Teatrul Tineretului – Coregrafa Ioana Marchidan: „Mă gândesc încontinuu ce să fac pentru ca dansul să capete vizibilitatea pe care o merită”

Recent, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, coregrafa, dansatoarea și actrița Ioana Marchidan a susținut un atelier de mișcare scenică la care au participat 16 actori. Intitulat „Exerciții de încredere”, proiectul s-a finalizat cu o lecție deschisă de dans contemporan. Dansul este azi o artă de sine stătătoare, cu creații originale, cu roluri conflictuale, dramatice. Se studiază permanent, prin foarte multă muncă și cu mari sacrificii personale.

Miriam Răducanu, renumita dansatoare și coregrafă spunea că nu există pentru un actor greșeală mai gravă decât aceea de a separa pregătirea sa artistică generală de cea fizică. Cum ați conlucrat cu actorii Teatrului Tineretului?

– Un actor lucrează cu trei „unelte”: imaginația, vocea și corpul. Majoritatea actorilor, în general, se focusează pe imaginație. Dar în teatru, pe scenă, ai nevoie și de prezența fizică. Adeseori aceasta e neglijată când vine vorba de training, pregătire. M-a surprins plăcut când am auzit că actorii de la Piatra-Neamț au cerut ei personal să facă pregătire în zona de mișcare. Știu ei ce știu. Un mare respect am pentru directorul teatrului, Geanina Cărbunariu, care a făcut posibil să se întâmple aceste „Exerciții de încredere”. Ar fi bună în politică pentru că ar lupta pentru dezvoltarea unei țări și nu pentru un interes personal. Ea a a adus un coregraf ca să dezvolte trupa în toate direcțiile. E minunat. Este unica inițiativa din peisajul teatral românesc. Cu actorii am lucrat așa cum cred eu că înseamnă să lucrezi. Erau atenți, încercau să-și depășească limitele corporale și să încerce over and over again până își însușeau mișcarea și cel mai fain a fost că se încurajau unii pe alții. Cu ei mă simt ca acasă. Aceasta este o trupă adevărată.

– De ce le-ați intitulat „Exerciții de încredere”?

 – Pentru că principiul pe care se bazează lucrul în parteneriat este încrederea. Acest principiu funcționează nu numai în dans. E general valabil.

– Ce model de coregraf, dansator aveți?

– Nu știu dacă am un model anume. Urmăresc și mă inspir, în sensul de cum au ajuns oamenii ăia să fie „mari”, de la foarte mulți coregrafi, performeri, mă uit la interviuri. Este vorba despre modul lor de a vedea lucrurile, forța de a schimba ceva, de a reforma. Admir oamenii care au lăsat ceva în urmă și care au schimbat mentalități prin arta lor.

 – Când poate deveni mișcarea poezie? Când poate deveni dansul idee?

– Nu sunt o persoană foarte poetică și nu știu cum să vă răspund, mai ales la prima întrebare. Eu aș spune că mișcarea, respectiv dansul reprezintă o artă de sine stătătore. Nu aș spune că mișcarea, dansul devin poezie. Dansul este dans. Și da, dansul poate deveni idee mai ales atunci când are ceva de spus. Sunt puține spectacole de dans care aduc în prim plan probleme sociale, discriminare de gen, violență și probleme cu care ne confruntăm direct. Chiar cred că putem schimba ceva. La scara mică, dar se pot schimba chiar și prin dans.

– Frumoșii ani ai începutului cum vi-i amintiți?

– Anii începutului sunt departe dar, în corpul meu, a rămas tot ce am învățat. În memoria corporală, mai bine zis. Mă bucur că am terminat un liceu de specialitate, chiar dacă a fost unul dur și cu lipsuri. Poate un pic schimbarea sistemului de învățare și relaționarea profesor-elev ar mai îmbunătăți școala de dans românească. Sunt amintiri amestecate. În primul rând, în momentul în care am intrat la coregrafie, a dispărut și copilăria mea. Este o școala vocațională și tot timpul trebuie să înveți, să repeți, să asimilezi, să progresezi.

– Ce face Ioana Marchidan când nu dansează?

Când nu dansez, tot de dans mă ocup. Mă gândesc încontinuu ce să fac ca dansul să capete vizibilitatea pe care o merită. Să formăm un public nou. Să dezvoltăm acest sector care este foarte precar. Spații sunt extrem de puține, artiștii nu au unde să se ducă, să se antreneze, să se desfășoare și aleg alternative nu prea fericite. Împreună cu coregraful Arcadie Rusu și artistul vizual Hermina Stănciulescu ne ocupăm de un spațiu independent de dans care se numește Linotip Centru Independent Coregrafic. Acest spațiu ne ocupă tot timpul și este minunat că putem să punem și noi umărul la dezvoltarea dansului contemporan în România.

Violeta MOȘU