Evocări: Compozitorul Temistocle Popa și… „Fata de la Săvinești”

Temistocle Popa (primul din stânga)

În anul 1959, odată cu intrarea în funcțiune a primei linii de polimerizare, filare și fabricare a fibrelor sintetice la Uzina de Fibre Sintetice de la Săvinești, renumitul compozitor Temistocle Popa a scris un cântec dedicat muncitoarelor de pe platforma industrială, care, în scurt timp, a devenit un autentic șlagăr.

Intitulat „Fata de la Săvinești”, acesta a fost imprimat, în studiourile Radioteleviziunii, de căre surorile Kozak, care l-au înregistrat și pe disc. S-a cântat apoi mult, în concerte, la radio, la televiziune, fiind solicitat mereu de ascultători.

Iată relatarea maestrului Temistocle Popa: „Un cântec în ritm de bighină, în care am strecurat și un fir folcloric. Cântam, așadar, pe „românește”, munca fetelor de la Săvinești, care, cu mâinile lor sârguincioase și delicate, torceau lâna sintetică a relonului așa cum mamele și bunicile răsuceau sub degete, din caierul vremii, firul de aur al Mioriței. (…)

La câtva timp după ce fusese lansat și după ce făcuse ocolul țării, devenind un veritabil șlagăr, am primit, din parte conducerii fabricii de la Săvinești, invitația de a vizita cetatea relonului. Muncitoarele fabricii, mi s-a transmis, doreau să afle chiar de la compozitor cum anume îi venise ideea de a le închina un cântec. (…)

Este de la sine înțeles că am primit cu bucurie invitația, atâta doar că nu găseam răgazul de a onora.

Într-o dimineață, la ușa apartamentului meu au sunat două necunoscute. Două fete cu obrajii aprinși, cu buzele înflorate de zâmbet și gureșe ca niște vrăbii.

– Sunteți maestrul Temistocle Popa, nu-i așa? – m-au întrebat, cu voci muzicale, amândouă deodată, ca într-un duet de vodevil.

– Suntem de la Săvinești – au urmat ele grăbite, întrerupându-se una pe alta. Sindicatul și conducerea fabricii, văzând că nu mai veniți, ne-au trimis la dumneavoastră… V-am adus un modest cadou… O atenție din partea muncitoarelor, a fetelor de la Săvinești, pe care le-ați cântat așa frumos!

Le-am poftit în casă, le-am instalat în fotolii, le-am oferit câte o dulceață. Înainte de a se atinge de ea, s-au ridicat amândouă în picioare și pe un ton declamator, „festiv”, una dintre ele a citit scrisoarea de mulțumire pe care mi-o adresaseră țesătoarele din cetatea industrială a Moldovei. Apoi mi-au întins darul pe care îl aduseseră: două păpuși adorabile, confecționate din primele fire de relon ieșite din fabrica de la Săvinești. (…)

A trecut mai bine de un sfert de secol de la întâmplare.

Cele două păpuși de la Săvinești fac parte – s-o mai spun? – dintre trofeele cu care mă mândresc cel mai mult”. (Temistocle Popa, Trecea fanfara militară…, Editura Litera, București, 1989)

Violeta MOȘU