joi, aprilie 11, 2024
AcasăActualitateEvocări: Regizoarea Zoe Anghel Stanca la Teatrul Tineretului

Evocări: Regizoarea Zoe Anghel Stanca la Teatrul Tineretului

Actriţa şi regizoarea Zoe Anghel Stanca, a pus în scenă la Teatrul Tineretului, în anul 1970, basmul „Harap Alb”, producție care s-a bucurat de un imens succes.  Pedagog de excepţie, Zoe Anghel Stanca a colaborat la partea de coregrafie cu celebrul balerin Gigi Căciuleanu pe care-l ştia „încă de pe vremea când era elev”. (Violeta MOȘU)

„… Slujesc actorul”

„Nu demult, Teatrul Tineretului şi-a deschis noua stagiune cu drama lui I. L. Caragiale «Năpasta»şi ne va oferi în curând un nou spectacol. Este vorba de «Harap Alb», basmul lui Ion Creangă, dramatizat de Zoe Anghel Stanca, ce semnează şi regia spectacolului. Împins de o curiozitate reportericească am intrat în una din zilele acestea în sala de spectacole a teatrului, pentru a asista la o repetiţie şi a pătrunde – graţie acestei indiscreţii şi… amabilităţii regizoarei – în universul viitorului spectacol. Pentru început, momentul… coregrafic (?) prezentat atunci pe scenă m-a făcut să cred că am greşit ora repetiţiei cu «Harap Alb» şi că mi-am ratat prima întâlnire cu realizatorii spectacolului. Dar, iată, muzica şi piruetele se opresc la intervenţia unei voci feminine din stal şi o recunosc pe Zoe Anghel Stanca. Într-o pauză am solicitat regizoarei un scurt interviu. Cu o deosebită amabilitate şi cu zâmbetul pe buze mi-a răspuns la prima întrebare:

– Mă aflu din nou la Piatra-Neamţ, şi mărturisesc, cu foarte multă plăcere. După spectacolele «33 de scrisori anonime»«Melodie varșoviană» şi «Duelul», vin acum să ofer publicului iubitor de teatru o veche pasiune: basmul. Şi – pentru că e vorba de «Harap Alb» – numai aici puteam să-l pun în scenă!

Elena Caragiu și Mitică Popescu (Duelul, 1968)

– Aţi montat foarte multe spectacole pe scenele teatrelor din provincie; deci cunoaşteţi foarte multe colective…

– Da, simt o plăcere deosebită să lucrez în provincie. Aici găsesc disponibilitatea actoricească, dăruirea şi pasiunea de care am nevoie. De fiecare dată vreau ca prin munca mea să slujesc colectivul respectiv, iar câţiva actori, care trec poate neobservaţi, să se impună prin diversitatea mijloacelor de exprimare. Aşa a fost cu «Duelul» – prima comedie muzicală montată la noi după 30 de ani. Elena Caragiu şi Mitică Popescu şi-au descoperit atunci, alături de calităţile actoriceşti deja recunoscute, şi… calităţi vocale excelente pentru genul respectiv de spectacole. La fel s-a petrecut şi cu «Melodie varșoviană»: Carmen Galin a trebuit să exprime trei etape ale vieţii unei femei (tinereţea, maturitatea, bătrâneţea), iar Mişu Dobre – care în Institut a făcut lucruri minunate – a demonstrat alături de partenera sa talentul care nu se pierde.

Carmen Galin și Mihai Dobre (Melodie varșoviană, 1967)

– Cum vi se pare actuala echipă a teatrului pietrean?

– Este o trupă de actori deosebită, aflată într-un veşnic antrenament. Aici vin regizori care cer o diversitate de expresie artistică din partea actorilor şi aceştia se adaptează de fiecare dată noilor cerinţe. Când regizorii pleacă, rămân în şcoala lui Gabriel Negri – un excelent om de teatru; acel teatru viguros, clasic.

– Am văzut câteva spectacole puse în scenă de dumneavoastră. Aş spune că «ceva» vă aparţine numai şi numai dumneavoastră şi că acest «ceva» străbate de fiecare dată piesa până la gongul final…

– Am dorit întotdeauna ca spectacolele mele să aibă umor, măsură, poezie. În epoca noastră – epocă invadată de tehnică – nu strică să ne mai aducem aminte şi de… poezia noastră cea de toate zilele.

– Ştiu că de aproape două decenii activitatea dumneavoastră se desfăşoară la Institut. Cred că e o plăcere să lucraţi cu actori pe care i-aţi avut cândva studenţi.

– Pedagog, regizor, actor, toate aceste ipostaze se unesc cred în mine într-o singură dorinţă: aceea de a-l servi pe actor. Iubesc foarte mult actorul; de aceea m-am gândit să-l slujesc. Munca este colectivă: actorul este acela care vine cu ce are mai bun, el este acela care va da naştere personajelor; eu curăţ şi vreau ca totul să fie pur şi frumos. Apoi, îmi plac foarte mult spectacolele «mişcate». Am studiat şi dansul, care este de altfel o veche pasiune; de aceea, în spectacolele pe care le montez dau o mare importanţă mişcării, gestului-chiar şi celui mai neînsemnat. «Harap Alb» este un astfel de spectacol şi oferă actorului posibilitatea să-şi manifeste aptitudinile sale.

Ieronim Crișan și Constantin Cojocaru în Harap Alb

– Cum s-a născut ideea acestui spectacol?

– Am vizionat foarte multe spectacole pentru copii şi am impresia că oamenii de teatru nu cred întotdeauna în fantezia copiilor, în credinţa şi puritatea lor de confundare cu personajele. Teatrul pentru copii trebuie să fie un educator, un element ce dezvoltă bunul gust al copilului şi trebuie să plece întotdeauna de la ceea ce este caracteristic vârstei: naivitatea.

– De ce aţi ales tocmai acest basm?

– Pentru mine, Caragiale, Creangă, Sadoveanu sunt cei mai mari mânuitori ai condeiului şi expresivităţii limbii româneşti. Creangă obligă actorul să înveţe o limbă românească, neaoşă.

– Cărui fapt se datorează colaborarea cu balerinul Gheorghe Căciuleanu pentru realizarea spectacolului «Harap Alb»?

– Îl cunosc de când era elev. Am descoperit în el un mare dansator şi mă bucur că nu şi-a dezminţit talentul. Sunt la a doua colaborare cu Gheorghe Căciuleanu, care este un îndrăgostit de meseria lui, munceşte enorm şi este un creator al dansului. Viziunile noastre asupra piesei au coincis. Culoarea şi spontaneitatea sunt elementele pe care vrem să le impunem acestui spectacol, care se adresează tuturor copiilor între 7 şi… 70 de ani!”. (Iulian Albu, Ceahlăul, miercuri, 20 septembrie 1970)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments