Mărțișor de la 1900, la Muzeul de Istorie și Etnografie din Tg. Neamț

Începutul primăverii stă sub semnul mărțișorului, un simbol străvechi al regenerării continue a vieții. El are specific actul confecționării, purtării și dăruirii unui șnur răsucit din două fire de lână sau mătase, de care, în trecut, era agățată o monedă din aur, argint, aramă sau un medalion.

Din punct de vedere cromatic, dacă ne gândim la vechimea mărțișorului, ni-l imaginăm în alb și negru, făcându-se astfel trimitere la antiteza căldură-frig, lumină-întuneric, viață-moarte. În prezent, binomul alb-roșu a înlocuit culorile tradiționale, aceste amulete temporare având o largă cuprindere spațială, din moment ce se întâlnesc și la multe din popoarele balcanice. Metaforic, putem spune că mărțișorul, cunoscut și ca „funia timpului”, simbolizează împletirea purității (albul) cu viața (roșul, simbolul sângelui și, implicit, al vitalității) și adună laolaltă săptămânile și lunile în cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular: iarna și vara.

Considerate ca având funcții apotropaice, mărțișoarele se purtau la mână, la gât, la picior sau la reverul hainei, fiind apoi legate de ramurile unui pom. Dacă acel copac înflorea și avea rod bogat, se spune că și anul celui care purtase înainte șnurul aducător de primăvară, urma să fie unul cu sănătate și belșug.

Pentru a marca acest moment, aducem în atenția publicului un mărțișor inedit pe care Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț îl deține. Obiectul de dimensiuni mici și formă circulară, prezintă pe avers o ramură cu flori, iar pe revers se disting: numele gravorului, „CARNIOL FIUL”, localitatea în care a fost realizat, „BUCURESCI”, precum și inscripția „1 MARTIE 1900”. Având în vedere raritatea unor asemenea piese, dificultatea executării lor și necesitatea de a le repurta, astfel de exemplare erau reinscripționate. Este și cazul medalionului pe care instituția noastră îl deține și care prezintă anul 1900 gravat peste o datare mai veche.

Totodată, debutul primăverii ne face să ne amintim și de nașterea marelui scriitor Ion Creangă, ale cărui savuroase povești au încântat copilăria atâtor generații. Casa acestuia din Humulești a rămas să transmită mai departe, prin bunurile culturale expuse, amintirea peripețiilor trăite de Nică a lui Ștefan a Petrei într-un timp ancestral.

Datorită bogatului patrimoniu pe care Ținutul Neamțului îl pune la dispoziție pasionaților de istorie, adresăm tuturor invitația de a trece pragul unităților muzeale din această zonă pentru a redescoperi valorile autentice ale unor epoci memorabile.

Muzeograf,

Renata Buzău (Complexul Muzeal Național Neamț)