În anul 1968, odată cu înființarea Consiliului Județean pentru Educație Fizică și Sport Neamț, s-a întocmit pentru prima dată o ierarhie a celor mai buni sportivi din județ. La început, topul a cuprins 5 sportivi, iar în anii următori 10 performeri. Banii pentru premiile acordate „cremei” sportului nemțean, au venit, în principal, de la forurile locale și județene, dar și de la o serie de firme importante din județ. Ședința de constituire a forului sportiv, pe scurt CJEFS, a avut loc sâmbătă, 24 februarie 1968, în prezența „tovarășilor” Nicolae Acrîșmăriței, șef secție la Comitetul Județean Neamț al PCR și Gavril Barany, șef adjunct al secției de organizare și control a Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport. S-au ales în noul organ de conducere 30 de membrii, sportivi, profesori și antrenori. Iată-i pe cei desemnați să aibă grijă de destinele sportului nemțean: Costică Rusu (președinte); Radu Toma (vicepreședinte); Nicolae Arhire, Constantin Săvinescu, Chiril Cricopol, Ion Balcâza, Constantin Dascălu, Eugen Ghiurea și Vitalie Dumitriu (membri). Președinți ai comisiilor județene pe ramuri de sport au fost aleși: Nicolae Arhire – atletism, Nicolae Teodorescu – volei, Constantin Săvinescu – baschet, Constantin Grigoriu – fotbal, Eugen Ghiurea – gimnastică, Chiril Cricopol – handbal, Eugen Cocuț – oină, Eugen Himeș – popice, Dumitru Terbescu – schi, patinaj, Aurel Florescu – șah, Gheorghe Bucșă – tenis de masă, Corneliu Nemțeanu – turism.
1968 – 3250 de sportivi legitimați în județ
În 1968, potrivit noului președinte Costică Rusu, erau angrenați în sportul de masă, mii și mii de tineri și tinere din mediul urban și rural. Nu exista localitate în care să nu se practice diferite discipline sportive. În privința sportului de performanță județul nostru avea 179 de asociații sportive, un club teritorial „Ceahlăul “, o Școală Sportivă la Piatra Neamț și o puternică secție de atletism la Roman. Asociațiile sportive, în care activau 3250 de sportivi legitimați, cuprindeau 311 secții pe ramură de sport afiliate la federațiile de specialitate. Se dispunea de 5 terenuri de fotbal cu pistă de atletism și 6 fără, 2 terenuri de baschet, 6 terenuri de handbal cu zgură și 3 bazine de înot. Exista de asemenea, o sală de sport pentru competiții la Piatra Neamț (sala Ceahlăul inaugurată chiar în 1968), 6 săli de sport pentru gimnastică și una pentru lupte, 5 popicării acoperite. Pe noul președinte Costică Rusu îl nemulțumea faptul că, activitatea sportivă în școli era „șubrezită” de numărul insuficient de profesori: 74 de cadre, din care numai 22 cu ICF-ul absolvit.
