Cu Elena Giurcă pe post de cârmaci a început canotajul românesc să adune medalii la Campionatele Mondiale şi la Jocurile Olimpice. Originară din capitală, maestra sportului a fost legitimată şase ani (1970-1976) la Clubul Sportiv Ceahlăul din Piatra-Neamț, iar perioada a fost încununată cu rezultate de mare valoare. Totul a început cu medalia de argint cucerită cu echipajul de 4+1 vâsle la prima ediţie a Campionatelor Mondiale de la Lucerna, din 1974, şi a continuat peste doi ani cu „preţiosul” bronz câştigat la Jocurile Olimpice de la Montreal, în aceeaşi probă, alături de pietreanca Felicia Afrăsiloaiei-Jitianu.
„Volubilă cum o ştim, profesoara Elena Giurcă, cârmaciul ambarcaţiunii 4+1 vâsle, ne introduce lesne în atmosfera Montrealului: „Ne-am acomodat foarte greu. Primele zile au fost infernale. Finala a fost de-a dreptul epuizantă. Ce vă pot spune? De la început ne-am impus să ne ţinem de echipajul R.D.G., s-a tras din răsputeri – cei care au urmărit cursa la televizor spun că numai gura mea mea se auzea, încurajându-le pe fete să fie cât mai aproape de nemţoaice. Ştiam că în primele trei ne vom clasa, dar când am revăzut, filmată, întreaga probă şi când ne-am dat seama cât de aproape am fost de medaliile de argint, nu ne-am putut ascunde părerea de rău. Oricum, cursa a fost îngrozitoare cu timp mai bun decât la 8+1”. (Cristian Livescu „A fost totul greu, dar frumos”, Ceahlăul, 14 august 1976)
Ediţia Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, a fost prima, în care, la canotaj, au fost acceptate şi fetele. Pe atunci distanţa era de 1.000 de metri, iar acum este de 2.000 de metri. Profesoara Lenuţa Sansu-Dabija spunea că Elena Giurcă a întreţinut o atmosferă caldă în sânul lotului fiind o punte de legătură între sportive şi antrenori.
„Cârmaciul în canotaj este creierul ambarcaţiunii. El impune ritmul şi, prin cuvintele şi încurajările pe care le transmite de-a lungul cursei, te conduce spre victorie. Este mâna dreaptă a antrenorului. Un cârmaci trebuie să aibă o greutate de 45 de kg, cu o toleranţă de două kg. Dacă în barcă era plină de efervescenţă, pe mal era o persoană tăcută. Elena Giurcă a fost o colegă foarte bună, altruistă, un om care, în orice situaţie, te scotea la liman. Un caracter puternic, un foarte bun pedagog…”.
Profesoara Garoafa Cantemir, antrenoare emerită de canotaj, fondatoarea secţiei de la CS Ceahlăul, a adus-o pe Elena Giurcă la Piatra-Neamţ chiar în anul înfiinţării secţiei (1970): „Am fost colegă cu Elena Giurcă la Clubul Nautic Universitar din Bucureşti. Apoi, acest club s-a desfiinţat şi i-am propus să vină la Piatra-Neamţ, la secţia de canotaj nou apărută. A acceptat şi astfel C.S. Ceahlăul s-a dovedit o rampă de lansare spre competiţiile mondiale şi olimpice, pentru ea şi pentru ceilalţi sportivi pe care i-am descoperit şi format. Era o sportivă foarte bună, un cârmaci de talie mondială apreciat de toată lumea. Nu a fost căsătorită, părinţii i-au murit. După ce a luat medalie la Jocurile Olimpice de la Montreal, Elena Giurcă s-a transferat la Steaua şi apoi a predat limba engleză la Academia Militară”.
Elena Giurcă s-a născut la 11 ianuarie 1946, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de engleză din cadrul Universităţii Bucureşti, promoţia 1969. La Piatra-Neamţ a predat la Şcoala nr. 3 şi Liceul „Petru Rareş”. Un fost elev de la „Petru Rareș” și-a amintit: „Am avut-o profesoară în 1971, când îi ţinea locul profesorului Paul Sandovici, plecat în armată. Venea cu magnetofonul la oră şi ne punea muzică cu formaţia Beatles. Ascultam în surdină, era foarte frumos. Blândeţea sa ne-a cucerit pe toţi. Peste 3 ani am aflat că a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice și ne-am bucurat foarte mult”.
Elena Giurcă a decedat la vârsta de 67 de ani, în septembrie 2013, după o operaţie de anevrism cerebral.
Violeta MOȘU
