Profesorul Radu Neagu Toma era tobă de carte, un enciclopedist. Vorbea cu aplomb, avea arta oratoriei în sânge. Amabil, generos, înzestrat cu o putere uriașă de muncă, de-o aleasă ținută etică și profesională, și-a dedicat toată viața fotbalului pietrean. Cine l-a cunoscut știe că n-a iubit numai „sportul rege”, ci și celelalte discipline sportive, cu aceeași pasiune. Constănțean de origine, profesorul Radu Toma a ajuns pe meleagurile nemțene în 1959, când a venit să joace la echipa Hidro Bicaz, adus de fratele său, ziaristul Horia Toma. Peste doi ani, a fost legitimat la nou promovata în divizia B, Ceahlăul.
Gazetarul Radu Irimescu scria, în Ceahlăul, din 8 februarie 1999:
«Radu Toma este legat, trup și suflet, de fotbalul pietrean, pe care l-a slujit cu devotament încă de pe vremea când era vârful de lance al Ceahlăului anilor ’60. Microbiștii mai vechi își amintesc, desigur, de antologicul gol (șut-bombă de la aproape 30 de metri!) pe care „Tomiță” l-a marcat vestitului portar Opanschi, de la Poiana Câmpina, lideră a diviziei B pe atunci, în meciul disputat pe Borzoghean în toamna anului 1961, anul marii promovări a Ceahlăului în eșalonul secund».
Un alt ziarist consacrat, Alexandru Iacob, afirma că «Tomiță are un neastâmpăr, precum talazurile mării, dar nu pentru aceasta, ci pentru o pasiune statornică numită fotbalul nemțean. Întru această pasiune a trudit, ca jucător, pe dreptunghiul verde, pe băncile școlii și în amfiteatrul institutului de sport, ajungând profesor cu gradul I cu specialitatea fotbal. Întru această pasiune a ajuns după purtătorii tricolorului, la Atena, Berlin, Munchen, Moscova sau Praga, dar și în „cușca sufleorului” din vârful tribunei stadionului Ceahlăul. Duminica, când FC Ceahlăul joacă acasă, profesorul se află și el în alertă… Cum poate să stea un fost fotbalist al Ceahlăului cu mâinile încrucișate când „băietii” luptă în teren din greu? Și Tomiță se află acolo, sus, anunțând echipele, dând informații peste informații, suferind sau bucurându-se, după cum merge jocul. Uneori, spune chiar mai multe decât trebuie! Zbârnâie telefonul: „Alo, profesore, enervezi, domnule, publicul!”… Dar, la sfârșit, toți îl iartă, nu pentru că-i „băiat bun”, ci pentru că el a organizat un sistem, cine știe cum, draconic, informațional, de se mira și cineva venit de la federație – „Cum, voi, de „B”, sunteți în legatură cu toate stadioanele țării?”. Și cei mai pasionați așteaptă după terminarea meciului ca profesorul să le spună toate rezultatele»… (Ceahlăul, 25 decembrie 1982)
CSȘF Olimpia a fost viața lui Radu Toma
Profesional, cea mai mare realizare a sa a fost coordonarea, timp de 20 de ani, până la pensionare, într-un mod desăvârșit, cum poate n-a mai existat unul similar în țară, a CSȘF nr. 2 Olimpia, club de copii și juniori înființat la 1 septembrie 1979. «În perioada directoratului lui Radu Toma, peste 100 de fotbaliști au fost promovați în diviziile A, B, și C, în loturile naționale A și B, tineret, UEFA. Promovarea și menținerea FC Ceahlăul în divizia A a fost posibilă datorită nucleului de jucători localnici, crescuți și promovați de la CSȘF Olimpia: Axinia I și II, Enache, Marc, Ionescu, Solomon, Ivanov, Șoimaru, Atomulesei, Iencsi, Avădanei, Forminte, Nohai, Costel Ilie, Botez, Tiberiu Șerban și alții». (Cristian Livescu, „Dicționarul performanțelor sportive din județul Neamț”).
Racordarea clubului și implicit a stadionului la rețeaua termică a municipiului s-a realizat trei ani mai târziu, în 1982, pe 21 decembrie, când profesorul Radu Toma exulta în biroul său de sub stadion: «Cei aproximativ 500 de sportivi (așa le zice el piticilor care muncesc la 21 de grupe la CSSF Olimpia) vor avea apă caldă, căldură și dușuri. Astăzi, stadionul a fost racordat la rețeaua termică a muncipiului! Și vor mai avea, în curând, 10 vestiare, băi, dușuri, cabinet medical, club, sală de servit masa, bucătărie, dormitoare, magazii, garaj”… Dar, pentru acest „vom avea”, numai el știe cât și pe la câte uși a umblat, fiindcă, vorba lui, „nimic nu pică din cer”, nici măcar această jucărie a secolului 20 pe care profesorul o ține în mână și după care aleargă 500 de copii din Piatra-Neamț. Visul lui de „tată” a 500 de copii e de a vedea cu ochii cum, dintre aceștia, se vor ridica acei tineri care vor aduce fotbalul pietrean în Divizia A! Ce lucru poate fi mai frumos!» (Alexandru Iacob, Ceahlăul, 25 decembrie 1982).
