La 1 septembrie 2007 s-au împlinit 50 de ani de când a fost înfiinţat oficial Muzeul de Istorie Roman.
Un muzeu al cărui început a fost timid, iniţial patrimoniul său fiind compus doar din cele 8 piese din depozitul de bronzuri de la Doljeşti, dar care mai apoi, în decursul timpului, a căpătat consistenţă, ajungând să numere în momentul de faţă peste 150.000 de piese în colecţiile sale, reprezentând toate epocile istorice.
Preocupări pentru acest domeniu existaseră şi anterior, în prima jumătate a secolului XX.
Astfel, în perioada interbelică, când la Liceul Roman-Vodă era profesor de istorie mai puţin cunoscutul arheolog Constantin Dascălu (cel care a participat alături de Ion Andrieşescu, ca reprezentant al statului român, la săpăturile efectuate între anii 1909-1910 în staţiunea de la Cucuteni condusă de către renumiţii arheologi germani Hubert Schmidt şi Gerhardt Bersu), este pomenită existenţa, în incinta acestei instituţii şcolare, printre altele, a unei colecţii a muzeului de istorie şi geografie (Gr. N. Steţcu, Gh. A.M. Ciobanu, Pagini din istoria Liceului „Roman-Vodă”. 1872-1972, Roman, 1972, p.108).
Ideea înfiinţării unui muzeu de istorie la Roman s-a păstrat ulterior, însă nu s-a materializat. Obiecte arheologice au mai fost colectate însă ele s-au risipit.
Această stare de fapt a durat până în anul 1957, când două evenimente, aparent fără legătură, au contribuit la înfiinţarea oficială a unei astfel de instituţii:
*descoperirea depozitului de bronzuri amintit anterior,
*prezenţa la Roman a prof. Iulian Antonescu, directorul Muzeului Regional Bacău, acad. Mircea Petrescu-Dîmboviţa, alături de Ionel Teştiban, profesor la Liceul Roman-Vodă, unul dintre cei mai înfocaţi susţinători a ideii de muzeu (V. Ursachi, Muzeul de Istorie din Roman. 50 de ani, Roman, 2007, p. 13).
De altfel ultimii doi au şi publicat ulterior cele 8 piese din bronz (V. Ursachi, Muzeul de Istorie din Roman. 50 de ani, Roman, 2007, p. 14).
Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Bacău din 9 septembrie 1957, de înfiinţare a unui muzeu de istorie la Roman trebuia pusă în practică iar începuturile au fost dificile, pendulând între numeroase şi diferite probleme ridicate de o astfel de iniţiativă:
- găsirea unui spaţiu,
- dotarea cu mobilier specific,
- procurarea de resurse financiare necesare activităţii de cercetare,
- colectarea pe diferite căi a materialului necesar organizării unei expoziţii de bază şi a unui patrimoniu reprezentativ.
Astăzi, instituţia este bine ancorată în peisajul muzeistic naţional, cu un patrimoniu bogat şi diversificat, funcţionând în două clădiri – monumente de arhitectură, una găzduind expoziţia de bază, cealaltă depozitele şi spaţiile destinate activităţii specifice de cercetare și conservare.
Corpul principal al Muzeului de Istorie din Roman se află într-o clădire-monument (Palatul Nevruzzi), remarcabilă datorită arhitecturii sale interioare şi exterioare (îmbinarea elementelor specifice stilului baroc, observată îndeosebi la cele două faţade principale, înzestrate cu balcoane şi frontoane), prin pictura şi decoraţia murală a plafonului, realizate de Ludwig Branner (1884).
Structural, clădirea cuprinde 15 săli, dintre care opt se găsesc la parter, iar şapte la etaj.
Parterul este „dedicat” în totalitate arheologiei:
*epoca preistorică (paleolitic – bronz, în primele trei săli),
*epoca geto-dacică (secolele IV î.Hr – I d.Hr, în sălile 4-7),
*perioada dacilor liberi (secolele II – III d.Hr, în sala 7),
*etapa specifică culturii Sântana de Mureş (sf. sec. III – mijl. sec. V d.Hr, în sala 8),
*perioada de formare a poporului român (secolele VI – IX d.Hr, tot în sala 8).
O scară interioară permite accesul publicului de la parter spre etaj, acesta din urmă având o sală (9) rezervată Sitului arheologic de la Brad – un proiect expoziţional de excepţie.
Restul sălilor concentrează în vitrine diverse obiecte din:
*istoria evului mediu, (sec. XIV – XVIII, în sălile 10-12),
*epoca modernă (sec. XIX – primul sfert al sec. XX, în sălile 13-15).
Remarcabile sunt obiectele descoperite local, cu prilejul cercetării arheologice a Cetăţii Muşatine şi a Noii Cetăţi a Romanului (sec. XIV-XV), precum şi cele care provin din săpăturile sistematice ale cimitirului medieval de la Săbăoani-Neamţ (sec. XVI-XVII).
Informațiile din acest articol au fost preluate de pe pagina oficială a
Muzeului de Istorie Roman:
