În fiecare an, sub titulatura „La aniversară”, la început de ianuarie, Liceul de Arte ”Victor Brauner” din Piatra-Neamț organizează o manifestare dedicată „Zilei Culturii Naționale” și poetului Mihai Eminescu. Anul acesta s-a întâmplat exact pe 15 ianuarie, când, acum 169 de ani, se năștea la Ipotești ultimul romantic european. Cu un bagaj cultural uriaș, dobândit în școlile germane de la Cernăuți, Viena și Berlin, cu lecturi filozofice consistente, cu talent de scriitor și cu un geniu inegalabil al limbii, melancolicul poet bucovinean avea să încheie acest curent literar între granițele patriei sale natale. În Europa începuse deja modernismul, lăsându-l pe marginalul Eminescu să tragă definitiv cortina peste epoca visărilor, a fantasmelor și a iubirilor nefericite în mijlocul naturii feerice.
În sala de festivități a Liceului de Arte, între orele 15-16, câteva clase de liceu au asistat la un frumos eveniment, desfășurat pe două coordonate. Mai întâi, profesorul de limba română Adrian Romila Găină a susținut o prelegere interactivă în care a încercat să vorbească altfel despre omul, poetul și jurnalistul Mihai Eminescu. Au fost invocate date importante și mai puțin cunoscute ale biografiei sale, dar și argumente pertinente pentru valoarea perenă a scriitorului în context autohton și universal. Profesorul a pus întrebări elevilor, a citit fragmente din proza și corespondența poetului, a prezentat date și fotografii relevante. Elevii au fost invitați să pună și ei întrebări, iar câteva dintre ele au arătat interes pentru poezia epocii romantice, dar mai ales pentru împrejurările concrete ale bolii și ale morții celui evocat.
În a doua parte a manifestării elevii de la clasele de canto clasic, coordonate de profesorii Elena Botez, Olguța Toma și Narcisa Pavel au cântat lieduri pe versuri de Eminescu, acompaniați la pian de profesorul Adrian Stroici.
Prezența numeroasă și activă la eveniment a dovedit interesul constant al Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț pentru valorile culturii naționale, pe care le conservă și le transmite prin specificul vocației sale estetice și intelectuale.
Prof. Carmen Corlățeanu, director al Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț