luni, septembrie 9, 2024
AcasăActualitateCeahlăul 100: Imnurile galben-negrilor

Ceahlăul 100: Imnurile galben-negrilor

Se spune că imnurile echipelor creează nebunie! Dacă te uiţi pe Google, afli că imnul cel mai vechi al unei echipe româneşti de fotbal este cel al Universităţii Cluj, din 1943, care se intitulează „Slavă ţie, studenţie!”. Al nostru este din 1919, dar înregistrarea nu există. Toate echipele se laudă cu imnurile lor, însă puţine sunt cele care chiar ţi-ajung la inimă, te emoţionează sau te fac să trăieşti la intensitate maximă un meci. Suporterii ar trebui să-l ştie şi în felul acesta să-l facă mai cunoscut, mai impunător.

Duminică, 20 octombrie 2019, clubul de fotbal Ceahlăul va împlini 100 de ani de la înfiinţare şi ne-am propus să vă relatăm povestea imnului echipei de suflet a pietrenilor prin intermediul inginerului Traian Dârţu, care a păstrat în arhiva sa toate variantele scrise de-a lungul celor 10 decenii.

Primul imn al galben-negrilor datează chiar de la înfiinţarea echipei, din anul 1919. „Cu toţii din Ceahlău suntem/Şi luptăm cu tărie!/Mingea voioşi noi o jucăm/Cu avânt şi bărbăţie!/ Mingea lovim, mingea lovim!/Învingători să fim!/Înainte!.. Înainte! Refren: După ce-i jucată mingea/Noi cu toţii ne-adunăm/Şi pentru Ceahlăul nostru/În cor cu toţii strigăm/Hip, hip, hip, ura…”.

ing. Traian Dârțu, primul din stânga, rândul din mijloc

„Nu ştim cine a scris versurile însă, pentru perioada de atunci, de la înfiinţarea echipei, cred că era un imn bun”, spune inginerul Traian Dârţu.

Cântecul Ceahlăului, în 1926 era: „Fotbalişti suntem cu toţii/Facem zid în faţa porţii/Şi victoria o dorim”.

E mai apropiat de spiritul Ceahlăului, e mai inspirat. Păcat că nu există înregistrări”, a mai declarat Traian Dârţu.

Apoi, în 1928, versurile imnului erau dedicate căpitanului, avocatul I. Mâţă, cel mai bun prieten al magistratului Constantin Grigoriu, şi el component al primei echipe a Ceahlăului, în 1919. „Ceahlăuani din Piatra-Neamţ/ Toţi cu pieptul de hultan, de hultan/Să luptăm cu bărbăţie/Lângă al nostru căpitan, căpitan/ Refren: Căci jucăm mai bine mingea/ Şi bătuţi nu vrem să fim/ Căci lovim mingea, mingea lovim/ Şi bătuţi nu vrem, nu vrem să fim/ Învingători vrem să ieşim”.

Iată şi varianta din 1941 a medicului Mircea Butnaru, fost jucător la Ceahlăul: „Vin Ceahlăuanii din munte/Vin Ceahlăuanii mereu/Vin cu lumina pe frunte/Şi vin cu inimi de leu/De prin munţi şi de prin văi se adună/Ceahlăuanii plini de dor si avânt/Jucăm fotbal pe soare şi furtună/Neînvinşi mereu rămânând/Ceahlăuanii care vin de departe/Fluturând drept deviză a lor/Jucăm fotbal cum scrie la carte/Pentru club şi conducător”

„Învăţătorul Butnaru a avut trei băieţi şi toţi au jucat fotbal la Ceahlăul: Mircea, Corneliu şi Titi. Cel mai mult au jucat Mircea şi Titi, ultimul evoluând în timpul studentiei şi la Politehnica Iaşi. Mircea a ajuns medic şi a scris aceste versuri din dragoste pentru Ceahlăul. Toţi trei au decedat”, a declarat păstrătorul acestor imnuri, Traian Dârţu.

În anul 1993, când FC Ceahlăul a promovat în premieră în Divizia A, Costică Timofte, fost elev al Liceului „Petru Rares” şi jucător al echipei Ceahlăul, a scris următoarea strofă: „Luptând cu râvnă şi talent/Poţi fi şi prima-n clasament,/ Merită judeţul tău/Să te-nalţi cât un Ceahlău”.

În 1994, la sărbătorirea a 75 de ani de la înfiinţarea Ceahlăului, Traian Dârţu s-a ocupat personal de compunerea unui imn. 

„Mi-a venit ideea de a apela la o personalitate muzicală, care să ne facă un cântec aniversar. Aşa am luat legătura la Bucureşti, prin intermediul domnului Horia Alupului Rus, cu maestrul Aurel Giroveanu, născut la Girov, care a îmbrăţişat ideea, solicitându-mi două variante de versuri, dar care nu au corespuns liniei melodice, cerându-mi permisiunea de a modifica versurile. Maestrul Aurel Giroveanu a finalizat imnul intitulat „Hai Ceahlăul!”, versurile aparţinând colaboratorului său, textierul Aurel Felea. În ziua în care l-am vizitat la Bucureşti, primind partitura, acesta a avut amabilitatea să-l înregistreze, interpretând la pian imnul clubului. Deoarece partitura era scrisă pentru pian l-am rugat pe domnul maior Florin Podariu, şeful fanfarei militare, de a transpune partitura pentru instrumente de fanfară. În prima decadă a lunii noiembrie 1994, cu sprijinul comandantului unităţii militare, colonelul Gheorghe Cocuz, am reuşit să înregistrez imnul clubului în sala Teatrului Tineretului, cu fanfara militară şi cu un cor format din 50 de militari în termen. Pentru prima dată imnul a fost audiat în sala TT la adunarea festivă din 28 noiembrie 1994, în prezenţa susţinătorilor clubului, oficialităţilor şi compozitorului Aurel Giroveanu. Versurile textierului Aurel Felea au prevestit succesele FC Ceahlăul în Cupa UEFA Intertoto din vara anului 1999”. 

Iată imnul „Hai Ceahlăul!”: „Muntele Ceahlău e falnic/Şi vede meciuri fel de fel/Şi ca orice bun localnic/Strigă-n glas cu noi si el/ Refren: Hai Ceahlăul!Hai Ceahlăul!/Drag ne e numele tău/Hai băieţii! Hai Ceahlăul! /Noi suntem cu voi mereu/ Clasamentele s-adune/Victorii multe la bilanţ/Şi să meargă vestea-n lume/De oraşul Piatra Neamţ!/Refren: Inima pietreană bate/Şi parcă scapără scântei/Bate-n piepturile toate/Pentru fotbaliştii ei../Refren…”

O altă propunere din anul 1994 suna cam aşa: „Noi, spectatorii Ceahlăului, azi/Jurăm să ne susţinem echipa/Cu sufletul curat, cum susţine aripa/Zborul hultanului, peste brazi/. Refren: Vom învinge, astăzi vom învinge/Primii la poartă, primii la minge/Ceahlăul e-o echipă, nu-i doar un munte/Echipa Ceahlăul e astăzi în frunte/”.

Aurel Giroveanu (n. 24 septembrie 1916, comuna Girov, judeţul Neamţ – d. 2 aprilie 2001, Bucureşti), a fost un cunoscut pianist, dirijor şi compozitor, absolvent al Liceului „Petru Rareş”. A compus muzică de operetă, vodeviluri, muzică de revistă şi corală, muzică pentru copii, coloane sonore pentru filme, şlagăre. Din creaţiile sale amintim: „Şi-n chioşc fanfare cânta”, „Am strâns toamnă după toamnă”, „La Hanul Ancuţei”, „Romanţa dragostei”.

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments