihail Sadoveanu a purtat ulterior o corespondență bogată. Spre exemplu, la 18 noiembrie 1907, scriitorul i-a propus, prin intermediul unei epistole, colaborarea la Revista Răvașul poporului, publicație editată sub conducerea lui Sadoveanu la Fălticeni.

Foto: Complexul Muzeal Național Neamț

Iubite Mrejeriu,

Îmi pare bine că-mi dai vești așa de bune despre dumneata: tot cu inimă, cum te știam, te găsesc și acum. Văd, din când în când, câte ceva de dumneata, și nu-i nevoie să-ți spun cuvinte zadarnice pentru cele ce îndeplinești spre luminarea celor mulți. Cu cea mai mare dragoste te socot printre lucrătorii la mica foaie ce scoatem pentru nordul Moldovei. Sarcină materială nu vei avea. Dar sprijin pe cealaltă cale, «câte-un rând, două», cum spui singur, ne-ar fi de folos, fiindcă vine dela un om priceput…

Cu dragoste, Mihail Sadoveanu[5]

Cu un an mai devreme (14 ianuarie 1906), Sadoveanu îi răspundea la o scrisoare care însoțea prima lucrare a lui Leon Mrejeriu – O călătorie în Transilvania, apărută în același an.

Iubite Mrejeriu,

Mă bucur că ți-ai amintit de mine și de vechile zile petrecute la Fălticeni. Încep a mi se părea depărtate acele vremuri, deci din ce în ce mai frumoase, învăluite într-un văl tot mai luminos de poezie. Haiduciile noastre de prin lunca Oprișenilor nu se uită așa lesne; mai ales eu nu le-am uitat, nici pe ele, nici tovarășii care au chiuit și au auzit sgomotul pistoalelor. Pe toți mi-i amintesc. Unii poate ar zâmbi batjocoritor la asemenea aduceri aminte; eu nu pot zâmbi decât cu înduioșare; zilele copilăriei au în ele ceva din sufletul nostru, ceva din căldura și din entuziasmul cel mai nevinovat, și dacă ne-a mai rămas ceva din curăția sufletească de odinioară, legătura dintre trecut și prezent rămâne vie…

Primește o călduroasă strângere de mână dela un vechiu coleg,

Mihail Sadoveanu[6]

Vârsta, profesorii, mediul, internatul, m-au pus în fața unei vieți noui, care a stârnit în sufletul meu hotărârea nesdruncinată de a ajunge învățător, ca Mihai Lupescu[7],mărturisea Leon Mrejeriu. Mihai Lupescu a fost învățătorul său de la Broșteni, urmașul renumitului N. Nanu, la care a învățat Ion Creangă. Cartea era o preocupare serioasă, învățătura nu era în suprafață, nu era memorizare, era pătrundere în adâncime, iar judecata era provocată la fiecare pas, cultivată și desvoltată[8].

Ca învățător, revizor școlar, întemeietor și președinte al Asociației Învățătorilor din Neamț (1912-1936), vicepreședinte în consiliul Asociației Generale a Învățătorilor, președinte al Uniunii Cooperativelor din Moldova, deputat, vicepreședinte al Camerei Deputaților, prefect, s-a distins ca nimeni altul. În timpul său s-au construit peste 100 de localuri de școli primare. Mrejeriu, fie ca deputat, fie ca prefect, a adus multe milioane de lei dela Ministerul de Instrucție sau de la alte instituții. Liceul de fete e creația sa, adausul dela Liceul de băieți, asemenea, ridicarea celor două școli normale, la fel. Pentru Asociația Județeană a Învățătorilor, în calitate de președinte, a strâns un fond de 300.000 de lei, în scopul clădirii unui cămin învățătoresc și în 1924 a obținut aprobarea Băncii Învățătorești, cea dintâi din țară, o instituție de ajutor reciproc[9].

