Conf. univ. dr. Ecaterina Mărghidan: „Toți suntem biruitori în propria viață”

O intuiție artistică remarcabilă se unește, în creațiile ei, cu elaborarea profundă, inteligentă și originală, cu o imaginație nesecată, care surprinde mereu. Lucrările sale de artă decorativă dobândesc, pe lângă nuanță personală, virtute spirituală. Predestinată pentru artă, Ecaterina Mărghidan este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Arte Vizuale și Design, secția Arte Textile, Design Textil, din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași. S-a născut la 15 martie 1980, la Piatra-Neamț, fiind absolventă a Liceului de Artă „Victor Brauner”, promoția 1998. Perseverența și măiestria pe care le-a obținut prin studiu au format-o ca pe un valoros pedagog.

Dacă ar fi să alcătuiți o biografie, care ar fi momentele cele mai importante asupra cărora v-ați opri? 

– Cariera mea didactică și artistică este abia la început. Mai sunt multe de făcut… Cred că primii pași au fost și cei mai importanți. Am dorit să urmez un liceu vocațional, de artă, iar părinții m-au susținut. Decizia a fost luată și la îndemnul profesorului meu de desen de la Școala Gimnazială nr. 3, Dumitru Florea, care m-a încurajat la momentul respectiv. Am susținut examenul de admitere și am intrat la Liceul de Artă „Victor Brauner” unde am întâlnit profesori și colegi deosebiți. Dascălii noștri au știut să creeze un mediu propice în care să ne putem manifesta propria personalitate. Eram un grup mic, două clase, și, în scurt timp, am devenit o familie. Lucram, mâncam și învățam împreună de la ora 8, până seara, la ora 20. La un liceu vocațional se muncește de două ori mai mult. Ai programul de specialitate dimineața și apoi, după amiaza, disciplinele teoretice. S-a creat o rigoare, s-a creat o înțelegere între noi și studiam cu plăcere.

Al doilea moment de referință a fost cel în care am întâlnit-o la Muzeul de Artă din Constanța, în vara anului 1997, pe Ariana Nicodim, personalitate marcantă a artei textile românești. În fiecare zi, timp de o săptămână, stăteam la muzeu cel puțin o oră. M-a văzut și m-a întrebat cum de vin așa de des. I-am spus că sunt elevă la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, la secția tapiserie, și așa am ajuns să dialogăm. Eu, un copil și doamna Ariana Nicodim, un creator adevărat, „un artist care se întrece virtuozistic în a depăși rezistența fizică a masei…”, după cum spunea criticul de artă Dan Hăulică. În ultima zi, mi-a dăruit un album cu următoarea dedicație: „Ecaterinei, o viitoare colegă. Ariana Nicodim, iulie 1997, Constanța”. Pentru mine acest gest de mare noblețe a contat enorm.

Am continuat studiile la Facultatea de Arte Vizuale și Design din Iași, și, apoi, am decis să urmez o carieră didactică în paralel cu una artistică. O „bornă” importantă din perioada studenției a fost vânzarea primelor lucrări. Întâii bani obținuți din munca ta sunt un semn că cineva crede în tine și te apreciază. Au urmat expoziții în țară și peste hotare… Am trăit și emoția primului e-mail prin care un muzeu internațional mă invita să particip cu lucrări în cadrul colecției sale. De curând, o doamnă conferențiar de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, și vă rog să mă scuzați pentru că nu-i dau numele, mi-a spus ca sunt un bun pedagog. Venind din partea unei persoane cu o vastă experiență, peste 50 de ani de activitate la catedră, acest compliment m-a bucurat mai mult decât orice altceva.

Pe cine recunoașteți ca mentor?

– În viața noastră ajung oameni de la care permanent învățăm. Important este să-i asculți și să treci prin filtrul tău sfaturile, îndrumările primite. Spiritual vorbind, mentorul meu este mama. Ea m-a învățat răbdarea, să văd partea bună a oamenilor, a lucrurilor și să nu pun la suflet relele. Din punct de vedere profesional, le datorez foarte mult profesoarei Camelia Tănasa de la Liceul de Artă „Victor Brauner” și profesoarei universitare dr. Miruna Hașegan de la Facultatea de Arte Vizuale din Iași de la care încă mai „fur” meserie.

Ce îi sfătuiți pe studenții care pornesc să cucerească un loc cât mai bun în arta plastică decorativă, în design textil?

– În primul rând, să facă din muncă o plăcere și o disciplină constantă. Am văzut oameni plini de talent care au renunțat profesional. Au fost și persoane mai puțin înzestrate care au evoluat fantastic și au mare succes datorită perseverenței. Și arta este o muncă. Trebuie să o iei ca atare. Nimic nu vine de la sine. Toate se construiesc în timp, cu răbdare. Toți angajatorii de astăzi, firme sau galerii care contractează lucrări, caută profesioniști care să aibă în primul rând disciplina muncii.

Câți vor birui dintre ei?

– Dacă vorbim despre absolvenți, vorbim despre persoane mature care abia încep să-și construiască propria carieră. Când cauți biruitori, construiești o barieră, ceilalți devenind, cumva, fără șansă. Nu cred că este corect, toți suntem biruitori în propria viață. Fiecare ne confruntăm cu probleme și decizii care ne influențează personal și profesional. Alegerile acestea nu trebuie să ne pună obligatoriu de o parte sau alta a barierei. Nu pot da un număr sau un procent. Totul ține de ce așteptări ai și ce cauți în viața ta. Arta textilă este un domeniu cu aplicații diverse, de la produsele comerciale pentru decorațiunile interioare sau cele vestimentare, la obiectele artistice, implicând etape foarte diferite de design, transpunere, consultanță și comercializare. Doar pentru că numele tău nu apare pe marile afișe, asta nu înseamnă că nu vei avea o carieră de succes. Viața e plină de surprize, nu știi pe ce drum te duce.

Ce calități prețuiți mai presus de orice la un student?

– Curiozitatea, dorința de autoperfecționare, disciplina muncii și seriozitatea.

Cum se manifestă trăirea adevărată în domeniul dumneavoastră?

– Este un sentiment pe care ți-l trezește orice lucru care tinde spre desăvârșire. Dincolo de obiectul real și de munca depusă, trebuie să vezi ideea, să simți freamătul, importanța momentului. Ce ar fi dacă…? Ce înseamnă asta? Sentimentul respectiv e plin de importanță pentru creator, dar momentul trece și devine amintire. Dacă ai norocul să-ți vadă cineva lucrarea, vei retrăi acea clipă.

Ce iubiți cel mai mult după arta plastică decorativă?

– Mai mult decât arta îmi iubesc familia și prietenii. Îmi place să citesc despre istoria reală și imaginară, cărți de specialitate și beletristică. Deseori, în timp ce lucrez la o piesă de mari dimensiuni, vizionez documentare, filme. Munca mâinilor pare mai plăcută când lucrează și mintea.

Sunteți o timidă sau o explozivă?

Ambele. Depinde mult de context și de persoanele din jur. În general, sunt extrovertită.

Credeți în hazard, în fatalitate?

– Știu că în viață unele evenimente nefericite par predestinate, dar eu nu cred în fatalitate. Sunt, în general, o optimistă. Decizia de astăzi e consecința studiului, a gândurilor de ieri, care determină ziua de mâine. De asta este important să ai grijă ce și cum gândești astăzi, ce și câte alegeri faci.

Spunea cineva că insuccesele priesc mai mult decât succesele, oricât de neînsemnate ar fi fost acestea. Nereușita te împinge într-o stare de fraternizare cu durerea înconjurătoare, te face mai simțitor. Sunteți de acord?

– Este inevitabil să nu trăiești momente dificile. Acea fraternizare cu durerea înconjurătoare, care te face mai simțitor, este bună doar pentru moment. Nu trebuie să te complaci în deplângerea momentului și nu trebuie să cauți companie îndelungată în cei asemenea ție atunci. Singurul rol al durerii și al eșecului este să îți atragă atenția că există o problemă pe care trebuie să o repari, să o depășești. Insuccesul îi, oarecum, acceptat, doar dacă-i analizezi cauza și înveți din el. Este, totuși, un lucru bun fiindcă înveți ce nu trebuie să faci.

De ce pe oamenii cunoscuți în copilărie nu-i poți uita nicicând și locurile dintâi sunt cele care îți rămân la suflet?

În viață venim cu sufletul curat. Suntem curioși și încrezători, totul este o minune și toate sunt demne de a le ține minte. Nu pot să-i uit pe cei cărora le-am oferit toată încrederea mea de copil: familie, prieteni, profesori. Sunt gesturi și vorbe care m-au marcat. Nu pot să uit primele spații ce mi-au oferit siguranță, casa, grădina, sau primele locuri pe care le-am descoperit, orașul, muntele sau marea. Toți și toate au lăsat un semn pe coala albă a existenței mele tocmai datorită emoțiilor pe care le-am avut și pe care le retrăiesc cu fiecare amintire.  

Ce este viața fără să te dedici celorlalți, fără să-ți iubești aproapele?

– Viața fără să te dedici celorlalți, fără să-ți iubești aproapele este egoism. Nu cred că există astfel de oameni și dacă există sper să nu-i întâlnesc. Avem nevoie unii de alții pentru propria fericire și împlinire. Ajutându-i pe cei din jurul meu mă ajut și pe mine. Nu mă aștept la un schimb echitabil și imediat, dar am încredere în zicala „bine faci, bine găsești”.

A consemnat Violeta MOȘU; Foto: arhiva personală a conf. univ. dr. Ecaterina Mărghidan