Un articol de prof. Mihai-Emilian Mancaș
Şcoala românească a avut totdeauna, între dascălii săi, reale valori umane şi profesionale, performeri eminenţi, oameni a căror modestie a egalat impresionanta lor calitate. Literatura clasică a nemurit chipuri remarcabile de învăţători prin condeiele lui Mihail Sadoveanu sau Cezar Petrescu, dar cei mai mulţi învăţători şi profesori au muncit într-un anonimat desăvârşit, nefăcând casă bună cu publicitatea.
Unii dintre ei se ridicaseră (asta se mai întâmplă şi azi) din lumea satelor, învăţând de la părinţii lor – plugari care nu se iscăleau pe bobul de grâu smuls pământului cu trudă – că a obţine roade bogate este un lucru firesc.
A fi învăţător era un vis înalt al copiilor din satele nemţene. Unii dintre ei, puţini, după ce treceau cu brio prin şcoala normală, liceul pedagogic de astăzi, urmau cursuri universitare, devenind profesori.
Iată de ce adun aceste rânduri astăzi despre scriitoarea şi profesoara doctor Adriana Zâna Ioniţă, un model al devenirii unui copil pornit la drum din Păstrăvenii Neamţului!
A încheiat cursurile şcolii generale din Păstrăveni cu premiul întâi, ca şefă de promoţie. Putea alege să se înscrie în orice liceu de înalt prestigiu din ţară, trecând orice examen de admitere, oricât de dificil. Dar a voit să fie învăţătoare, după modelul oferit de unii dintre dascălii săi. Şi a devenit eleva Liceului Pedagogic „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ, o adevărată pepinieră de dascăli renumiţi.
Am cunoscut-o în anul 1976, la Olimpiada de literatură şi limbă română desfăşurată în Târgu Mureş, unde premianta liceului pietrean a câştigat cu strălucire locul întâi pe ţară!
Impresionat de calitatea excepţională a lucrării cu care câştigase, am sfătuit-o să urmeze cursurile universitare şi să se dedice scrisului, fiind dăruită de Dumnezeu cu un talent deosebit. La fel o sfătuise, în mai multe rânduri, eminenta sa profesoară de română, Doamna Olga Chiţu.
Absolventă a liceului, ca şefă de promoţie, Adriana Zâna Pruncu (aşa se numea atunci), a pornit pe un drum dificil, pe cât de greu şi plin cu obstacole, tot pe atât de plin cu victorii. La fiecare încercare grea a vieţii, tânăra învăţătoare mai opunea câte un galon câştigat cu o trudă imensă.
A început prin a fi învăţătoare, urcând până la penultimul grad didactic, al doilea, obţinut, fireşte, cu media zece. Deşi era pregătită şi îşi scrisese lucrarea, nu s-a mai prezentat la probele pentru obţinerea gradului întâi, fiindcă între timp devenise profesoară.
În paralel cu munca la catedră, în acei ani crescându-şi cei doi copii, a fost o eminentă studentă a Universităţii din Bucureşti, absolvind cu cel mai înalt calificativ, media 10 la licenţă.
Numai că persoanele din conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ, deşi şcolile din judeţ erau pline cu suplinitori, unii fără studii superioare, au mai ţinut-o (cu tot cu diploma sa universitară notată cu zece) încă opt ani pe postul de învăţătoare, potrivit voinţei lor de neînfrânt.
Profesoară de literatură şi limbă română, mai întâi la Roznov, apoi, trecând mereu prin concursuri, la liceul de unde pornise în cariera didactică şi, în sfârşit, la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, a dobândit rezultate excepţionale, obţinând gradul întâi, cu media 10, şi apoi înaltul titlu de DOCTOR ÎN ŞTIINŢELE FILOLOGICE.
Mă aşteptam ca, după lucrarea pentru gradul întâi, intitulată „Valori mitice şi magice în poezia lui Lucian Blaga”, să abordeze la doctorat un subiect de estetică. Caracterul multilateral al culturii sale s-a vădit însă prin teza pentru obţinerea titlului de doctor în ştiinţe: „Tradiţie şi inovaţie în morfologia limbii române”, lucrare tipărită în anul 2004 şi aflată acum în bibliotecile universităţilor din România şi Republica Moldova.
Mă încearcă gândul că alegerea acestui subiect s-a datorat şi faptului că autoarea a avut-o profesoară în liceu pe Doamna Olga Chiţu, un as în materie!