Leon Mrejeriu, primul rând, al treilea de la dreapta la stânga (1923) – Foto: Complexul Muzeal Național Neamț

Om complex, dăruit acțiunii publice, pătimaș când a fost cazul, a trăit și a luptat pentru interesele învățământului cu cea mai mare intensitate, devotament și omenie. A rămas emblematic discursul pe care l-a rostit în Camera Deputaților în anul 1923, privind salariile învățătorimii. Și atunci, leafa institutorilor era derizorie, iar Leon Mrejeriu dorea o îmbunătățire semnificativă a situației materiale a învățătorilor. Viața s-a scumpit astăzi de aproximativ 34 de ori, față de cum era înainte de război. După unele calcule însă indicele real de scumpete ar fi de 46,42. (…) Învățătorimea a rămas la sporirea de mai puțin 10 ori a salarului și accesoriilor din 1916, care constituie singurele mijloace ale existenței sale. (…) E și dureros și rușinos că învățătorimea, acest factor cultural și social cu înrâurire în progresul statului românesc, se găsește în această stare de insuportabilă suferință și, în orice caz, de inferioritate morală și materială. (…) Suferințele ei sunt peste măsură de greu de suportat… îmvățătorimea, istovită de sărăcie, își cere cu ultima energie dreptul la un trai omenesc… Dl. ministru al Instrucțiunii publice Dr. C. Angelescu, răspunde domnului Mrejeriu, recunăscând dreptatea celor susținute de domnia sa și făgăduind că, împreună cu dl. ministru de finanțe, va cerceta și va satisface dreptele cereri ale învățătorilor[10].

Între anii 1906 și 1940, a scris douăzeci și două de cărți, singur sau în tovărășie cu alți autori, fiind cooptat și în comitetul de redactare a unor manuale școlare de cetire pentru cursul primar, urban și rural, alături de Mihail Sadoveanu, C. Stan, I.I. Teodoru, P.R. Petrescu și I. Ciolan. A fost descoperitorul unei metode prin care elevii bulgari din Cadrilater au reușit să învețe limba română, izbutind, după un an și jumătate de studiu, să dea examen de absolvire. A susținut numeroase conferințe, cuvântări, transmițând, prin intermediul talentului său oratoric, mesaje care pot părea de necrezut pentru timpurile de atunci. De pildă, încă din 1907, Leon Mrejeriu milita pentru valorizarea femeii din satul tradițional românesc. Oricare ar fi mijloacele, gospodăria plugarului trebuie îmbunătățită și o îmbunătățirea acestei gospodării, fără sprijinul luminat al femeei, nu-și poate avea rostul. Să nu ne pară lucru de glumă: viitorul neamului este în mânele femeei și aceste mâni trebuesc desprinse să țese un viitor strălucit[11].

Preotul Constantin Matasă și Leon Mrejeriu (aprilie 1934) – Foto: Complexul Muzeal Național Neamț

Avea pentru fiecare exact genul de comportare care se impunea pentru a-i insufla încredere, acordându-i posibilitatea de a-și dezvălui calitățile, de a se manifesta în tot ce deținea mai bun.

Leon Mrejeriu a fost pentru mine, în clipele grele când poate sufletu-mi slăbea, isvor dătător de energie și de încredere pentru a urmări fără șovăire ținta pe care o aveam înainte. (…) Și localurile de școală, care se înalță mândre la Dărmănești, vor vorbi de-a pururi de neprecupețitul sprijin ce li s-a dat de acest vrednic fiu de țăran român[12], spunea la omagierea sa prof. Vasile Ghițescu, directorul Școlii Normale de Învățători. Recepția a avut loc la 10 aprilie 1926, de la ora 8 seara, în sala Hotelului Regal din Piatra-Neamț, colegii sărbătorindu-l în cadrul unei agape la care au participat peste o sută de persoane din toate ramurile și gradele de învățământ. Tot timpul Orchestra Regimentului Războeni No. 15, a cântat frumoase și alese bucăți, între care și câteva soluri de violoncel[13].

Leon Mrejeriu a avut mereu și un rol de frunte în pregătirea și însuflețirea conştiinţei naţionale. Înainte de război, ca revizor clasa I în judeţul Dorostor, a pus pe baze temeinice școala românească de la Silistra unde a funcţionat până la 15 august 1916, când România a intrat în război, iar el a fost încorporat şi trimis pe front. Pentru faptele sale de vitejie, pentru sacrificiul lui pe front a primit Ordinul rusesc Sfânta Ana în grad de ofiţer, Ordinul Coroana României în grad de Cavaler cu spade şi panglică, Virtutea Militară, Crucea Comemorativă de Război, Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, cu spade şi panglică şi a fost înaintat la gradul de căpitan.

