Vasluian la origini, criticul de teatru Valentin Silvestru a participat în anul 1985, la Piatra-Neamț, la „Gala spectacolelor de teatru pentru tineret” (n.a – Festivalul de teatru) despre care a spus că „este o împrejurare benefică, cu atât mai mult cu cât se desfășoară aici, sub streașina singurului teatru pentru tineret din țară și pe trunchiul unei tradiții, cea mai veche și mai solidă în materie”. Valentin Silvestru și-a consacrat viața teatrului, filmului și radioului, însă dintre toate „teatrul a fost marea sa dragoste”, după cum declara criticul literar Ștefan Cazimir, absolvent al Liceului Petru Rareș. (Violeta MOȘU)
„- Care este meritul „Galei spectacolelor de teatru pentru tineret” de la Piatra-Neamț în contextul vieții noastre teatrale?
– Orice manifestare de cultură care favorizează un schimb de experiența și de idei între oameni de profesie, între ei și marele public, este nu numai oportună, ci și necesară. Gala de la Piatra-Neamț este o asemenea împrejurare benefică, cu atât mai mult cu cât se desfășoară aici, sub streașina singurului teatru pentru tineret din țară și pe trunchiul unei tradiții, cea mai veche și mai solidă în materie. Nu e ușor să constitui un lot de spectacole care să aibă foarte limpede caracteristica „de tineret” sau „pentru tineret”. Această destinație e, de altfel, în discuție de foarte multă vreme și la noi și aiurea. De aceea, până la clarificarea termenilor, e de luat în seamă în primul rând criteriul axiologic: valoarea artistică e indispensabilă unei reuniuni de o atare ambiție. Sub acest raport, consider că unele spectacole din Gală au fost binevenite, în sensul că și piesa, și modul de valorificare scenic se găsesc pe făgașul scopului pe care și l-au propus.
– Spuneți-ne, există oare – cum s-a mai afirmat – o „criză” a dramaturgiei pentru tineret?
– Pentru mine, cu toate speculațiile în jurul acestei chestiuni, nu a existat și nu există niciun fel de criză a teatrului românesc, în general. Dramaturgia cu tineri și pentru tineri are în anumite răstimpuri o creștere spectaculoasă, în altele o evoluție înceată. Piese precum cele semnate de D.R. Popescu, Marin Sorescu, Ecaterina Oproiu, R. Guga, D. Solomon, T. Mazilu, Paul Everac, M.R. Iacoban, I. Băieșu, T. Mănescu fac parte din categoria celor care interesează aici, sunt cunoscute și prețuite în țară și peste hotare. Nu a existat niciodată vreun hiatus în dezvoltarea categoriei, ci un lapsus de reprezentare pe scenă. Cât de important este un test valoric asupra creației tinerilor scriitori și artiști în conclav public a demonstrat-o reuniunea spectacolelor pentru tineret de la Piatra-Neamț în edițiile sale succesive.
– Câteva considerații despre momentul actual al Teatrului Tineretului.
– Nu cunosc întreaga activitatea a T.T., ci doar unele spectacole și unele preocupări. El se găsește, în 1985, în albia firească a destinației sale. Titlurile pe care le alege din literatura națională sunt găsite cu chibzuință; cele din dramaturgia străină mi se par alese cu mai puțină chibzuință. Regizorii sunt oameni de talent, scenografii, cu unele excepții, de asemenea. Trupa e bună. Spectacolele nu sunt însă decât parțial reprezentantive. O bună parte sunt doar montări, prea puține sunt opere scenice și nu apare nicio capodoperă, așa cum au fost odinioară. Putem privi cu bunăvoință, cu îngăduință chiar, cu amiciție înscenările de la Piatra-Neamț, dar din când în când avem dreptul să așteptăm de la acest teatru – care dispune de toate condițiile necesare – fie experiențe pasionante (cum a fost „Dragonul”, un exemplu mai recent), fie realizări scenice exemplare (cum au fost „Omul cel bun din Sîciuan”, „Răfuiala”, „Muntele”, „Somnoroase păsărele”) înscrise cu litere de aur în istoria acestui veșnic tânăr lăcaș”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, sâmbătă, 23 noiembrie 1985).
