vineri, martie 29, 2024
AcasăActualitateS-a deschis „Salonul de iarnă”

S-a deschis „Salonul de iarnă”

La Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț a avut loc, marți după-amiaza (3 decembrie), vernisajul expoziției colective „Salonul de iarnă”. Lucrările se bucură de interes prin prospețimea gestului artistic, autorii acestei reuniuni, ultima din acest an, fiind: Dumitru Bostan Jr., Ștefan Potop, Radu Macavei, Florin Mircea Zaharescu, Mircea Ciacâru, Dumitru Bezem, Mihai Agape, Cristian Bistriceanu, Narcisa Stejeran, Grigore Agache, Ștefan Ioan Diaconu, Cristinel Prisacaru, Gigel Bârliba, Lucian Tudorache, Arcadie Răileanu, Gheorghe Cuciureanu, Mircea Titus Romanescu, Lucian Gogu Craiu și Oana Gavriliu.

Brăileanca Narcisa Stejeran, medic radiolog la Spitalul Orășenesc din Bicaz, este cel mai nou membru al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), filiala Neamț.

Sculptorul romașcan Florin Mircea Zaharescu a fost declarat artistul anului 2019. „Mă simt onorat, dar și obligat ca în anii ce vin să mențin același ritm de expoziții și de comenzi sociale. Sper să mă ajute fizicul, să fiu sănătos și să reușesc ce mi-am propus”, a spus laureatul.  

Expoziția va rămâne deschisă întreaga lună decembrie.

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments