Rondo sentimental – Centenar dr. Costache Andone

Într-un foarte reușit parteneriat, Filiala Piatra-Neamț a Academiei Oamenilor de Științe și Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț (principalul for cultural al zonei, neobosit în a-și diversifica activitățile și a fi cât mai vizibil în spațiul spiritual), au organizat joi, 5 septem­brie, cu ocazia centenarului său, comemorarea doctorului Costache Andone.

În prezența unei asistențe numeroase de cunoscuți, colegi, prieteni, colaboratori și foști pacienți, ba și a distinsului preot care i-a fost duhovnic, cei care au luat cuvântul au cre­ionat personalitatea și caracterul profund uman ale celui dispărut la vârsta de 96 de ani, prototip al cetățeanului implicat în viața cumunității, așa cum ar trebuie să fim toți, fără excepție.

Nu au exagerat, cumva, organizatorii, denumind evenimentul „Omagiu adus unui OM DE POVESTE”? Nu, n-au greșit. O mărturisește semnatarul acestor rânduri, după mai bine de jumătate de secol cât i-a fost coleg, colaborator și prieten, care îi cunoaște pe dinafară și în amănunt viața, pe care o ascultă de fiecare dată cu plăcere nedisimulată și de care nu se plictisește, cum nu te plictisești de „Harap Alb”, de „Ivan Turbincă” sau de „Capra cu trei iezi”, ca să nu mai amintesc de „Pe lângă plopii fără soț” ori de „Mama lui Ștefan cel Mare”.

Vorbim adesea de modele, uneori exagerăm (intenționat sau nu), alteori trecem peste el cu prea multă seninătate („ce brânză mare a făcut ?!?”), dar viața oma­gia­tului nostru merită cunoscută de mulți, de cât mai mulți.

Provenit dintr-o familie modestă de ceferist din Filipenii Bacăului, cel care va deveni un om împlinit, nu-și va uita și nu va ascunde niciodată copilăria și adolescența umbrite de sărăcie.

Când a fost să ia viața în piept și să-și pregătească drumul în viață, a avut noroc de unul dinte frații mamei, cunoscutul profesor de medicină al Iașului de altădată, Gheorghe Năstase, figură emblematică a capitalei Moldovei. Acesta, simțind stofa bună din alcătuirea nepotului, l-a luat sub aripa lui, nu ocrotitoare, ci profund îndrumătoare. L-a înscris la medicină, dar i-a hotărât să nu se aștepte la huzur și alint, ci la muncă grea dacă vrea să ducă la capăt o treabă serioasă. Și când i-a pus în brațe două tomuri groase de anatomie, învățăcelul și-a exprimat temerea că îi vor trebuie mai bine de doi ani să le parcurgă. „Ba ai să le știi pe de rost în două luni ; numai că ai să stai cu burta pe carte”, i-a spus cu aer șugubăț, vestitul „Năstase, șase, șase”.  De unde această pecete ? Fiindcă șase era nota pe care o dădea studenților săi nepregătiți, cel care ne spunea că toate remediile cunoscute împotriva cheliei sunt extraordinare și eficace, fără să uite să-și arate calviția generoasă.

Deși ar fi putut să se eschiveze, doctorul Costache Andone, și-a făcut datoria de mi­litar și de medic, a luat parte la luptele din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, avansând până la gradul de colonel și fiind recompensat cu numeroase medalii și ordine  militare.

Dar cred că cea mai frumoasă și mai profund ilustrativă pentru viața lui este po­vestea devenirii tână­ru­lui medic Costache Andone. El a fost unul dintre cei 12 făuritori ai vetrei medicale nemțene și ultimul supraviețuitor, acope­ritoare pentru toate specialitățile, cum puține se puteau număra la acea vreme în țară, în afara centrelor universitare. Să fi atârnat în balanță existența din anul 1935 (o placă de marmură de pe peretele clădirii atestă adevărul) a spitalului modern al vremii aceleia, construită de regele Carol al II-lea, în timpul ministeriatului doctorului Costinescu ? Cu siguranță, da. Dar mai mult și mai mult, în talgerul balanței a atârnat seriozitatea și profesionalismul lor fără cusur, efor­turile susținute de a asigura asistența medicală a populației de pe Valea Bistriței și de la poalele muntelui Ceahlău.  

Poate că nu este lipsit pentru cititor să relatăm un episod pe cât de dramatic, pe atât de adevărat. Cunoscuta și prețuita noastră Maria Tănase, aflată într-un turneu la Piatra-Neamț, cum-necum, și-a pierdut vocea. Consultată de anonimul, pe vremea aceea, Cos­ta­che Andone, acesta a făcut o constatare uluitoare : îndrăgita solistă avea o gravă boală a laringelui. A fost nevoit să-și declare diagnosticul : „Fii serios, domnule, doar vin de la București, m-au văzut atâția doctori !”. Din nefericire, Maria Tănase avea să sfârșească peste un an din cauza bolii descoperite de doctorul Andone. Așa a ajuns el cunoscut în toată țara. Nu a existat actor sau cântăreț mai răsărit să nu-l consulte cu ocazia turneelor de la Piatra-Neamț. După cum nu cred că am întâlnit pe cineva care, aflând că sunt din Piatra-Neamț, să fi uitat să întrebe ce mai face doctorul Andone ?

El a fost principalul animator al activității științifice din zonă, artizanul Asociației și apoi a Academiei Oamenilor de Știință, singura filială neuniversitară din țară, nu de puține ori menționată ca filiala cu cea mai bogată activitate anuală, o filială care a organizat, în afara sesiunilor proprii obișnuite, congrese, reuniuni de certă valoare și notorietate. 

Pentru doctorul Costache Andone, sintagma „nu se poate” a fost goală de conținut. Nu a existat domeniu în care să nu se implice, fie că a fost vorba de reconstrucția și arhi­tectura orașului, de sport, teatru, de Plantavorel, industrie, muzică și câte altele. Solicitat sau nu, capacitatea lui de mobilizare în vederea unei acțiuni pozitive, benefice pentru întreaga comunitate era fără egal. Nu doar atât, devenea un glas de care cei în cauză trebuiau să țină cont. Și nu fără succes.

Ar fi nedrept să nu amintim, în ecuația împlinirilor sale, echilibrul și ambianța fa­mi­lială, asigurată de soția doctorului Andone, doamna Mariana, oricând dispusă să-i sti­mu­leze, cu înțelepciune, acțiunile, dar să-i tempereze, după caz, entuziasmele nejusti­ficate.

Doctorul Costache Andone nu a fost un veleitar. A pus mai presus de propriul in­teres, interesul celorlalți, al comunității în întregimea sa, a știut să intervină, benefic, în viața tuturor celor cu care a venit în contact și nu s-a ascuns sub paravanul pasivității.

Lasă în urmă un nume demn, o amintire de durată, în constelația celor care au prețuit viața și, mai ales, nu au trăit în zadar.

Este și poate fi, pe drept, un model adevărat, cu tot ce au sădit în el, Dumnezeu și natura omenească.

P.S. În ziua de 27 septembrie, și comunitatea bacăuană își va omagia nativul.

Dr. Virgil RĂZEȘU