Om de mare merit, care și-a făcut un cult din cinste și modestie, politician care înnobilează înțelesul acestui cuvânt, reprezentant al națiunii, care și-a înțeles întotdeauna mandatul (ca și catedra), un apostolat, partizan al unei idei politice, care în sufletul lui înfinge rădăcini vânjoase de credință, om întreg și exemplar rar și distins al rasei noastre, acesta este Leon MrejeriuIoan Drăgan, profesor de pedagogie.

Leon Mrejeriu și-a pus toată inima în săvârșirea unei opere ce va rămâne mare și nepieritoare pentru toate generațiile școlare, aceea de a se vrea ridicat un etaj liceului nostru de băieți „Petru Rareș”, care rămăsese cu totul neîncăpător pentru numărul din ce în ce mai mare de elevi, cari tind, cu drept cuvânt, la o cultura și civilizație superioareprof. V.A. Trifu, directorul Liceului „Petru Rareș”.

În 1923, a stăruit la Dr. Angelescu, Ministrul Instrucțiunii Publice, acordarea a 500.000 de lei pentru începerea construcției Școlii Secundare și aprobarea altui milion, acum o lunăprof.  Eugenia P. Popovici, directoarea Școlii Secundare.

A putut să devie bogat, dar situațiile materiale nu l-au ispitit. Deși a mers pe jos, nu l-a atins noroiul. În politică n-a ținut seama că servește adversarul când a fost vorba să servească binele publicprof. Grigore Capșa.

În fiecare sat din județul nostru vom găsi un om, o școală, o biserică, un islaz, o împroprietărire sau o cooperativă la care domnia sa a pus umărulD. Gheorghiță, subrevizor școlar.

Un om de școală. Un om de știință, un om de bine, dară. Un om întreg, adică în același timp un om de cap, un om de inimă, un om de acțiune – prof. univ. Pompiliu Eliade, directorul general al Teatrelor Naționale.

Școala «Leon Mrejeriu» – Viișoara, Bistrița

Domnul Ministru al Instrucțiunii publice, la cererea Comitetului Școlar de Construcției al școalei din Viișoara, comuna Bistrița, județul Neamț, aprobă, cu No. 118281, din 11 iulie 1935, ca această școală să poarte numele Leon Mrejeriu.

Leon Mrejeriu a decedat la 14 octombrie 1945, la Mizil, în timp ce revenea din refugiu. A fost înmormântat acolo, dar adus la Piatra-Neamț în 1968, când a murit și soția sa, Eugenia, o remarcabilă instituitoare a acestui oraș, devotată tovarășă de viață cu care a alcătuit o familie model, ce a adus pe lume, a crescut și modelat 6 copii[14]

Violeta MOȘU


[1] Regele Carol I a hotărât, prin testament, să lase un semn de amintire colaboratorilor săi. Astfel, la 27 septembrie 1915, Leon Mrejeriu primea o scrisoare și un tablou de la mareșalul curții regale.

Domnule institutor,

Din Înalt Ordin al Majestății Sale Regele, am onoarea de a vă trimite odată cu această scrisoare un tablou «Mandolinist fumând», în amintirea mult regretatului Rege Carol I, conform dispozițiilor sale testamentare.

Primiți, vă rog, Domnule institutor, încredințarea desosebitei mele considerațiuni

Mareșalul Curții, Henry Catargi.

[2] Omagiul unei energii: Leon Mrejeriu, Imprimeria Județului Neamț, 1936, p.35.

[3] Prangati, Constantin, Dicționarul oamenilor de seamă din județul Neamț,  Editura Crigarux, 1999, p.169.

[4] Omagiul unei energii: Leon Mrejeriu, Imprimeria Județului Neamț, 1936, p.3.

[5] Ibidem, pp. 36-37.

[6] Ibidem, pp. 34-35.

[7] Ibidem, p. 24.

[8] Ibidem, p. 25.

[9] Ibidem, pp. 4-5.

[10] Ibidem, pp. 67-69.

[11] Mrejeriu, Leon, Gospodina și fata de la țară. Cum sunt și cum ar trebui să fie. Rostul școalei în lupta de ridicare a gospodăriei țărănești. Tipografia Const. D. Lupașcu, Bârlad, 1907, pp. 39-40.

[12] Omagiul unei energii: Leon Mrejeriu, Imprimeria Județului Neamț, 1936, p.10.

[13] Ziarul Reformatorul, 19 aprilie 1926.

[14] Cicoare, Traian, Leon Mrejeriu – șase decenii de posteritate, Revista Apostolul, an VII, nr. 74, aug.-sept. 2005.