Un articol de Doina RUSU
Spre bucuria şi admiraţia celor care-l preţuiesc, anul acesta, începând cu data de 7 februarie, domnul doctor Virgil Răzeşu devine nonagenar.
De la bun început, mă consider obligată să precizez că nu am fost niciodată pacienta doctorului Răzeşu. Prin urmare, orice speculaţie privind relaţia de obligativitate dintre vindecat şi vindecător se exclude.
Rândurile ce urmează au ca punct de plecare o mărturisire făcută într-una dintre cărţile sale, când, ajuns la apogeul carierei, domnia sa afirmă senin şi fără echivoc: „Nu urăsc şi nu invidiez pe nimeni“. Ce poate fi mai pilduitor şi pertinent? Această supremă împăcare cu sine şi cu lumea are o multitudine de explicaţii.
În primul rând cele din plan profesional. În 1974 a dobândit titlul de doctor în ştiinţe medicale, iar, mai târziu, a devenit membru al Academiei de Medicină. Drept urmare, se poate spune cu certitudine că şi-a ales în mod fericit profesia şi, mai ales, că iubeşte onest ramura medicală pe care a slujit-o cu neabătută dăruire – chirurgia. Şi nu a făcut-o doar în sala de operaţii. Cu gândul la viitorii chirurgi, doctorul Răzeşu le-a împărtăşit cu generozitate din experienţa sa. Drept care, a alcătuit un vademecum, un manual, intitulat „Chirurgie generală – Probe practice pentru examene şi cuncursuri“, publicat mai întâi de Editura Junimea în 1987, iar apoi în alte două ediţii epuizate şi ele. Acest studiu complex al practicii chirurgicale extrem de util tinerilor medici, a fost supranumit de către un înalt cadru didactic al UMF Victor Babeş din Timişoara, fără urmă de ironie, ci cu simpatie şi respect profesional „Biblia de la Piatra-Neamţ“. Spirit iscoditor şi mereu interesat de experienţa colegilor de breaslă, doctorul Răzeşu a fost timp de trei decenii principalul organizator al reuniunilor Asociaţiei Chirurgilor din Moldova, reuniuni la care au participat şi făcut comunicări privind ultimele lor realizări în plan profesional nu doar Irinel Popescu, ci şi alţi chirurgi renumiţi din marile centre universitare ale ţării.
Datorită meritelor sale incontestabile, doctorul Răzeşu a devenit membru al unor organizaţii ştiinţifice din ţară şi din afara ei. Din cele 11 voi enumera doar câteva: Asociaţia Franceză de Chirurgie, Asociaţia Internaţională de Chirurgie Laparoscopică şi Suturi Mecanice, Societatea Europeană de Chirurgie de Urgenţă, Uniunea Medicală Balcanică, Societatea Română de Chirurgie Bilio-Pancreatică şi multe altele, care i-au conferit numeroase diplome şi premii.
Născut pe 7 februarie 1932, la Brăila, a absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi în anul 1956 şi a obţinut titlul de doctor în medicină în 1979 cu teza „Traumatismele hepatice“. Şi-a perfecţionat pregătirea profesională în domeniul chirurgical participând la numeroase cursuri de specializare şi perfecţionare postuniversitară în România şi Franţa. A fost medic de medicină generală în circumscripţie rurală între anii 1956-1959; medic secundar de chirurgie la Spitalul Orăşenesc Arad între 1959-1963; medic specialist chirurg la Spitalul din Piatra-Neamţ între 1963-1978, după care este medic primar şi şef de Secţie Chirurgie I, în acelaşi spital, până la pensionarea din 2002.
În semn de preţuire, a fost numit Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ. Talentul muzical înnăscut a făcut din el nu doar un mare meloman, ci şi un interpret de foarte bună calitate la mai multe instrumente, cu o iubire deosebită pentru vioară. Mai mult, fiind bun cunoscător al limbii franceze, doctorul Răzeşu a tradus cu elegantă acurateţe şi a editat în condiţii grafice impecabile „Tinereţea lui Beethoven“ şi „Simfoniile lui Beethoven“, ambele de J.-G. Prod’homme.
Din păcate, muzicienii şi muzicologii noştri s-au dovedit neinteresaţi de aceste două volume unice în felul lor pe piaţa cărţii din România. În 2006, una dintre puţinele contribuţii româneşti la comemorarea a 250 de ani de la naşterea lui Mozart a avut-o doctorul Virgil Răzeşu cu traducerea şi editarea romanului lui Max Geneve „Mozart sunt eu“.
Acestor realizări, mai mult decât suficiente pentru o viaţă de om, li se mai adaugă un dar incontestabil – cel scriitoricesc. Chirurgul, doctor în ştiinţe medicale, a simţit nevoia de a împărtăşi celor din jur trăirile, gândurile şi constatările sale de-o viaţă. Şi a făcut-o cu talent şi dăruire. De prin 1997 şi până în prezent, doctorul Răzeşu a scris şi publicat cărţi cu tematică diversă. Unele au caracter pur memorialistic, altele sunt romane beletristice cu inserţii autobiografice sau de roman poliţist. Personal, îmi sunt cunoscute vreo cincisprezece. Voi enumera doar câteva titluri, pentru care autorul lor ar fi meritat pe deplin a fi membru al Uniunii Scriitorilor din România: „Prin vămile vieţii“, „Inelul pierdut“, „Viaţa ca o apă curgătoare“, „Glontele cu parfum de crin“, „Trandafirul albastru“.
În postura de scriitor, chirurgul Virgil Răzeşu îşi pune cu seninătate, încredere curajoasă şi sinceritate sufletul în palma cititorului pentru disecţie. O face cu talent şi dăruire. Din păcate, domnul Nicolae Manolescu a preferat, de exemplu, poezioarele Gabrielei Vrânceanu Firea, făcând-o în 2002 membră a Uniunii pe care o conduce. Şi asta doar pentru două volumaşe de poezii şi un roman, pentru care n-am auzit că librăriile ar fi fost asaltate de către cititori. Alte comentariile ar fi de prisos.
Şi totuşi, se cere evidenţiat faptul că, fără a fi afiliat la vreun partid, doctorul Răzeşu nu a asistat pasiv la evenimentele din viaţa socio-politică românească şi la trăirile dramatice ale acestor ani. I-au fost publicate în presă numeroase articole care, însumate, ar putea alcătui un volum consistent.
Drept încheiere, îi doresc domnului doctor Virgil Răzeşu, născut în darnica zodie a Vărsătorului, ani mulţi, frumoşi şi buni, multă inspiraţie în mânuirea condeiului, sănătate deplină şi puterea de a-şi păstra neştirbită înţelegerea faţă de semeni şi dragostea pentru frumos.
