De curând, am găsit într-un ziar vechi un titlu care m-a făcut să tresar : „Fascinanta putere de educație a exercițiului fizic”. Parcă m-am revăzut în urmă cu 30 de ani, elevă fiind la două din școlile generale din oraș, mai întâi la nr. 5 și apoi la nr. 4 (actuala „Elena Cuza”).
În Dărmănești, la „Școala de lângă piață”, unde am învățat până în clasa a VI-a, m-am îndrăgostit de ora de educație fizică grație unei profesoare, fostă atletă de performanță, pe care o port mereu în suflet și pe care n-am mai revăzut-o niciodată: Rozalia „Doly” Dincă. Am uitat să vă spun că, în clasele I-IV, obiectul educație fizică a lipsit cu desăvârșire din viața mea, deoarece învățătoarea noastră, de altfel o persoană admirabilă și bine pregătită, ne punea să studiem cu asiduitate matematica și limba română, lucru care-mi cam displăcea. Dar, ajungând în clasa a V-a, ora de educație fizică a devenit cu adevărat oră de educație fizică, asta și datorită profesoarei despre care v-am pomenit, Rozalia Dincă. Ea m-a îndrumat apoi către noua echipă de handbal pe care încerca să o formeze Rada Scarlat, una dintre cele mari jucătoare pe care le-a avut echipa Relonul în anii ’70-’80. Chiar în acea perioadă, renunțase la activitatea competițională și se dedicase, din păcate, doar pentru o scurtă perioadă de timp, descoperirii de noi talente.
Mutându-mă cu familia în cartierul Precista, în 1986 am devenit elevă a Școlii nr. 4. La ora de educație fizică și sport am avut norocul să întâlnesc un alt cadru didactic dedicat meseriei: Ana Zotta-Burduja, fostă voleibalistă de performanță. Țin minte că nici nu mai așteptam pauza și mă schimbam în echipament sportiv cu o oră înainte de începerea lecției.
Pentru mine, mișcarea, atunci, în anii copilăriei, devenise un mod de viață, atât la școală, cât și în fața ori pe terenurile din jurul blocului. Niciodată părinții mei nu au fost puși în ipostaza celor de acum, care se întreabă mereu: „De ce copilul meu nu are poftă de mâncare?”, „De se nu se mai dezvoltă cum trebuie?”, „De ce se îmbolnăvește așa de ușor?”.
* Pe vremea când educației fizice i se acorda importanța cuvenită
Vrem să avem un copil sănătos, stăpân pe fizicul lui și armonios format psihic, însă nu facem nimic pentru a-l obișnui cu mișcarea. Ba, mai mult, îl scutim de la orele de educație fizică ca să nu transpire, ca să nu răcească, ca să nu se julească în genunchi etc. În urmă cu 4 decenii și mai bine, educației fizice i se acorda importanța și respectul cuvenite. După revoluție, sedentarismul a pus stăpânire pe noi și vechiul dicton latinesc „Mens sana in corpore sano” și-a pierdut mult din adevăr. Foamea de mișcare nu se mai regăsește parcă la niciun copil din ziua de astăzi. Ce contrapondere aducem acestui sedentarism? Aproape niciuna reală.
Iată câteva exemple elocvente: Elena Cristescu de la Grădinița cu orar redus nr. 1 Mărăței, declara pentru ziarul Ceahlăul: „La 4-5 ani, copiii au un program de educație fizică de două ori pe săptămână a câte 16-22 de minute, iar cei de 5-6 ani de trei ori pe săptămână a câte 23-32 de minute. Avem diferite exerciții pe care le executăm după programă, la începutul activității, timp de 3 zile pe săptămână. Mai facem dansuri naționale, sărituri, exerciții de cățărare, târâre, jocuri de alergare, jocuri cu mingea. Avem obligația pe linie de învățământ, ca înainte de începerea activității să facem exerciții de înviorare 4-5 minute”.
Mioara Șeptilici, de la Căminul pentru preșcolari nr. 4, preciza că, „la noi, copiii sunt aduși de părinți și își petrec aproape toată ziua, aproximativ 10 ore. Gimnastica de înviorare obligatorie (de la 8 la 8,20), pe grupe, este foarte îndrăgită de copii. Anul acesta, cu îmbunătățirile survenite, programa noastră este suficientă în ceea ce privește timpul afectat orelor de educație fizică. Fiecare zi are activități de așa manieră, încât se compensează orele de educație fizică cu unele programe distractive, unde copiii se mișcă”.
Directorul Școlii generale nr. 3 Piatra-Neamț de 10 ani, Aurel Țuglea, punea mare accent pe exercițiile fizice: „Avem ore de ansamblu sportiv, gimnastică artistică, atletism, handbal, fotbal. În afară de acestea, elevii au o zi pe săptămână a sportului preferat, execută gimnastica de înviorare în recreația mare, participă la campionate interclase. Colaborăm foarte bine cu Școala Sportivă și unii elevi ai noștri, deși mici, au început să bată insistent la poarta performanței. «Cei patru Cristieni», cum le zic unii – Olteanu, Blagovici, Sandu, Bucureșteanu – au participat la diferite concursuri de schi republicane și județene unde au obținut rezultate bune”.
* „Cred că n-a existat pe lume profesor așa de bine pregătit”
La Liceul „Petru Rareș”, în anii ’60-’70, a existat un profesor emerit de educație fizică, de care toată lumea își aduce aminte cu deosebită plăcere. Se numea Vladimir Lașcu și a ridicat această „materie” la rang profesionist. Cum arăta o lecție de educație fizică? Cum vorbea și se comporta profesorul Lașcu?
„Orele de educație fizică erau încântătoare. Nu o să uit niciodată când mergeam în Parcul Cozla, la Cercul Gospodinelor, acolo era adunarea și acolo ne desfășuram lecția. Unde, la ora actuală, se mai procedează așa? Care dintre copiii noștri mai sunt dispuși să alerge, să urce dealul Cozla, să alerge iarăși? Nimeni nu avea nimic de obiectat. Fără crâcneală, pentru că toți ne simțeam bine. Nu mai avem oameni care să facă așa ceva. Profesorul era profesor, trebuia respectat și nimeni nu avea căderi de personalitate. Când eram nesăbuiți, profesorul Lașcu era mai aspru” – Liviu Șulea.
Sau: „Cred că n-a existat pe lume profesor de educație fizică așa de bine pregătit ca Vladimir Lașcu. Și-a dedicat toată viața elevilor. Datorită orelor de educație fizică de atunci, fac înot, joc tenis, golf, fotbal și la 69 de ani am o condiție fizică pe care mulți o invidiază” – Mendel Isac.
„Pedagog, tată, un părinte extraordinar a fost pentru noi toți. Am fost la grupa de atletism și participam la proba de 100 m. Mi-a priit de-a lungul vieții tot ce am învățat de la profesorul Lașcu. Și n-am să uit niciodată orele de educație fizică pe care le făceam pe platoul de pe Cozla. Țin minte și meciurile care erau în spatele restaurantului Americano, la CS Voința” – Ioana Ghionea (Manolică).
* Și în mediul rural au existat dascăli devotați
„Când profesorul Vasile Rășchitoru a venit în comuna Grințieș, numărul celor care practicau sportul în mod frecvent era redus, dacă nu cumva aproape inexistent. După ce a făcut o «inventariere» amănunțită a posibilităților locale, împreună cu reprezentanții consiliului popular comunal, a trecut la treabă: a amenajat câteva terenuri simple, a confecționat majoritatea materialelor de care avea nevoie, a cumpărat echipamentul necesar. Urmarea? Astăzi, toți elevi și o bună parte a tinerilor din sat participă la campionatul asociației sportive; în sezonul de iarnă, orele de educație fizică se desfășoară pe schiuri și săniuțe. Am putea spune deci că, la Grințieș, sporturile de iarnă sunt la ele acasă. Dacă am întocmi un clasament al localităților rurale cu o bogată activitate sportivă de masă, printre fruntași s-ar afla cu siguranță și comuna Grințieș”.
La Borlești, profesorul Aurel Prundu a înnobilat educația fizică. „Prin munca și pasiunea profesorului de educație fizică Aurel Prundu, borleștenii au prins dragoste de mișcare, de câteva sporturi care au început să devină tradiționale aici: trânta, handbalul, fotbalul, atletismul, șahul, tenisul de masă. În sportul de masă, borleștenii sunt prezențe active la toate competițiile desfășurate sub egida Daciadei. Se desfășoară aici, cu regularitate, toamna și primăvara, la Ruseni, Mastacăn, Nechit și Șovoaia, campionatul asociației sportive (organizat de profesorii de educație fizică), la care participă un număr mare de tineri. Borleștiul e, de asemenea, singura comună din județ care participă cu regularitate, cu două echipe, în campionatele zonale de fotbal, toate jocurile desfășurate pe teren propriu, fiind tot atâtea prilejuri pentru organizarea unor frumoase și atractive duminici cultural-sportive”.
La Săbăoani, competițiile sportive atrăgeau la start sute de participanți, asta și datorită pasionaților profesori Alexandru Dămoc, Constantin Enea și Mariana Rîncu. „Sunt organizate aici numeroase competiții pentru toate vârstele: crosul pionierului, crosul tineretului, trecerea normelor Complexului Sportiv pentru Sport și Sănătate, campionatele locale la handbal, fotbal, atletism, tenis de câmp, tenis de masă și altele. Pasionații și susținători sportului își propun să atragă un număr cât mai mare de practicanți ai mișcării în aer liber din școlile și din unitățile economice ale comunei, în paralel cu o muncă susținută de selecție și pregătire a talentelor autentice, care pot duce mai departe (cum e cazul lui Valentin Robu, vicecampion olimpic la caiac), faima Săbăoanilor”. (Ion Drăgoi, Ceahlăul, februarie-martie 1989)
Ce-ar mai fi de zis? Poate doar atât: „Sportul este rugăciunea sufletului!”. Și n-a spus-o un campion al arenelor, ci un campion al picturii, Salvador Dali.
Violeta MOȘU
