Nae Caranfil, unul dintre cei mai apreciați regizori de film de la noi, a pus în scenă, pe când avea doar 27 de ani, un musical („Bună seara, domnule Wilde!”) la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, cu o distribuție de vis (Oscar Wilde: Paul Chiribuţă; Cecily Cardew: Oana Pellea; Algernon Monteriff: Bogdan Gheorghiu; Gwendolen Fairfax: Maia Morgenstern; John Worthing: Claudiu Istodor; Lady Bracknell: Maria Teslaru Filimon; Chasuble: Constantin Ghenescu; Miss Prism / Merriman: Carmen Ionescu; Lane: Ion Muscă).
„Bună seara, domnule Wilde”, spectacol în două părți de Eugen Mirea şi H. Mălineanu, după comedia lui Oscar Wilde („Ce înseamnă să fii onest”), a avut premiera la 2 aprilie 1987, fiind foarte bine primit atât de public, cât și de critica de specialitate. (Violeta MOȘU)
„Sunt fericit să descopăr o trupă efervescentă”
„- Aș vrea, Nicolae Caranfil, să reconstituim împreună, succint, devenirea dvs. ca regizor.
– O prima „universitate” s-a consumat la cinematografele de cartier. Nu mi s-a întâmplat să mă întâlnesc prea des cu teatrul. Am urmat apoi IATC-ul, secția regie de film, la clasa conf. univ. Elisabeta Bostan…
– Originară de prin părțile noastre, dacă nu știai…
– Promoția de absolvire: 1984. Teatrul nu mă interesa câtuși de puțin la absolvirea institutului. Am fost repartizat asistent de regie la Centrul de producție cinematografică „Buftea”. Abia acum teatrul începe să aibă o fascinație aparte pentru mine…
– Și, totuși, primele succese sunt legate de lumea filmului.
– Am realizat la institut două filme care au luat premii: „Frumos e în septembrie la Veneția”, după T. Mazilu, care, între altele, a luat un premiu de regie la Festivalul Internațional de la Tours, în Franța, în 1985, și „Insomnia”, remarcat cu un premiu pentru filme studențești la Festivalul de la Costinești, în 1984. Am început însă să mă laud și nu îmi stă în fire.
– Ce lucru important, interesant ai descoperit de când lucrezi în teatru?
– În teatru am descoperit în primul rând o viața de familie infernală. Când lucrez, mă simt ca în acele familii napolitane, din filmele neorealiste, sufocate de isterie și de sentimentul acut al dezmembrării, dar care printr-un miracol reușesc să se păstreze intacte, unite paradoxal în nucleul propriei drame. Și uneori, după multe zile de zbateri, putem asista și la o mică sărbătoare. Să mai spun că îmi este greu să mă adaptez la viața de familie a teatrului, eu nefiind un om de-al casei.
– Să ajungem la pretextul discuției noastre: montarea, pe scena Teatrului Tineretului, a musicalului „Bună seara, domnule Wilde!”…
– Acest spectacol e de fapt un cumul de spectacole : o celebră comedie de salon, un musical explodând de mișcare și culoare și, în fine, un al treilea spectacol – o parabolă despre condiția artistului (trebuia să am și eu o contribuție, altfel aș fi avut senzația că nu fac decât să „pun” piesa în scenă, vedeți cât suntem de vanitoși?)
– Colaboratorii?
– Florin Harasim semnează scenografia, Adina Cezar coregrafia. Interpreții sunt: Paul Chiribuța, Oana Pellea, Bogdan Gheorghiu, Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Maria Teslaru Filimon, Costantin Ghenescu, Carmen Ionescu, Ion Muscă.
– Cum se prezintă trupa Teatrului Tineretului?
– Sunt fericit să descopăr o trupă efervescentă. Actorii sunt strălucitori, „răutăcioși” cât trebuie, pentru că au fost răsfățați de soartă, profesioniști „la sânge”. Și ceva ce este cel mai important: într-o concurența perpetuă, benefică, atât pentru ei, cât și pentru teatru”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, sâmbătă, 14 martie 1987)