Și, într-adevăr, acești tineri au dus Ceahlăul în prima divizie a țării, în 1993. Ceahlăul a jucat 11 ani neîntrerupți în elita fotbalistică, mai exact până pe 3 iunie 2004, timp în care a avut evoluții de neuitat și în Cupa UEFA Intertoto.
Pleda pentru antrenorii localnici și practica zilnic jogging-ul
De-a lungul vieții, profesorul Radu Toma a îndeplinit numeroase funcții, una dintre acestea fiind și cea de președinte al Colegiului Județean al antrenorilor de fotbal. Din această postură, care viza pregătirea și evoluția viitorilor tehnicieni, Radu Toma pleda cu tărie pentru instalarea la cârma echipelor nemțene a antrenorilor localnici. «Sportul din județul nostru a obținut cele mai bune rezultate numai cu antrenori localnici, la toate sporturile. Avem antrenori valoroși, talentați și în județul nostru. Nu neg că au lucrat bine și cu antrenori din alte părți, dar ceva deosebit în urma lor n-au lăsat. De regulă, vin și zic: „am venit să ridic fotbalul la voi”, dar stau un sezon și pleacă, iar cât de sus îl lasă se vede», spunea, în anul revoluției, Radu Toma. (Ion Drăgoi, Ceahlăul, 18 februarie 1989)
O altă pasiune a profesorului Toma era jogging-ul, practicat zilnic, pe distanțe apreciabile. «Am căutat o formă compensatorie de mișcare, după ce m-am lăsat de sportul de performanță. De 5 ani, țin o evidență, fiindcă am simțit că mă stimulează și astfel, din an în an, am mărit tempoul, în ciuda faptului că mă apropii de 50 de ani. La început, alergam 500-800 km pe an, acum am ajuns la 1.200 km pe an obligatorii, planificați între 3 ianuarie și 31 decembrie. Aceasta înseamnă alergări zilnice pe teren plat, dar mai ales pe teren variat, la care adaug 28-30.000 genuflexiuni, 40-50 km înot, 350-400 reprize de gimnastică, 100 de urcări pe munte, băi de abur cel puțin o dată pe săptămână, dușuri scoțiene, băi în lac, alergări desculț prin iarbă, prin apă rece sau zăpadă». (Alexandru Iacob, Ceahlăul, 5 aprilie 1986)
Profesorul Radu Toma ne-a părăsit pe 26 martie 2011, la 73 de ani, după o lungă și grea suferință. De fiecare dată când merg la stadion, parcă-l văd în mijlocul sportivilor sau alergând pe teren. Mi se pare oare? Nu cred. E acolo, prezent în fiecare dintre foștii săi elevi sau colegi de la CSȘF Olimpia: Constantin Pancu, Gheorghe Bulacu, Florin Axinia, Tudor Șoimaru, Mihai Ionescu, Adrian Solomon, Lidi și Gelu Chertic, Gabriel Rădulescu…
Leon Ivanov, fost căpitan Ceahlăul: «Radu Toma a fost un om și un pedagog desăvârșit. Fotbalul, clubul Olimpia și echipa Ceahlăul au fost viața lui. Era cinstit, corect, serios. Și pe noi ne învăța să fim la fel. S-a zbătut mult pentru clubul Olimpia. De-a lungul directoratului lui, o mulțime de jucători au ajuns fotbaliști importanți. Să nu uităm că echipa Ceahlăul a promovat și s-a menținut atâția ani în prima ligă datorită jucătorilor localnici formați la Olimpia. Eu l-am respectat foarte mult. Mi-a fost un bun antrenor, un bun sfătuitor. Ținea mult la noi. S-a bucurat foarte tare când am plecat la Bacău, în prima divizie. Am avut oferte și de la Iași, am discutat cu oficialii clubului din Dealul Copoului chiar în biroul său, însă propunerea venită de la Bacău a fost mai bună».
Ovidiu Marc, fost căpitan Ceahlăul: «Pentru mine, a fost un om dăruit fotbalului și clubului Olimpia, de fapt, a fost singurul om gospodar. A înnobilat clubul Olimpia. L-a făcut cineva în țară. Ceea ce a realizat Radu Toma atunci, cu CSȘF Olimpia, a făcut Hagi acum, cu Viitorul Constanța. Profesorul Radu Toma a fost un vizionar. Așa l-am perceput eu. Am venit la Olimpia în clasa a 5-a și țin minte că ne-a însoțit la un turneu la Brașov, unde ne-am clasat pe locul al 4-lea în țară, și ne-a recompensat cu o sumă de bani. Avea grijă mare de noi, erau condiții bune la Olimpia, vestiarele erau curate, clubul a prosperat sub directoratul său. Persoana lui impunea respect. Și-mi mai amintesc un lucru foarte important: la finalul unui meci de liga I, mi-a spus că am fost 11 jucători de la Olimpia pe teren care am încheiat acea partidă și că a trăit un sentiment de mândrie».
Violeta MOȘU