Schimbări de ierarhii și noi intrări
Revenind la introducerea ierarhizării sportivilor din județ, trebuie spus că, aceste clasamente, au fost dominate până în anul 1976 de atleții romașcani ai remarcabilului antrenor Olimpiu Constantinescu-Nehoi: Mariana Filip Suman, Eleonora Monoranu ori Viorica Neagu. Din 1976, timp de doi ani, a fost rândul canotajului pietrean să dețină supremația, Felicia Afrăsiloaie (1976 și 1977) și Elena Giurcă (1976) fiind „stăpânele” ierarhiilor. Atleta Elena Tărâță a ocupat primul loc în 1978. A „recidivat” în 1980. Cu un an înainte, canotoarele Lenuța Sansu Dabija și Elena Iacob au fost desemnate cele mai bune sportive ale județului, la fel ca și colegele lor, Lăcrămioara Teleucă (1981), Doina Ciucanu (1985,1986), Valentina Vârlan (1987,1988). Luptătorul Mihai Cișmaș s-a distins în 1982 și 1984, iar regretatul boxer Vasile Ciobanu a fost cel mai bun în 1983. Pentru că în 1989 nu s-a mai stabilit niciun clasament, primul sportiv al județului Neamț, după revoluție, a fost atletul Robert Osz. În 1991, l-a „imitat” fotbalistul Costel Solomon. În 1992, a fost rândul alpinistului Constantin Lăcătușu să urce pe cea mai înaltă treaptă, după care din 1993, canotajul a deținut întâietatea, „regine” devenind Elena Gavrilescu (1993, 1994,1995, 2001), Elena Oroșanu și Mihaela Năstase (1996), Mihaela Mihai (1997), Daniela Ţupu (1998), Alina Tăbăcaru (1999, 2000). Din 2002, topul a fost dominat de atletele Alina Militaru, Bianca și Roxana Perie și canotoarele Elena Gavrilescu, Dorina Otea, Antonia Cerbu și Dorina Sticea. (Violeta MOȘU)
Primii 5 sportivi ai anului 1968
- Mariana Filip (CA Roman) – maestră emerită a sportului, campioană balcanică de junioare la cros pe echipe, recordmană republicană la 500 m junioare, campioană a României la 400 m și 800 m junioare;
- Rodica Ţarălungă (CA Roman) – cu performanțe foarte bune la probele de 100 m, 200 m și pentatlon;
- Adriana Albiș – componentă a echipei de volei Ceahlăul Piatra Neamț – divizia A;
- Eugen Cocuț – căpitanul echipei de oină Biruința Gherăiești, vicecampioană republicană, unul dintre cei mai buni jucători de oină din țară;
- Marcel Pătrașcu – fotbalist la echipa divizionară B Ceahlăul, care a dovedit în actualul campionat forma cea mai constantă.
Primii 10 sportivi ai anului 1983
- Vasile Ciobanu (CS Ceahlăul) – boxer, categoria 48 kg, campion național, campion al Jocurilor Balcanice;
- Mihai Cișmaș (CS Ceahlăul) – luptător, categoria 52 kg, campion național, component al lotului olimpic al României;
- Iulia Ionescu (CSȘ nr. 1 Piatra Neamț) – atletă, campionă națională, medaliată la Jocurile Balcanice;
- Luminița Romaniuc (CA Roman) – atletă, campioană națională, medaliată la Jocurile Balcanice;
- Valentina Vârlan (CS Ceahlăul) – canotoare, componentă a lotului olimpic de perspectivă al României;
- Florin Florea (CS Ceahlăul) – atlet, campion național, medaliat la Jocurile Balcanice;
- Dan Gavril (Relonul Săvinești) – voleibalist și antrenor al divizionarei B;
- Vasile Berceanu (FC Ceahlăul) – fotbalist, component al divizionarei B;
- Ion Popa (CS Ceahlăul) – luptător, categoria 57 kg, campion național și Mihaela Marian (CSȘ nr. 1 Piatra Neamț) – voleibalistă, campioană națională cu echipa de club;
- Mihai Zaharia (Relonul Săvinești) – handbalist, component al divizionarei A și Mihai Isciuc (Metalul IMR) – jucător de popice, component al divizionarei A.
Primii 10 sportivi ai anului 1991
- Costel Solomon (FC Ceahlăul) – fotbal;
- Luminița Huțupan (Relonul Săvinești) – handbal;
- Costel Foca (Voința Piatra Neamț) – ciclism;
- Leonte Grădinaru (Voința Târgu Neamț) – hipism;
- Carmen Cuejdeanu (Petrodava) – volei;
- Clement Hagimă (CSȘ nr. 1 Piatra Neamț) – atletism;
- Petronela Lupu, Elena Vacariu (CS Ceahlăul) – canotaj;
- Mihaela Mihai (CA Roman) – atletă;
- Iuliana Cozma (Cetatea Târgu Neamț) – handbal;
- Ionel Căescu (Relonul Săvinești) – handbal.