Dovadă a înaltei pregătiri pe care o aveau totdeauna elevii săi stau zecile de premii şi menţiuni, naţionale şi judeţene, la olimpiadele şcolare şi la alte concursuri ale elevilor. Mă opresc numai la cele dobândite de elevii Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” în doar şase ani de activitate (2012 – 2018) ai doamnei Adriana Zâna Ioniţă:
un premiu internaţional,
un Mare Premiu naţional,
opt premii naţionale,
douăzeci şi unu de premii judeţene
şi patruzeci de menţiuni judeţene.
Între premianţi, unii s-au remarcat prin câştigarea laurilor în repetate rânduri: Teona Farmatu şi Mihnea Bâlici, de exemplu.
Datele acestea mi-au fost puse la dispoziţie de direcţiunea Colegiului.
Într-o discuţie telefonică recentă cu doamna profesoară, aflată acum în Irlanda, îmi mărturisea regretul pentru neputinţa de a mă informa şi despre alte multe rezultate ale elevilor săi, din toţi anii de muncă. Îşi amintea (citez) doar câteva rezultate de la Liceul pedagogic:
„Spicuiesc: La Pedagogic – premii: al doilea și al treilea pe țară la Olimpiada de literatură – Ana Maria Mihăilă (este in Anglia). Diana Pavăl, premiul al treilea pe țară. Adriana Corchez, premiul al treilea pe țară).
Unii dintre foştii mei elevi sunt acum scriitori: Mihnea Bâlici, Ştefana Chitic Dicu, Ligia Keșișian, Teona Farmatu.”
Paralele cu munca la catedră, aşa cum era de aşteptat, au devenit participarea sa la Comisia naţională a Olimpiadelor Şcolare, susţinerea conferinţelor de specialitate în centrele universitare (Bucureşti, Baia-Mare), publicarea de articole în presa de specialitate şi în „Apostolul” nemţean, şi, vreo trei decenii, profesoratul ca metodist pentru colegii de specialitate… toate până în anul 2020, când s-a pensionat.
Cei care o cunoscuseră, ca şi mine, în anii de liceu, se întrebau ce s-a întâmplat cu talentul său literar, pentru ce nu-i văd numele în revistele literare, de ce nu apar cărţile pe care, de pildă, i le prorocisem la acea Olimpiadă din 1976. Nu aveam de unde să ştim că, in taină, distinsa profesoară de română umpluse cu manuscrise un dulap, după principiul nulla dies sine linea.
În ultimul său an de profesorat, Adriana Zâna Ioniţă a produs ceea ce era de aşteptat: debutul în poezie, în 2019, prin poemele publicate în revista clujeană „Apostrof”, poemele din „Conta” şi, ca sinteză la primii paşi – volumul de versuri lirice „Şi dacă te-aş întreba, Umbră”, 2020.
Surprizele de proporţii nu au încetat. Către sfârşitul anului trecut, a apărut ceea ce Dan Iacob numea „evenimentul literar al toamnei”, „Şi-n toamnă înfloresc castanii”, roman psihologic cu un vădit caracter autobiografic, la Editura Demiurg din Iaşi.
Mi s-a făcut onoarea de a insera în manşeta cărţii câteva cuvinte, pe care le reproduc aici:
„Nu enciclopedia din mintea ei mă uimeşte. Mulţi oameni au o memorie excepţională. Fenomenal este ce a ieşit din această enciclopedie, altoită pe un talent literar de vârf, pe o existenţă plină de dramatism şi pe un suflet puternic, de învingător.
De foarte puţine ori, mai presus de plăcerea estetică determinată de citirea unui roman, mi s-a aşezat admiraţia pentru „rara avis in terris”, aici întrupată de autoarea operei (aş zice capodoperă, cu gândul la sensul medieval al cuvântului – capo lavoro – împerecheat cu înţelesul de azi.)
Prorocirea mea – de acum patru decenii – s-a împlinit.”
Părăsind catedra unde a oficiat patruzeci şi trei de ani, scriitoarea din oraşul castanilor atât de îndrăgiţi îşi continuă pe alt plan şi cu alte mijloace menirea de constructor de suflete şi de competenţe, atât prin valoarea celor scrise, cât şi prin vocea sa unică, a deschizătorului de drum.
Fiindcă mâine, 14 februarie, foştii săi profesori, foştii colegi, foştii elevi, îi vor sărbători ziua de naştere, mă alătur cu respect şi admiraţie dumnealor şi îi urez ani mulţi şi rodnici, marcaţi cu noi creaţii de înaltă valoare, fiindcă Doamna Profesoară Doctor Adriana Zâna Ioniţă poartă acum asupra sa însemnele unui elevat creator de artă, dar şi renumele unui dascăl excepţional al şcolii nemţene.
(Foto: arhiva Mihai-Emilian Mancaș, Facebook Adriana Zâna Ioniță)
