Îndrăgita actriță Ileana Stana-Ionescu (81 de ani), a ajuns la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, în 1959, la un an după înființarea secției de profil și a jucat până în 1966, când s-a transferat la Teatrul Național „Ioan Luca Caragiale” din Capitală. A strălucit pe scena pietreană, în rolul Lady Torrance, din „Orfeu în infern” de Tennesse Williams, în regia regretatului Cornel Todea, în 1964. (Violeta MOȘU)
„Teatrul și viața cer pasiune!”
– Să demarăm într-o notă muzicală: spuneți-mi unde, când și cum ați debutat?
– O, într-un loc foarte îndepărtat de Piatra-Neamț: la Reșița! Era acum vreo 12 ani și, contrar temperamentului meu artistic, prima mea apariție pe scenă a fost într-un rol de… ingenuă: Agnes din «Şcoala femeilor» de Moliere.
– E singurul rol care nu vă era destinat «prin definiție»?
– Nu. Îmi amintesc cu plăcere de un travesti într-adevăr formidabil, care, s-a bucurat de mult succes: Făt-Frumos din «Înșir-te, mărgăritare!». Că nu exagerez cu nimic, stau dovadă înseși mărturiile maestrului Victor Eftimiu, autorul piesei.
– În 1959 v-ați făcut debutul la Piatra-Neamț…
– Era la numai un an după înființarea secției de teatru din localitate și, împreună cu Andrei Ionescu, George Motoi, Radu Voicescu, soții Varduca, Alexandru Lazăr, Traian Stănescu, mai apoi Virgil Ogășanu și regretata Eugenia Dragomirescu, am constituit un colectiv artistic omogen, plin de entuziasm și îndrăgostiți până la pasiune de teatru.
– Privind retrospectiv: care credeți că e lucru cel mai bun din desfășurarea activității artistice la Teatrul Tineretului?
– Sunt mai multe; pot însă fi aduse la același numitor și exprimate într-o formulă atotcuprinzătoare: grija pentru actor. De când teatrul din Piatra-Neamț s-a constituit ca instituție de sine-stătătoare, s-a inaugurat colaborarea cu reputați regizori ai teatrelor din capitală (Lucian Giurchescu, Ion Cojar, Andrei Şerban – încă din perioada studenției) și, ceea ce e foarte important, această colaborare nu a fost deloc sporadică. Noi, actorii, munceam foarte mult, dar satisfacțiile artistice erau pe măsura eforturilor. După premierele desfășurate într-un cadru într-adevăr sărbătoresc (sala plină de invitați – oameni de teatru și ziariști) urmau turneele-confruntarea cu un public numeros, variat. Calitatea aceasta a teatrului pietrean e aproape o «rara avis» și, din fericire, se menține ca o tradiție bine înrădăcinată.
– Schimbarea colectivului artistic a însemnat pentru dumneavoastră o experiență nouă?
– La București am avut fericirea să lucrez cu Alexandru Finți, care regizează «Idiotul», spectacol în care mi s-a încredințat dificilul rol al Nastasiei Filippovna. Vorbeam mai înainte de importanța muncii cu un bun regizor: din momentul în care am început să lucrez cu maestrul Finți, am avut impresia că nu mai știu nimic despre teatru, că trebuie să iau totul de la capăt…
– Ce roluri dintre cele jucate ați îndrăgit în mod deosebit?
– Pe toate și la modul cel mai sincer. Dacă totuși trebuie să-mi exprim preferințele, cred că unul e Natalia din piesa lui Maxim Gorki «Vassa Jeleznova», jucată la Reșița și celălalt – Lady Torrance din «Orfeu în infern» de Tennessee Williams, la Piatra-Neamț.
– Ce faceți în timpul liber?
– Citesc și discut cu soțul meu (de obicei în contradictoriu) despre cărți și spectacole.
– Ce v-ați dori încă?
– Să călătoresc cât mai mult și să mai am o înclinație artistică; de exemplu, să scriu…
– Ce nu vă place în viață?
– Inerția și acreala în care se cufundă unii. Părerea mea e că nu poți trăi mocnind: trebuie să arzi!”. (Constantin Bostan, Ceahlăul, duminică, 19 ianuarie 1969)