Poliția, locul cel mai frumos din Piatra; în rest, „desgust” total
Sediul Poliției strălucea de curățenie. Dacă însă te îndepărtai vreo 200 de metri de acel loc, începeai să te „desguşti”.
„Pe trotuar vezi înşirate lăzi cu vopsele, saci cu diferite articole, butoaie cu gunoaie şi scrumbii de mirosul cărora începi a strâmba nasul şi a-l astupa cu batista. În strada Cuza-Vodă de ai nevoie să te duci fă-ţi testamentul căci eşti expus a-ţi rupe gâtul de hondrobelele înşirate pe trotuar şi lucrurile atârnate pe suporturi care la cea mai mică adiere de vânt sau atingere îţi vor sparge sigur capul. Pe stradă nici chip de mers, căci automobilele te vor şonţi din cauza vitezei cu care circulă. Pe străzile Carol, Mărăţei şi Cuza-Vodă, pe unde trec aproape zilnic, văd murdării asvârlite în stradă, iar gunoaele făcute de cărăuşi, înaintea prăvăliilor, nu sunt curăţate. Îmi permit a observa în interesul salubrităţii publice că primăria ar trebui să interzică: staţionarea carelor pe malul Cuejdiului; toţi cărăuşii cari vor să staţioneze în oraş să stea în obor; să nu se mai asvârlă murdării pe malurile şi în apa Cuejdiului, ci afară din oraş. Aceste necurăţenii infectează aerul şi periclitează sănătatea locuitorilor din acele părţi, care au şi ei drept să respire un aer curat. Dacă s-ar pune unul sau doi sergenţi de stradă, care să stea în permanenţă pe malul Cuejdiului şi să oprească lumea de a arunca murdării în pârău, ar dispărea spectacolul desgustător ce se oferă ochilor celor cari trec pe la Podul lui Sculi.
Voim ca Piatra-Neamt să fie o staţiune climaterică. Și in timpul verii să vină lumea din alte părţi în acest oraş. Trebue ca oraşul să fie de o curăţenie exemplară. Lumea nu vine la Piatra-Neamț ca să admire cutare sau cutare edificiu, ci ca să respire un aer curat. Trebuie să se ia cele mai severe măsuri pentru ca oraşul să fie curat. Oricare ar fi partidul politic la putere, cei care sunt în fruntea administraţiei comunale, sunt rugaţi să nu sacrifice igiena publică, pentru consideraţii de ordin electoral. Să punem odată capăt demagogiei destrăbălate care a stricat bunele moravuri”. (ing. Daniel Clain, Avântul, 15 octombrie 1928)
Un varieteu cu scenă pentru exhibiţiuni obscene
În anii ’30, chiar în centrul orașului Piatra-Neamț, și-a desfășurat activitatea un bordel în toată regula. Amatorii de „refugii paradisiace de tavernă, cu dragoste abreviată şi sintetică” îi ziceau varieteu. Prostituția a funcționat în România, între anii 1862-1930, pe sistemul caselor de toleranță colective. Matroanele înregistrau fetele la Poliţie şi la Serviciul Sanitar de unde primeau „o condicuţă de sănătate şi permis de muncă”. În 1936, prostituţia a fost scoasă în afara legii, dar casele de toleranţă şi-au continuat activitatea în anii următori.
„În centru de tot, sub temelia bisericii lui Ştefan cel Mare, lângă scările Liceului de Băeți („Petru Rareș” – n.a) şi între şcoala profesională, comercială şi liceul de fete, a răsărit într-o zi, ca din piatră seacă, dintr-o modestă dar dubioasă bodegă, un bordel. Cu muzică stridentă şi frenetică, ce sună lugubru prin noapte, până în orele târzii ale dimineţii; cu scenă pentru exhibiţiuni obscene, preludiile voluptăţilor clandestine şi scabroase; cu „fete“ ce cumpără bani cu marfa spasmului simulat; cu separeuri, abatoare ale iubirii industralizate, unde stagiul normal şi obligatoriu nu a trecut niciodată de o jumătate de cias… Da, da, domnilor cititori, e absolut autentic ceea ce vă spun! Nu ați văzut şi dvs., în serile când vă întoarceţi acasă, mai târziu, din ocupaţiile dvs., o îmbulzeală de gură-cască, mereu aceiaşi, împiedecând circulaţia în fața cofetăriei Pekarek ? Nu se poate să nu fi văzut! Sunt curioşii, pierde-vară, secăturile şi puşlamalele târgului. Vin acolo în fiecare seară şi stau ciasuri întregi de ascultă răgetul sughiţat al „artistelor“ şi porcăriile şi schimonositurile epileptice ale „charlestoniştilor“. Sunt caracudele certate cu morala, cu ruşinea şi cu omenia. Asta în stradă. Înăuntru, însă, e altceva. Sunt clienţii nopţilor pierdute în desfrâu şi în beţie, sunt distrugătorii cuibului familiar şi detracaţii societăţii şi sunt imbecilii şi păcătoşii adepţi ai gimnasticii uitării şi depersonalizării idioate. Şi, în definitiv, nu ne-ar interesa viața ticăloasă a acestor scursuri a societăţii noastre pietrene. Treaba lor ce fac. Să le rămâie de cap şi de ciolane”. (Dan Costea, Avântul, 6 iunie 1930)
Semnatarul articolului era îngrijorat, în principal, din cauza influenţei nefaste pe care acel loc o avea asupra tineretului şcolar care trecea de câteva ori pe zi „pe dinaintea porţilor verzi, larg deschise totdeauna”. Revolta jurnalistului mai viza obrăznicia patronilor de a necinsti „aşa de murdar” vechea Curte Domnească a Sfintei Biserici construite de Ștefan cel Mare.
„Sărmană catedrală, rele zile ai mai ajuns: la temelia ta se oploşesc cocote de şantan, iar în spatele tău, sus, se înalță, impertinent, cuibul de viespi al adventiştilor; curioasă coincidență! (adventiştii locali „căpătaseră dela centru şi autoritatea comunală” îngăduinţa să-şi ridice un templu drept în fața Catedralei „Sf. loan” – n.a.). De asemenea, ne cuprinde revolta pentru obrăznicia patronilor de a-şi exercita o asemenea îndeletnicire în raza celor mai selecte şcoli ale oraşului, de la al căror etaj elevii pot privi, involuntar chiar, drept în curtea plină cu lăturile lighenelor deşertate în timpul nopţii”.
Ziaristul mai simțea revoltă şi îngrijorare și pentru soarta şi sufletul bieţilor ţărani, „cari vin la oraş, cu banul muncit din greu şi în sudoarea frunţii, la pădure ori la câmp sub arşiţa soarelui; ei vin după târgueli… şi dacă se întâmplă că înnoptează în oraş, sunt atraşi de avalanşele de lovituri melodioase ale ţambalului şi de sughiţurile de gâtlej uscat ale „artistelor“ cu vocaţii vaginale în terasa ori în taverna ilustrului aşezământ pe care îl tolerează, cu toată absența lor, autoritățile locale. Şi, odată intrat aici, între femeie, vin şi cântec, şi între tejgheaua terasei și patul separeului, bietul ţăran român îşi pierde şi mintea şi punga. Jaful se săvârşeşte mai simplu decât în codru. Autorităţile au cuvântul!” (Dan Costea, Avântul, 6 iunie 1930)
Curățarea latrinelor și haznalelor
Primăria anunța că, la 14 iulie 1928, ora 11 a. m., se va ţine o licitaţie în camera instituției, „pentru antrepriza curăţirei latrinelor şi haznalelor dela proprietăţile publice şi particulare din acest oraş pe timp de 3 ani începător de la 15 iulie 1928”. În aceeași zi, urma o altă licitație pentru aprovizionarea „cantităţei de 100 movili prundiş neciuruit de Bistriţa pe strada din anexa Sarata spre Cărbunoasa. Lucrarea după deviz se urcă la suma de lei 30.000”.
Dezbateri încinse în Consiliul Comunal al Pietrei
Ultimele dezbateri ale Consiliului Comunal din Piatra-Neamț se terminaseră într-o atmosferă încărcată. Și asta din cauza prevederilor contractului cu firma Siemens& Schuckert pentru instalarea electricităţii. Reprezentanţii firmei au cerut cu insistenţă să li se plătească un acont de şase milioane lei, în cursul anului 1928, adică până la 31 decembrie. Această cerere a lor a fost susţinută şi de N. Lazaridi, consilierul juridic al primarului, demonstrând că această pretenţie este conform caietului de sarcini şi ofertei. Alţi consilieri, în frunte cu domnul Gh. V. Măcărescu, au susţinut că dorința firmei este contrară caietului de sarcini şi ofertei, și anume că acontul de şase milioane lei trebuie să se plătească în termen de un an de la încheierea contractului.
„O soluţie intermediară s-a dat de către domnul V. Soroceanu susţinută şi de domnul N. Guranda. Felul cum domnul Gh. V. Măcărescu a pus chestiunea a enervat atât pe domnul N. Lazaridi, cât şi pe domnul P. Criveţ. S-a produs un schimb de vorbe puţin măgulitoare, al căror efect va avea şi consecinţe politice. În cele din urmă, reprezentanţii firmei au acceptat să li se plătească avansul în două rate, până la 15 martie 1929”.
Şedinţa următoare promitea a fi la fel de agitată și, într-adevăr, au survenit noi „greutăți”. „Reprezentanţii firmei pretind să se prevadă în contract clauza că plata diferenţei de valută, ce ar exista în anul 1930, să fie în favoarea firmei. Deşi această clauză este subînţeleasă şi nu ar mai fi nevoie de vreo specificare, totuşi firma vrea să fie prevăzută în contract pentru a nu se mai da naştere la discuţiuni şi interpretări. Pentru inserarea acestei clauze, urmează să fie convocat consiliul comunal, apoi aprobată de delegaţia permanentă a judeţului şi apoi de către consiliul de miniştri. Aceasta înseamnă o mare întârziere în încheierea contractului. E vorba ca Primăria să nu ţină în seamă aceste pretenţii, să someze firma să se prezinte pentru semnare, şi, în caz contrar, să facă lucrările în regie, în contul firmei”.
Sursa: Ziarul Avântul
Violeta MOȘU; Foto: Historia
