Prin despărțirea de Aurel Gheorghe, apreciat fotbalist și arbitru, sportul nemțean suferă o ireparabilă pierdere.
Născut la 5 noiembrie 1943, Aurel Gheorghe a cunoscut marea consacrare la FC Ceahlăul, devenind titular și căpitan al echipei. A fost primul arbitru nemțean intrat în elita cavalerilor fluierului (Divizia A). În total, a arbitrat 466 de meciuri, 10 dintre acestea fiind de nivel internațional.
Un ultim omagiu îi va putea fi adus duminică, 17 martie, începând cu ora 12:00, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Piatra-Neamț.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate! (Violeta MOȘU)
„Gheorghe Aurel. Fizic turnat. Unul din stâlpii echipei. Jucător tare harnic. Exemplu de comportament. Prin atitudinea sa serioasă pe stadion și în afara lui, prin antrenament invizibil, Aurel stârnea admirația publicului și… invidia noastră. Corect, exigent, va ajunge cunoscut și în arbitraj”. (Nicolae Marcu, Ștafeta căpitanilor, Ed. Panteon, 1993)
„Sobru în joc, concentrat, calculat în mișcări, a fost unul dintre jucătorii cei mai constanți ai Ceahlăului, din anii ’70”. (Cristian Livescu, Dicționarul performanței sportive din județul Neamț, Ed. Crigarux, 2002)
„Scorul final este stabilit în minutul 90. Fundaşul central Aurel Gheorghe, ajuns în poziţii ofensive, şutează de la marginea careului de 16 metri spre poarta suceveană: mingea se loveşte de un apărător şi este reluată puternic de Pătraşcu în plasă, din interiorul careului. Aşadar, 3-0 şi… satisfacţia unei victorii pe deplin meritate, la sfârşitul unui meci care i-a solicitat intens, fizic şi psihic, pe toţi jucătorii”. (Ceahlăul – Chimia Suceava 3-0 (2-0); ziarul Ceahlăul, marţi, 17 iunie 1969)
Familia de sportivi
„Vă voi vorbi despre doi oameni, două pietre din temelia sportului pietrean. Voleibalista Ana Gheorghe şi fotbalistul Aurel Gheorghe. O familie. O familie de sportivi.
*
Mulţi o cunosc pe Ana Gheorghe, fostă Ciobanu, de pe terenul de volei, din loviturile cu efect de la fileu, din serviciile puternice. Am notat mai multe rânduri în cronicile meciurilor: „Gheorghe a fost sufletul echipei, etc”. Am auzit-o adesea pe antrenoare spunând, în momentele grele: „Lipseşte Gheorghe”.
Am aflat însă ceva nou. Şi pentru mine şi pentru spectatori. Ana, şi-a început activitatea sportivă practicând atletismul sub îndrumarea profesorului emerit Vladimir Laşcu. A obţinut şi unele rezultate meritorii: locul întâi la 60 m plat la etapa pe oraş a Spartachiadei Tineretului în 1958 şi locul al doilea la Cupa Speranţelor tot în 1958. În 1959, pe când era elevă la Şcoala de Meserii, Ciobanu a făcut cunoştiinţă cu profesoara Maria Săvinescu. Urmează pregătirile pentru volei şi… campionatele. Echipa din care face parte câştigă trei titluri republicane (şcolare şi de junioare).
Apoi lucrează la Fabrica 8 Martie şi sub culorile AS Ţesătura participă la Campionatul Naţional, în divizia A. Echipa nu reuşeşte însă să se menţină în prima categorie. Unele jucătoare părăsesc echipa. Ana rămâne şi alături de unele foarte tinere, încă eleve la liceu, readuce echipa în divizia A. E un mare merit. Să ne oprim aici.
*
L-am cunoscut, împreună cu toţi pietrenii iubitori de fotbal, în echipa Victoria Piatra-Neamţ. Juca pe atunci extremă dreapta, dacă nu mă înşel. Îi admiram viteza.
O coincidenţă: Gheorghe Aurel şi-a început activitatea, ca şi soţia sa, tot cu atletismul (locul 2 la 100 m plat la Spartachiadă). În copilărie a bătut mingea, a îndrăgit fotbalul. Pe la 14 ani, a jucat în echipa de juniori Energia Călăraşi.
În 1964, de la Victoria a trecut la Ceahlăul. Nu-mi amintesc să fi urmărit vreun meci în care Gheorghe să nu fi fost prezent în echipă. Mi-aduc aminte de multe momente când spectatorii se aflau cu sufletul la gură. Viteza îl ajuta pe Gheorghe să rezolve multe situaţii grele. Adesea a primit aplauze. Totdeauna însă a fost modest, indiferent de mărimea succesului.
Dragostea de sport şi frumuseţea morală îi unesc pe aceşti doi tineri. Iubesc fotbalul (el) şi voleiul (ea). Sunt jucători şi spectatori. Spectator fiecare pentru celălalt. Şi în linistea căminului, se spun părerile, se fac observaţiile, se discută prezentul şi viitorul. Desigur, un viitor frumos”. (Emil Bucureșteanu, Ceahlăul, miercuri, 22 mai 1968)
