marți, iulie 16, 2024
AcasăActualitateNicolae Breban a câștigat Premiul Național „Ion Creangă”, Opera Omnia, ediția a...

Nicolae Breban a câștigat Premiul Național „Ion Creangă”, Opera Omnia, ediția a II-a

Romancierul, eseistul și dramaturgul Nicolae Breban (84 de ani) este al doilea câștigător al Premiului Național pentru Proză „Ion Creangă, Opera Omnia”, instituit din anul 2017 de Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț. Ceremonia de premiere a avut loc astăzi, 1 mai, la Muzeul Memorial “Ion Creangă” de la Humulești. Valoarea premiului este de 5.000 de euro.

Opera lui Nicolae Breban nu încape pe un singur raft. Ea numără peste 20.000 de pagini, ceea ce face din domnia sa unul dintre cei mai prolifici scriitori. Academicianul născut la Baia Mare a fost cel mai bun prieten al poetului Nichita Stănescu, de care l-au unit proveniența dintr-o clasă blestemată, dar și idealurile estetice.

Nicolae Breban: „Mulțumesc organizatorilor. Sunt înconjurat de o elită a scriitorilor. Primul meu premiu din tinerețe a fost tot Premiul „Ion Creangă”. Vă mulțumesc că mă primiți în acest paradis al limbii române”.

Daniel Cristea Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România: „Cei care au susținut această manifestare merită toată prețuirea nostră. Este o șansă să fii critic literar într-o literatură care numără asemenea nume”.

Juriul care l-a desemnat câștigător pe academicianul Nicolae Breban a fost format din Nicolae Manolescu, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Cristian Livescu, Gabriel Coșoveanu, George Neagoe, Vasile Spiridon.

Au mai fost nominalizați: Gabriela Adameşteanu, Radu Cosaşu, Dan Stanca, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru, Varujan Vosganian.

 Nicolae Breban: „Mi-am trăit viața ca un padișah. Eu am fost liber sub cel mai crâncen dictator”

– Cum concepeți rolul scriitorului de azi în societate?

– Foarte greu, foarte greu. Parcă am fost aruncați din nou în stalinism.Valoarea literară nu mai există, sub stalinism era valoarea politică. Dar nici măcar politică, era propagandă ordinară. Tinerii de astăzi nu știu să-și administreze bine conceptele de trecut și de viitor. Ei nu știu ce să întreprindă cu trecutul în cultură și nici cu ce se va întâmpla în viitor. E foarte lunecos să te bazezi numai pe prezent.

– Cum apare inspirația în cazul dvs.?

– Nu există inspirație în cazul romanului. Romanul e un drum lung, lung… Trebuie să scrii, să scrii și să aștepți să apară epicul. Termenul misterios e epicul. Epicul este mișcare. Dar cum apare mișcarea în proză? Apare foarte ciudat. Una din marile chei ale prozei este personajul.

– Care sunt crezurile dvs.?

– Crezurile mele se cheamă Friedrich Nietzsche și Feodor Mihailovici Dostoievski, pe care i-am adus în literatura balcano-latină. Ai noștri nu au știut ce să facă nici cu ăștia doi, nici cu mine.

– Ce s-a schimbat în literatură în ultimii ani?

– Nimic. După revoluție, părea că s-a schimbat ceva cu așa-zisul postmodernism. De fapt, timp de 20 de ani, postmoderniștii nu au dat nicio carte de valoare. Nici în poezie, nici în proză. În literatură contează capodopera. Ce scrii n-are pregnanță, n-are relief, n-are existență dacă o perioadă întreagă nu creezi capodopere.

– Cât sacrifică un scriitor de talia dvs. din viața sa personală?

– N-am sacrificat nimic. Mi-am trăit viața ca un padișah. Eu am fost liber sub cel mai crâncen dictator. Dictatura gravă a fost sub stalinism, până în 1964. După aceea, a fost un joc al dictatorului și un joc al nostru care ne prefăceam că ne e teamă de el.

– Cum gândesc tinerii din ziua de astăzi?

– Tinerii sunt foarte entuziasmați că sunt tineri. E frumos, dar nu ajunge, nu este suficient.

– Cât sunt de pregătiți pentru maturitate?

– Nu sunt pregătiți. Când eram tineri, eu și Nichita Stănescu, un cunoscut poet român, eram foarte atenți la idiosincraziile unor bătrâni ciudați. Nichita îmi povestea de Ion Barbu, care a primit vizita unei femei și a ieșit gol în antecameră. Eu, spre exemplu, eram interesat de poetul George Bacovia, care scria versuri „cretine”. Mie mi se părea că e un mare poet și, la primul meu roman, l-am pus ca motto cu următoarele cuvinte: „Privește savant cu inima beată de iubire”. Pe noi nu ne interesa tinerețea, ne interesa nebunia bătrânilor, pentru că printre bătrâni existau unii nebuni foarte interesanți.

– Cât de mult se pierde din bucuriile vieții necitind?

– Mare parte nu pierde nimic dacă nu citește. Eu eram într-o clasă de 40 de inși la liceul din Lugoj și toți jucau fotbal, jucau pocher și eram doar 3-4 care citeam. Dacă-i un procent de unul la sută care citește, ajunge.

– De ce o carte ne face viața mai frumoasă?

– Viața este foarte frumoasă și fără carte. Chestia cu cartea e să ai nevoie de ea. E ca o femeie care ție ți se pare frumoasă și poți să omori pentru ea. Noi omorâm pentru o idee, pentru o carte. Lui Gică de pe stradă i se pare că are de toate, indiferent de cât a citit.

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments